Ana Bella Estevez este Ashoka Fellow şi preşedinte al Ana Bella Foundacion. Ashoka este un ONG global care susţine antreprenorii sociali, proiectele care ajută comunităţi, rezolvând probleme ale comunităţii. Ana Bella a fost victimă a abuzului domestic. A trăit 11 ani alături de abuzatorul său. Până într-o noapte când a hotărât să plece, împreună cu cei patru copii ai săi. Acum are o şcoală de care face cursuri de empowerment, pentru a le ajuta pe femeile victime ale abuzului domestic. A venit la interviu cu un tricou pe care scria cu litere mari Supervivientes/ Victimas.
Citind prezentarea… prima mea întrebare a fost: „how do you empower women?” (cum dai putere, forţă femeilor?). Pornisem de la întrebarea greşită. „Eh, vezi, nu aşa se pune problema”, a început în forţă Ana Bella Estevez:
Noi, femeile, ne dăm forţă singure! Şi mass media greşeşte când pune aşa problema, şi ONG-urile greşesc când spun (sau îşi propun) să le ajute pe femei să găsească această putere. Dacă tu/voi trebuie să le ajutaţi pe femei să găsească forţă, atunci femeile nu sunt „empowered”, nu sunt puternice, pentru că au nevoie de sprijin. (…)
Cum poate cineva să depăşească acest statut de „victimă”
De exemplu, în Spania, violenţa asupra femeilor este o adevărată pandemie. Violenţa este foarte răspândită: la nivel global unul din 3 bărbaţi comite abuzuri asupra partenerei de viaţă. În Spania – unul din 10 bărbaţi. Suntem două milioane de femei în Spania care suntem/am fost abuzate. În România unul din 4 bărbaţi comite abuzuri asupra femeii de lângă el. 24% dintre femei sunt abuzate! E mai mult decât în Spania, dar rata e mai joasă decât în Danemarca, unde s-a ajuns la 32%! În Finlanda 31%. În Marea Britanie – 29%. (datele provin dintr-un raport din 2014).
Eu am fost una dintre acestei femei timp de 11 ani. Până când, într-o noapte, mi-am adunat toată forţa interioară, toată voinţa, toată frica, ca să nu mai dorm lângă acest bărbat care aproape m-a omorât din bătaie şi să îmi trezesc cei 4 copii, să îi urc în maşină şi să merg la poliţie.
Eu am avut oportunitatea să încep o nouă viaţă pentru că într-o noapte am rupt tăcerea.
Dar vă puteţi imagina că în Europa 62 de milioane de femei sunt victime ale abuzului şi că doar 14% sunt destul de curajoase ca să vorbească despre asta. To speak up!
Dar ce facem ca să încurajăm femeile să nu mai tacă atunci când sunt abuzate? Facem campanii, panouri mari, billboard-uri cu femei cu vânătăi, cu ochi vineţi, pline de sânge (a fost o campanie de felul acesta chiar şi cu Angelina Jolie). În Spania vedem constant la ştiri câte o femeie ucisă astfel. În fiecare săptămână altă ştire, altă femeie ucisă. Dacă eşti o femeie aflată într-o astfel de situaţie şi vezi aceste campanii sau aceste ştiri te sperii şi mai tare şi normal că ţi-e frică să spui ceva. Eşti speriat de moarte!
(…)
În România lucrurile stau puţin diferit. Cred că la sate poliţia ar trimite femeile înapoi la bărbat acasă…
Asta mi s-a întâmplat şi mie în 2002, înainte să se dea legea. L-am reclamat pe soţul meu care îmi luase copiii. Iar poliţia mi-a spus să mă gândesc bine ce fac, distrug o familie cu 4 copii, iar soţul meu pare să fie un tată bun, aşa că a trebuit să le explic încă odată ce îmi făcuse soţul meu timp de 11 ani. Acum se întâmplă mai rar lucrurile acestea. Dar încă mai sunt oameni care nu au destulă instruire pe partea asta (chiar şi femei poliţist), şi încă mai cred că violenţa este „doar o bătaie”. Dar nu e aşa. Violenţa este o relaţie în care o persoană (de obicei bărbatul) are puterea, este dominatoare, iar cealaltă persoană (de obicei femeia) este într-un stadiu de supunere. De obicei bărbaţii se folosesc de forţa fizică pentru a domina, dar sunt foarte multe femei abuzate verbal, sexual, psihologic… Abuzul psihologic este cel mai grav. Aceste femei nu au vânătăi, abuzul lor nu este vizibil, dar ele nu-şi trăiesc propria viaţă! Nu trebuie să fii ucisă ca să fii o victimă a abuzului domestic! O victimă a abuzului este o viaţă pierdută.
Trebuie să fii foarte puternică să rezişti abuzului, foarte curajoasă ca să rupă tăcerea, dar după ce te desprinzi de toate astea şi ieşi din adăposturile pentru femei, ce face societatea? Nu vede decât „ochiul tău vânăt”. Statul te priveşte ca pe o victimă, chiar primeşti un fel de certificat de victimă care te ajută să primeşti o subvenţie de la stat (acum este 400 de euro). Şi, mai departe, companiile angajează astfel de femei pe posturi de „femei invizibile”, job-uri mici, femei de serviciu, de exemplu). Astfel, supravieţuitoarele abuzului se află în pericol de a deveni „excluse social”.
Citește articolul întreg aici.
Citiţi şi
Dacă tu crezi că femeile sunt prea scumpe, enervante sau complicate, EȘTI UN BIET BĂRBAT!
