O enigmă, mai degrabă, o ipoteză, frământă creierele falocrate: o ființă poate să fie și frumoasă și inteligentă? Enigma nu are miez decât la feminin și, în absurditatea ei cvasi-totală, și violența sa existențială și socială, se rezumă la un star: Hedy Lamarr (povestea ei și poze rare) supranumită și „cea mai frumoasă femeie din lume”, în perioada anilor 1940, la Hollywood – care ar fi considerat-o și cea mai stupidă. Unele femei au fost reduse doar la calitățile trupești, iar opera lor intelectuală a devenit aproape „invizibilă”. Despre subiectul ei, realizatoarea mărturisea: „Era o femeie înzestrată cu multe calități – frumusețe, inteligență (evidentă) și curaj. Și totuși, în ciuda tuturor acestor virtuți, la sfârșitul vieții, nu primise nici recunoștința, nici respectul pe care le merita pentru tot ce realizase. Ce înseamnă asta, pentru noi, femeile? Că trebuie să fii tânără și frumoasă pentru a fi recunoscută? Această întrebare îmi dă de furcă. De ce, oare, nu prețuim mai mult femeile pe parcursul vieții lor?” Spre deosebire de eroina acestui film, documentarului i s-a recunoscut valoarea și a fost recompensat cu numeroase premii pentru „Cel mai bun documentar” (San Fransisco Jewish Film Festival 2017, New York Film Critics,Women Film Critics Circle Award). Speranța ca frumoasa care făcea furori printre privitori să fie apreciată la justa sa valoare renaște grație acestei noi producții. Filmul realizat de Alexandra Dean (produs de societatea Reframed Pictures, condusă de Susan Sarandon) o demonstrează cu prisosință, într-un mod poetic și original. Bombshell: The Hedy Lamarr Story desăvârșește portretul austriecei Hedy Lamarr.
Blestemată Hedy Lamarr? În parte, da. Succesul vampei cu ochi de răpitoare, care multiplica soți (șase) și amanți iluștri (de la Charlie Chaplin la John F. Kennedy) avea un larg ecou. Este uimitor cum o viață atât de tumultoasă a rămas, totuși, departe de ochii marelui public. În vârtejul imaginilor de arhivă și-al unui singur interviu (prin telefon, actrița decedând în anul 2000, la vârsta de 85 de ani), se regăsea doar imaginea acelei Hedwig Eva Maria Kiesler, o fată frumoasă născută în Kiesler/Viena, crescută într-un mediu burghez cultivat, care va face lumea să vorbească mult despre ea după acel Ekstase din 1933. Viața lui Hedy Lamarr repetă același tipar al animatorilor de show și se-ncadrează perfect în schemele fixe. Figură complexă cu viață dublă: cea de actriță care fascinează publicul și pe cei mai importanți realizatori, prin frumusețea sa, dar și prin libertinaj; cealaltă – secretă, cea a unui spirit științific (nebănuit) care va participa la inventarea unui sistem de coduri secrete, precursor al actualului sistem GPS. Prin urmare, e vorba despre re-descoperirea „copilului teribil” plecat la Holywood ca să scape de soțul său – Friedrich Mandl, un simpatizant al lui Mussolini și-al naziștilor. Soțul ei, care avea reputația de a fi fost al treilea cel mai bogat bărbat din Austria, a fost producător de armament. În autobiografia ei, Ecstasy and Me, Lamarr l-a descris pe Mandl ca fiind extrem de posesiv, care a îndepărtat-o de carieră și a ținut-o ca pe un prizonier în castelul lor, Schloss Schwarzenau. Deși pe jumătate evreu, Mandl a avut strânse legături sociale și de afaceri cu guvernele fasciste din Italia și Germania, cărora le-a vândut muniție pentru Mussolini. Pentru a scăpa de tiranul domestic, fuge din colivia aurită și se refugiază în Londra, unde îl întâlnește pe Louis B. Mayer, patronul de la Metro-Golwyn-Mayer, care-i propune un contract.
Filmul, primul, al jurnalistei și producătoarei Alexandra Dean e o dublă reușită. Nu doar că reface traseul vieții unei legende hollywoodiene – „femeia fatală a anilor ’40”-, ci înlătură vălurile glamour, relevând o inventatoare genială, a cărei frumusețe oculta chiar frumusețea și care nu se încadra în canonul la modă „Fii frumoasă și taci!”. Adevărata sa muncă a fost, multă vreme, greșit înțeleasă. Steluța de la debuturile în marea uzină de vise de la Hollywood a fost Dalila în filmul lui Cecil B. DeMille, dar și una dintre „fetele” de la Ziegfeld Girl în musicalul cu același nume, alături de Judy Garland și Lana Turner și care a stârnit valuri odată cu scandalul de după Ekstase (film în care apărea complet goală în plină eră pudibondă). Model pentru desenatorii Albei-ca-Zăpada sau a celebrei Catwoman, ar fi trebuit să fie vedeta din Casablanca lui Michael Curtiz. Totuși, ceea ce se știa prea puțin sau deloc este că, în perioada celui de-al doilea Război Mondial, desfășura o importantă activitate nocturnă, fiind preocupată să realizeze un sistem de comunicare care să ajute forțele aliate; acesta e „strămoșul” tehnologiei pe care se bazează GPS, Bluetooth și wi-fi din epoca actuală. Dimpreună cu unul dintre amorezii ei, George Antheil, compozitor avangardist, a conceput în 1941 un «spectru cu frecvențe extinse», mai bine-spus un sistem de codificare pentru transmisiuni; variațiunile frecvențelor permiteau ghidarea torpilelor. În perioada războiului din Vietnam, armata americană a utilizat acest procedeu de torpile teleghidate, dar niciodată meritele nu au fost atribuite adevăratei inventatoare. O vedem, un moment, într-un decupaj dintr-un talk-show (The Merv Griffin Show în 1969), alături de Woody Allen. Avea 55 de ani, râdea și folosea această formulă: „Sunt o persoană simplă complexă”.
Putând fi, în egală măsură, integrat atât divertismentului, cât și mișcării feminist, documentarul realizat de Alexandra Dean devine o pledoarie inteligentă pe tema genului: o frumusețe de la Hollywood poate fi și un inventator de geniu. Acest emoționant portret al unei femei încercate devine și o reflexie a uriașei mașinării, marca Hollywood, care șterge tot ceea ce nu-i convine. Realizatoarea a avut șansa incredibilă de a găsi casetele unui interviu pe care jurnalista Fleming Meeks îl realizase cu actrița pentru revista Forbes în 1990. Astfel, lungmetrajul său capătă forță. Benzile magnetice, regăsite în mod miraculos, constituie un emoționant fir roșu narativ. Mai mult, apariția așa-ziselor memorii n-au făcut decât să o îndepărteze de imaginea de „femeie scandaloasă”, dar strălucitoare. Tipărit în 1966, Ecstasy and me e rodul unei Hedy pauperizate de un veros editor care a semnat în locul său această falsă autobiografie înțesată de fantasme aglomerate printre amintiri reale.
Alexandra Dean optează pentru un portret conturat cu pudoare și se ocupă de unicitatea adevăratei Miss Lamarr, fără să insiste asupra senzaționalului. Cu siguranță, starul de origine austriacă a cunoscut din plin acele «uppers and downers», specifice „caruselului”/sistemului hollywoodian: viteza și afetaminele făceau parte din ritualul cotidian pentru a putea ține pasul cu ritmul infernal al turnajelor, să fii subțire și plină de grație o zi întreagă însemna și Nembutal, somnifere și alte barbiturice ca să reziste în acel permanent „joc de artificii”. Nu omite nici faptul că, deși Hedy avea origini evreiești, artista e adepta legăturilor periculoase: un prim soț care se ocupa cu vânzarea-cumpărarea de arme și era simpatizant al naziștilor, amanți fără scrupule, o cleptomană recurentă (subiectul multor crize provocate de acele cocktailuri de calmante și euforizante). Documentarul asamblează extrase din filme, fotografii, interviuri, animații și declarații ale apropiaților (familie, din industria cinematografică, jurnaliști) și aproape că a transformat-o într-o adevărată eroină; în dosul fațadei era inventatoarea. În spatele licențiosului film din 1933, și-a apariției sale nud, în ciuda numeroaselor sale mariaje și divorțuri cu bărbați care o tratau ce pe un trofeu și în pofida problemelor legate de barbiturice (în vogă în mediile hollywoodiene) o regăsim pe femeia care a demontat și re-asamblat carcasa. Documentarul are meritul de-a prezenta această întreagă disecție și de a permite o mai bună înțelegere a împlinirilor sale. Abia la finele vieții, actrița a primit o distincție a meritelor sale, la ceremonia de decernare a premiilor Milstar din 1997. Subtilă, artista a lansat remarca și a punctat: „Brusc, am devenit inteligentă”.
Regia: Alexandra Dean
Scenariul: Alexandra Dean
Muzica: Jeremy Bullock și Keegan DeWitt
Imaginea: Buddy Squires și Alex Stikich
Montajul: Alexandra Dean, Penelope Falk și Lindy Jankura
Distribuția: Hedy Lamarr
Durata: 88min
Citiţi şi
De ce sunt singură la aproape 40 de ani? Pentru că îmi permit!
Ar fi făcut orice pentru atenție și chiar a făcut
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
