Mi-am promis într-o zi că voi scrie despre acest aspect care îmi cutreieră mintea de vreo lună încoace, când am văzut grămada aia de bărbați frumoși la meetingul gay-ilor din Londra și Madrid – și am zis „iacătă unde ne sunt bărbații” – că, deh… poate la întâlnirea aia nu sunt toți gay, ci și dintre cei care doar rezonează cu aceste înclinații sau deviații …că nici psihologii nu mai știu ce și cum.
Unde ne sunt bărbații? Mă tot întreb, fiindcă mereu cel care apare, dacă apare, pare cel nepotrivit sau, și mai și, apare când, vorba aia… vrea Domnu’ să dea! Să mai zici pas?! Îl iei așa cum vine, că îți face bine, ție ca femeie, cu toate cele, de la atenție și îmbrățișări, până la săruturi sau s*x pasional și faptul că cineva e acolo, te înțelege și te ascultă două-trei zile pe săptămână ori cel puțin își dă silința să pară că asta face. Așa că nu mai cauți calul de dar la dinți și iei ce îți aduce viața, asta chiar dacă standardele tale au fost altele… la un moment dat.
Luați? Părăsiți? Divorțați? În relații care nu-i împlinesc? Nemulțumiți? Nedumeriți? Căutând ceva ce nici ei nu mai găsesc demult? Prea puțini? Prea mulți decepționați? Fără nerv? Prea liniștiți? Prea cuminți? Sătui? Prea nu știu cum, care au nu știu ce, sau nu mai au nimic?… Unora plăcându-le să fie înconjurați de câte trei femei – prietenă, amantă și nevastă; alții cu niciuna, deși sunt smart, isteți, glumeți, hetero, dar… Dumnezeu știe de ce, fără lipici la femei ori la relații de lungă durată; alții poate că au probleme cu mama, cu tata, chestii karmice… sau doar le e frică (tuturor ne e frică de ceva… asta e clar).
Suntem ființe sociale. Încă conduse de vanitate și de dorința de a fi plăcuți. Căutăm compania celorlați. Așa ni se confirmă că suntem acceptați, doriți, iubiți, în putere, capabili, încă „pe piață”.
Noi și ei. Bărbați și femei. Plămadiți din același aluat… însă în mișcări și cu dorințe browniene. Vrem atenție și aici e iarăși o tară cu care venim din copilărie. Și, de fapt, căutăm cu toții aceleași lucruri: armonie, calm și iubire, echilibru și firesc, și în schimb ne destrăbălăm și ne disipăm cu toții, fără să ne dăm seama, în surogate care nu ne împlinesc și nici nu ne umplu, oricât am crede și ne-am amăgi că da.
Unde ne sunt bărbații? Poate în relații clandestine, încercând și ei să se înțeleagă, să priceapă unde greșesc și încâlcindu-se și mai mult cu cine nu e de încâlcit… crescând cu altele lângă, deși de mult nu le mai vor, dar nu mai au puterea de a se urni de acolo.
Ni-i vrem înapoi! Pe cei făcuți pentru noi, pe cei care încă nu i-am întâlnit și totuși pentru fiecare dintre noi a fost făcut sau pe cei întâlniți, dar încă rămași nedumeriți.
Și, chiar dacă e greu de recunoscut în gura mare, o spun: Vrem să știm unde ne sunt bărbații făcuți pentru fiecare dintre noi, și nu bărbații altor femei.
PS: Norocoasele și norocoșii să se bucure că au cu cine se certa.
Guest post by Alexandra Șerban
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
