Zilele trec, noi îmbătrânim și viața asta serios că e frumoasă. Fie că ne luăm o rochiță care ne place, fie că ai noștri copii reușesc să ne bucure, să ne facă mândri sau bărbatul de lângă noi ne aduce o floare fără vreun motiv anume, astea sunt întâmplări pentru care merită să ne trezim zi de zi.
Știu că ar trebui să fim recunoscători că putem vedea răsăritul sau apusul, sau să privim picăturile de ploaie care împrospătează aerul pe care îl respirăm, și da, suntem recunoscători și pentru astea, dar știm cu toții că „parcă mai era ceva”. Stăteam de vorbă cu prietena mea cea mai bună și despicam, ca de fiecare dată, firul în patru despre iubire. Și tot vorbind, am realizat că există bărbați care dau cu pumnul în masă și sunt fericiții capi de familie uneori, sau nu știu ce CEO la nu știu ce multinațională, sau au un job decent care asigură traiul unei familii ok, dar care susțin că ei nu știu să exprime iubirea în cuvinte, doar prin fapte. Știți genul: păi, muncesc pentru familie, o duc în concediu, ce mai contează câteva cuvinte în minus? Că doar faptele contează. Mda, nu știu ce să zic. O fi ok așa.
Dar pe urmă tot ei se plâng că nu înțeleg ce vor femeile. Că ei sunt fideli, aduc banii acasă și își duc copiii la școală, și mai duc și gunoiul uneori. Păi, uite că ar trebui să știe ce vor femeile. Da, e vorba de clișeul ăla: „vor să fie iubite”. Vor să li se spună că sunt iubite. Vor să li se facă multe complimente. Vor să li se aducă din când în când câte un mic cadou. Să fie luate de mână într-o noapte de mai și duse în parc, pe sub tei, să meargă împreună cu bicicleta, să meargă împreună cu rolele, să fie sărutate fără veste când sunt cu toți prietenii la pădure, și câte și mai câte gesturi din acestea care nu subminează nici bugetul familiei și nici mândria de susținător de familie. Pentru că, da, cuvintele chiar au valoare.
Adică mă gândesc că, dacă atunci când suntem deprimați, un cuvânt bine găsit și spus la timp ne poate salva, de ce nu poate salva și o căsnicie sau o relație? Cum adică vine vorba asta, „mie nu îmi place să spun te iubesc, mai bine las faptele să vorbească”? Păi, așa, și ministrul de finanțe (dacă e bun, evident), se preocupă de finanțele noastre, ale tuturor, dar el nu o face din iubire, ci pentru că asta trebuie să facă. Ca atare, da, el nu trebuie să ne declare că ne iubește. În vreme ce bărbatul de lângă noi e musai să ne spună că ne iubește. De câte ori pe zi găsește timp și plăcere să facă asta. Da, cuvintele au foarte mare importanță. Cu ele ne hrănim uneori, cu ele se mențin relații, cu ele se scapă de supărări, cu ele se felicită oamenii și așa mai departe.
Avem nevoie de cuvinte ca de aer. Ca de apă. Ca de iubire. Cuvintele frumoase sunt instrumentele iubirii. Nu trebuie decât să le folosim. Tu cui ai spus azi că îl (o) iubești?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
