Ce să vezi. M-am îndrăgostit de un bărbat mai tânăr decât mine. Mai tânăr rău de tot. Ei… prietena mea s-a îndrăgostit și ea de un bărbat mai tânăr decât ea (nu același, desigur). Muuult mai tânăr decât ea. Nu chiar la dublu, dar putea să-i fie mamă. Eu puteam să-i fiu un fel de soră mai mare, sau, la unele neamuri, bine, să zicem, și eu puteam să-i fiu mamă. Poate sunt incoerentă, dar nu asta e important. Faptul în sine. Mai cu seamă că prietena prietenei mele e îndrăgostită de un bărbat mai mic decât ea cu vreo 10 ani. Nu e ca și cum ar fi ceva catastrofal, dar e ciudat, sau cel puțin așa ar zice unele doamne mai „scorțoase”. Că bărbații n-au probleme din astea, de mo-ra-li-ta-te. La ei, iubirea trece ori prin pat, ori prin stomac, ori prin ambele. De aici s-a inventat, probabil, micul dejun la pat. Mă rog. Atâtea prietene ale prietenelor și cunoștințe ale prietenelor sunt îndrăgostite de bărbați mai tineri, încât am impresia că n-a mai rămas nicio femeie pe care s-o fi ocolit „chestia” asta, acest „happening”, cum zic londonezele. Care și ele, s-or scălda multe în aceleași ape. Unde mai pui că unii dintre ei sunt și căsătoriți, că, deh, nu se poate fără cireașa de pe tort. Ba mai au și copii, ca să fie balamucul complet.
Mai departe. Pe unele dintre neveste le cunosc și chiar și-o merită. Adică nu ești în stare să-i spui o vorbă bună, îl scoli noaptea să vadă de copii când tu ai bonă plătită de el, singurul care aduce bani în casă, îl trimiți să mănânce la cantină sau la McDonalds, te plângi toată ziua ce pacoste sunt copiii, nu-i de mirare că se refugiază săracul în brațele altei femei, iar dacă se întâmplă să fie și mai în vârstă decât el, adică mai înțeleaptă și mai răbdătoare, mai tăcută și mai primitoare, n-ai ce vină să-i bagi. Cum se spune, ți-ai căutat-o. Aici nu mai e karma, că n-ai de ispășit nimic din ce ai păcătuit cu gândul, cu vorba sau cu fapta, într-una din viețile anterioare. E o explicație cum că lucrurile stranii care ni se întâmplă ar trebui considerate drept o ispășire a unor nedreptăți sau ispite din vremurile trecute. Karma lovește la unison. El, că trebuie să se împartă între două femei, tu, nevasta, că nu știi să-ți ții bărbatul acasă și să-i oferi condiții decente. Nu trebuie neapărat să fie suferință la mijloc, dacă cei doi știu să facă astfel încât să nu lezeze pe nimeni, dar să își ia cota de fericire din altă parte, pentru că orice om merită să fie fericit. Întâlnirile astea nu sunt întâmplătoare, ba uneori chiar necesare. Alternativa divorțului e mult mai rea, sau a depresiei, a alcoolismului sau, de ce nu, fuga de acasă.
Ghinion? Hmmm… un orgasm la cei puțin peste 50 de ani ai mei chiar nu e de ignorat și, cu atât mai mult, de ratat. Din punctul ăsta de vedere, nenorocul însemană mai degrabă să nu știi să trăiești clipa, oricât ar fi ea de scurtă, deși, din câte știu, nu e chiar atât de scurtă, ce să mint, poate ține o noapte întreagă. Faptul că tânărul are și un job solicitant sau trebuie să mai facă față și pe acasă, în cazul în care e căsătorit, apoi acela da, e ghinion curat. Dar vine iar vremea să meargă la cumpărături și orice umbră dispare de pe cer, soarele își face loc printre nori și energia pozitivă vine, vine, vine, vine… Eu una doar când mă gândesc la el mă simt fericită. I-am călcat cămașa pe care o luase șifonată din dulap și i-am făcut clătite cu dulceață de vișine ultima dată. Apoi a fost ca în bancul pe care îl știe toată lumea. Cel mai mult îi place să lenevească în pat, în timp ce eu îi citesc articole din Catchy. Când vine ora de plecare acasă, i se întunecă fața. Mai stăm o oră în fața blocului, îmbrățișați.
Nici prietena mea nu se consideră ghinionistă. Ultima dată l-a certat ca pe un copil mic și l-a trimis la nevastă-sa cu tot cu bomboanele pe care i le-a adus cadou. A îndurat tot, ca un copil care a făcut o trăznaie, deși nu știa cu ce e vinovat. Hait! Uitase verigheta pe deget, ceea ce părea de neîndurat în acel moment, pentru că, nu-i așa, fiecare din noi își dorește un pic mai mult de fiecare dată. Și apoi, dacă nevasta îți face viața amară, de ce să vii la amantă cu tinicheaua de coadă? Aici sunt rea, dar asta a fost un pic prostie din partea lui. Adică putea și el să fie mai deștept, cu atât mai mult cu cât venise la ea amărât ca un pisoi prins cu mustățile în lapte și aruncat de coadă afară, în stradă. A doua zi, a sunat-o și și-a cerut iertare, întrebând cu ce a greșit. Când mi-a povestit (pentru că întâmplarea a făcut să asist la scena de -să-i zicem – gelozie), m-am stropit cu apă pe față și m-am ciupit de obraji, gândindu-mă că visez. Adică… tot el, săracul, pus la colț, și tot el își cere scuze. Neeee… Unde l-o fi găsit, că și eu vreau unul… Ce greu e să ai termen de comparație, abia atunci începi să gândești cu adevărat!
Sursă foto: pixabay.com
Numai că la mine cred că e vorba de prostie. A mea, că nu-mi permit să judec pe altcineva. Pe cel care m-a făcut fericită, chiar și pentru câteva ore, nu pot să-l cataloghez. Pentru fericirea aceea, însă, mi-am vândut sufletul. Cum scrie la carte. Cu ambalaj și cu organul în jurul căruia se spune că e înfășurat. Mi-am oferit trecutul, prezentul, viitorul, mintea și inima pe tavă. Am crezut în el și l-am văzut mai mare decât universul, supradimensionat de aburii pasiunii mele. Nefiind căsătorit, cred că am avut ghinion. Am fost pentru el un fel de port în care ancora când avea nevoie de schimbare sau de ceva anume. Poate a fost și karma, dar se pare că am avut multe de ispășit, prea multe. Se poate să fi fost o joacă, sau o curiozitate. Nu-l judec, pentru că e tânăr și e normal să simtă teamă. Bărbații din ziua de azi sunt, majoritatea, fricoși. Le e teamă să se atașeze, să iubească, să-și scoată libertatea la mezat. Prea multe mame posesive sau altele lipsite de sentiment au crescut bărbați complexați. Prea mulți dintre ei nu pot fi niciodată înțărcați. Aici am avut ghinion, aveți dreptate. Să fie la mine, nu doresc nimănui. Veți zice, unele dintre voi, mustind de satisfacție, că bine am pățit. Vezi: karma. Bine că sunteți voi fericite. Pe bune???? Când ați avut orgasm ultima dată? Sau credeți că nu vi s-ar putea întâmpla? N-aș vrea să fiu nici în pielea singurătății voastre, nici a mariajului vostru defect, dacă e cazul.
Până la urmă, am avut norocul să-mi dau seama că viața e prea scumpă ca să ți-o petreci cu oameni ieftini. E frumos să iubești la orice vârstă, chiar dacă cei din jur te-ar putea acuza de imoralitate, nimeni nu știe ce e în sufletul și în viața celui pe care îl condamnă. Celui prins între o iubire calmă, sănătoasă, profundă, și o realitate dificil sau greu de suportat. Lucrurile se întâmplă chiar și fără voia noastră, iar sufletul e o pânză pe care, odată ce ai atins-o, rămâne urmă pentru totdeauna, ca o arsură. Depinde de foarte multe lucruri. Dar nu cred că e rău să iubești, totuși. Mai rău e să fii singur, sau lângă cineva care nu te vede.
Concluzia rămâne la voi, ca și răspunsul la întrebare.
Guest post by Alina Oprea-Popa
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
