(Vindecare, Inspirație, Schimbare)
A fost odată ca niciodată o fată bună la suflet, bună „ca pâinea caldă”, cum se zice în popor. Bună-i era inima, dar mai puțin bună îi era educația, care o șlefuise cu atâtea închipuiri și iluzii despre lume, despre viață, despre bărbați și carieră, încât viața s-a găsit să i le faulteze ca să-i arate că eforturile din compromis nu sprijină legile naturii, adică nu clădesc, nu construiesc, ci duc la moarte sigură. Cel puțin, la moartea sigură a sufletului.
Poate că am aflat sau nu că ceea ce facem noi în viață pentru ceilalți și tot ce ne încăpățânăm să obținem în exterior are mare legătură cu sufletul nostru, cu ceea ce suntem în interior, dar ne e frică să numim. Tot ceea ce simțim că suntem, dar nu cunoaștem încă și la nivel mental, astfel încât să punem degetul: „Da, dom’le, asta sunt!”.
Avem nevoie de relații și de ceilalți oameni să ne spună cine suntem, cu marja de eroare pe care nu ne-o asumăm: că poate nici ei nu știu la rândul lor cine sunt. Și, ar fi oarecum nedrept din partea noastră, să-i responsabilizăm cu întrebarea asta, pentru care nu au găsit o formulă magică nici cei mai mari înțelepți ai lumii. Probabil pentru că au aflat că fiecare răspuns e unic pentru că noi suntem unici.
sursă foto: jeanraffa.wordpress.com
Pare ironic că în ciuda eforturile noastre de a ne arăta lumii valoarea, ne simțim din ce în ce mai rău, mai puțin buni sau chiar insuficienți. Ne pare „nedrept” că în pofida compromisurilor pe care le facem cu energia noastră, cu timpul nostru și cu relațiile noastre, nu suntem fericiți și plini de iubire. Se pare că am înțeles greșit legea atracției, și am considerat că e suficient doar să cerem, să luăm, să înșfăcăm cu orice preț bunurile și oamenii, și să-i îngrămădim în viețile noastre, oricum pline de mormane, mai ales când aceștia nu erau prea siguri că voiau să mai rămână. N-am înțeles legea apei, a energiei feminine, a curgerii line a vieții, în jurul a ceea ce ești cu adevărat, nu a ceea ce îți dorești sau te ambiționezi să ai. Am pus carul înaintea boilor, mai pe românește, și ne-am trezit nemulțumiți de destinație, deși n-am ajuns la finalul zilelor noastre.
Având toate astea în gând și în suflet, am decis să încep o călătorie mai puțin cunoscută, prea puțin umblată și, pe alocuri, înfricoșător de nouă, în mare parte de una singură: călătoria către mine însămi ca femeie, pe care am numit-o foarte sugestiv, Călătoria Zeiței Interioare.
Călătoria spre cine suntem cu adevărat ca femei începe mereu cu o poveste personală. Cu o durere personală. Pe drumul vindecării însă, împinsă de nevoia maternă de a împărtăși și de exuberanța succesului interior, călătoria mea devine și călătoria ta, și a tuturor femeilor pe care le cunoaștem sau le-am cunoscut.
V.I.S. (vindecare, inspirație, schimbare). Nu întâmplător am ales substantivele acestea pentru motto-ul blogului meu V.I.S., care a devenit spațiul meu creativ de manifestare a energiei feminine, copilul meu, momentan. Am început cu vindecarea copilului interior, pentru că mi-am dat seama, din proprie experiență, că dacă nu-mi cresc singură acest copil interior, el îmi va consuma o cantitate impresionantă de energie și atenție, că mă va forța să petrec tot mai mult timp în trecut: fie într-un conflict cu tatăl sau mama, fie într-o relație eșuată sau la marginea unui vis neîmplinit. În același timp, același copil rănit nu-mi va dărui ce are el mai de preț: bucurie de viață, creativitate, spontaneitate, ambiție și visare.
Vindecarea este, așadar, o etapă premergătoare și necesară inspirației și a creației, pentru care mintea trebuie liniștită și relaxată (de unde, mulți artiști iau droguri sau alcool), înainte de a naște la ceva nou și diferit, înainte de o schimbare, de exemplu.
Schimbarea personală susținută vine doar în momentul în care ne-am făcut munca interioară de vindecare, ne-am conștientizat blocajele (mentale, emoționale, spirituale), creând astfel un spațiu nou, fertil schimbării. Mintea noastră (de exemplu, memoria) poate prelucra o cantitate limitată de informații (deși are potențial nelimitat): adică nu mă pot preocupa de evoluția mea spirituală și alte arii complementare, atâta timp cât sunt în depresie sau sufăr de o nevroză sau sunt dependent.
Vorbim despre vindecare pe toate drumurile și cică „nu avem timp” să o punem în practică. Asta până când viața ne cere să ne facem timp, printr-o depresie, nevroză, criză existențială sau boală.
Despre vindecare vorbim în primă fază și în tema energiei feminine, pentru că o femeie rănită și imatură emoțional este ca un copil care se învinuiește pentru toate relele lumii și ale familiei, și nici nu-i trece prin cap să-și recunoască adevărata putere și frumusețe interioară.
Ce înseamnă să fii o femeie autentică? Ce înseamnă să nu te mai masculinizezi, dar să atingi și succesul? Ce înseamnă să fii receptivă și deschisă, dar nu naivă și imatură emoțional? Cum faci diferența între autenticitate și condiționare? Și de unde începi reîntoarcerea la puterea ta feminină?
Nu catadicsim să căutam mai adânc în noi însene decât atunci când traversăm o criză personală și rămânem singure cu noi însene. Dacă până deunăzi ne limitam la ceea ce spuneau alții despre noi sau ceea ce credeam că suntem, dintr-odată ne vedem nevoite să admitem că, în singurătate, nu știm cine suntem cu adevărat.
Țin să menționez, la începutul acestui demers, că a descoperi un arhetip feminin în noi însene nu înseamnă că ne-am transformat peste noapte în femei autentice și că am vindecat ce era de vindecat. Arhetipurile feminine vin la pachet în manifestarea lor, ca orice e specific omului, și cu lumină și cu întuneric. Deci, pe lângă cultivarea și manifestarea trăsăturilor pozitive ale arhetipului feminin, trebuie să fim atente și la Umbra Arhetipului Feminin, care se manifestă, de obicei, din poziția de copil rănit, dependent tot timpul de atenția cuiva.
În plus, arhetipurile feminine sunt constelate în inconștientul nostru, adică undeva adânc îngropate în psihicul nostru, și cu nuanța sau contextul psiho-social al vremurilor respective. Femeia a fost privită rău în multe perioade și privată de libertăți și drepturi care i se cuveneau prin natura lucrurilor. Această limitare la scară largă ne-a făcut să nu știm nici măcar de unde să începem vindecarea noastră ca femei, deși simțeam o nevoie acută de expresie a femininului adevărat.
Așa am ajuns să luam parte mental și/sau fizic la proteste ale feministelor, energie a agresiunii atât de necesară schimbării (și clar mai ridicată ca vibrație decât apatia). Sau să excelăm în profesii, uneori mai bine decât bărbații, compensând firește cu pierderea feminității și, de cele mai multe ori, a relațiilor. Ce bărbat ar vrea să iubească o femeie-bărbat?
Nu numai la nivel relațional s-a creat o separare, o și mai mare prăpastie între sexe, ci și la nivelului psihicului de femeie (dar și de bărbat). A luat naștere un alt conflict interior, într-un context oricum îmbibat cu stres și boli, astfel încât ne vedem nevoite să răscumpărăm toate acele date, informații și obiceiuri ale femininului divin (autentic).
Și vă invit să parcurgeți această Călătorie a Zeiței Interioare cu deschidere și fără mari așteptări, ci doar să observați starea voastră generală după exercițiile și introspecțiile sugerate, emoțiile și senzațiile din corpul vostru. Poate mergeți un pas mai departe și să evaluați pentru ceva timp și cum schimbă relația voastră de iubire sau chiar în afaceri, răscumpărarea femininului din voi înșivă și energia care vă permite să fiți receptive și autentice ca femei.
Imaginează-ți că fiecare femeie este ca o prăjitură cu mai multe straturi. Avem aceleași ingrediente principale, care reprezintă divinul feminin, nealterat, stratificat în arhetipuri feminine (zeițe), iar rețeta de origine a fost adaptată și schimbată în funcție de evoluția omului, de descoperiri în știință și medicină, de parcursul istoriei. Prăjitura noastră s-a transformat până astăzi într-o prăjitură fără zahăr, vegană, fără prea multe legături cu rețeta de origine.
Un arhetip feminin reprezintă crema prăjiturii noastre, care poate fi cu cacao, ciocolată, vanilie, fructe de pădure, la fel de delicioase, dar potrivite după gust, în anumite contexte și tipuri de relație. Nu înseamnă că un arhetip feminin este mai bun decât un altul, ci noi, ca femei, trebuie să învățăm ce tip de cremă folosim și când, să ghicim și să ne iasă rețeta bună sau chiar rețeta care îl va da pe spate de iubitul nostru sau pe șef. Și, nu în ultimul rând, să folosim ingredientele valabile, adecvate, astfel încât prăjitura să fie comestibilă, autentică.
Cu alte cuvinte, dacă suntem o prăjitură cu cacao și avem arhetipul zeiței Afrodita (senzualitate) foarte pronunțat, dar ne folosim de această energie într-un mod exagerat, fără intenția unei relaționări autentice, ni se va face rău, ca și cum am fi mâncat prea multe prăjituri :)))
…De ce oare ascultăm mai întâi ce spun alții despre noi, femeile, și de ce îi credem pe cuvânt?
P.S. Din 2 iulie, vă invit la Atelierele de Feminitate. Detalii pentru înscriere aici.
Pe Cristina o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
