Cel mai vechi și mai constant obicei al meu acesta este: citesc în fiecare dimineață ziarul, de la primul până la ultimul rând. Am citit ziare pe mai multe continente, am citit ziare chiar și în limbi pe care nu le cunosc (ziare din Golful Persic, ziare din Extremul Orient), am citit ziare și într-o escală în Insulele Capului Verde.
Îmi plac ziarele, cel puțin la fel de mult cum îmi plac și cărțile, ba poate chiar mai mult. Nu am avut nici măcar o singură dată, în ultima cameră a inimii, acolo unde ești doar tu cu tine, dorința de a avea altă meserie decât aceea de ziarist de presă scrisă.
Au trecut ani și viața, câtă a fost, s-a dus și se tot duce, dar încă mai cred în puterea omului de a schimba lumea cu o minte, o inimă, un creion și un carnet pe jumătate rupt, ca al locotenentului Columbo. Sunt vechi, domnule.
Ce voiam să vă spun e următorul lucru: cel mai mult mi-a plăcut să citesc ziarele din Havana, Cuba. Sunt ziare comuniste, de propagandă, ai spune că nu ai ce să citești în ele, dar ai greși. Pentru că într-un ziar nu contează numai ce se scrie, ci și ce nu se scrie.
Ziarele din Havana, Cuba – deși eu le citeam în anul 2013 – erau încărcat de fapte din vremea de aur a revoluției cubaneze. Faptele de arme parcă se întâmplaseră ieri, ziarele erau pline de aniversări ale liderilor comuniști și, desigur, câteva realități din lumea capitalului. Era în ziarele cubaneze toată înțelegerea greșită a istoriei de care sunt oamenii capabili. Istoria ca arhivă de întâmplări mitologizate.
Paginile ziarelor cubaneze erau splendide pagini de istorie a imaginarului, ele nu scriau niciodată prezentul, ci rescriau în fiecare zi trecutul.
Acest fel de a privi spre istorie ca spre un depozit de date, evenimente și personalități este greșit pentru că nu te ajută să înțelegi nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul. Istoria oamenilor este, în mod esențial, dinamică.
În matematică, de pildă, ce a fost valabil acum cincizeci de ani este valabil și acum. În istorie, variabilele se schimbă atât de des încât să mergi prin timp cu o grilă din secolul XX, XIX sau – mai grav – din evul mediu timpuriu e un drum fără rațiune. Pleci de la premise care nu mai există, bineînțeles că vei ajunge la concluzii care nu mai contează.
Cred că asta li se întâmplă și marilor noștri analiști de orice, când uită să nuanțeze, când mișcă de colo până dincolo clișeele, prefabricatele și rudimentele de gândire bazate pe observații scoase dintr-un tablou general care se cuvine în fiecare zi reinterpretat.
Nu doar că cel mai mult pe pământ mi-au plăcut ziarele. Cel mai mult, astăzi, îmi lipsesc tot ziarele. Ziarele care să fie în stare să se ocupe de cauze, nu doar de efecte, care să te ajute să înțelegi lumea în fiecare zi, fiindcă – deși nu stați niciodată să vă gândiți la asta – lumea e în fiecare zi alta, lumea e mereu nouă, la fel cum toate câte sunt pe lume s-au mai întâmplat deja, cum, ecleziastic, s-ar cuveni să știm deja.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
