De ce trebuie să știi despre carcinom? Ca să nu mori cu zile! Nici tu, nici ai tăi. Acest articol a fost foarte citit și ne-am bucurat. Pentru că am ajutat la creșterea nivelului de informare, pentru că poate cineva a aflat la timp despre pericol și azi e bine, în afara lui.
©Enzo Sellerio
De la data publicării lui, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, din păcate. În continuare, percepția asupra cancerului de piele este greșită, sistemul de sănătate nu se reformează în același ritm în care această boală atacă, campaniile de screening al pielii, rare, nu-și ating ținta, iar oamenii ajung la medic foarte târziu. De aceea apreciem eforturile unor dermatologi români de a ține atenția trează și de a împărtăși din experiența lor cui vrea să asculte.
Întâlnirea de azi, de la sediul Fundației Dr. Leventer pentru Sănătatea Pielii, cu ocazia simpozionului „Strategia terapeutică în cazurile de carcinom cutanat” desfășurat sub egida Societăţii Române de Dermatologie, a fost dătătoare de speranță și de încredere că lucrurile s-ar putea schimba totuși.
Avem specialiști de primă mână, care cresc la rândul lor alți specialiști. Așa se face că echipa de experți americani invitați de Mihaela Leventer vor asista pe 5 și 6 iunie medicii români care vor opera cazuri complexe de carcinom cutanat – carcinoame multiple faciale sau tumori cu evoluţie gravă. Toate intervenţiile se vor desfăşura în Centrul Dr. Leventer, singurul certificat de Academia Americană de Dermatochirurgie (ASDS) în calitate de centru de competență pentru Europa de Est în domeniul operațiilor cu tehnica Mohs.
Vizita experților americani are ca scop aducerea în prim plan a problemei carcinomului cutanat în România, cea mai frecventă forma de cancer de piele întâlnită la pacienţii români, care depistat la timp şi tratat corect, poate fi vindecat. Odată cu această vizită, medicii români care vor urmări intervențiile în direct vor putea beneficia de experienţa echipei americane în tehnica Mohs, singura soluţie cu şanse de vindecare 99,7 % a carcinomului cutanat.
Citiți și 7 semne de alarmă în detecția carcinomului – cel mai frecvent cancer de piele.
Echipa americană este formată din Dr. Glenn D. Goldman (Professor and Chief of Dermatology, University of Vermont College of Medicine), Dr. Vanessa Lichon (MD, Private Practice, Chicago) și Dr. Sheethal Mehta (MD, Director of Mohs surgery, Rush University Medical Center, Chicago). Iar echipa chirurgicală va fi alcătuită din Dr. Mihaela Leventer şi Dr. Anca Stanciu, iar Dr. Tiberiu Tebeică va coordona laboratorul histopatologic.
Datele de cercetare, provenite de la Fundația Dr. Leventer pentru Sănătatea Pielii, arată că este nu necesar, ci imperativ să comunicăm românilor informațiile necesare pentru a detecta semnele preliminare ale carcinomului cutanat şi pentru a evita prezentarea la medic în fazele mutilante ale bolii. În zilele de 5 şi 6 iunie vorbim de un exemplu de bune practici asistat de una dintre cele mai titrate echipe de medici în domeniul operației Mohs, standardul cel mai înalt în intervențiile care tratează carcinomul cutanat. Pacienţilor din România trebuie să li se ofere şansa de a avea acces la tehnici de cele mai înalte standarde, susține dr. Mihaela Leventer, Centrul Dr. Leventer.
Dr. Glenn D. Goldman este dermatolog la Universitatea din Vermont Medical Center, Director al Programului pentru rezidenţi în dermatologie și profesor la Colegiul de Medicină Larner al Universităţii Vermont, din Burlington. Dr. Goldman este unul dintre cei mai cunoscuţi medici americani specializaţi în tratarea cancerului de piele şi, în special, în microchirurgia Mohs, precum şi autorul multor articole de specialitate şi a unei cărţi de chirurgie dermatologică.
Dr. Vanessa Lichon practică microchirurgia Mohs la un centru privat din Chicago şi este membră a mai multor organizaţii din domeniul dermatologiei – American College of Mohs Surgery, American Society for Dermatologic Surgery, American Academy of Dermatology.
Dr. Sheethal Mehta este în prezent Director of Mohs Micrographic and Dermatologic Surgery la Rush University Medical Center din Chicago şi Profesor Asistent în Departamentul de Dermatologie al aceleiaşi universităţi.
Dr. Mihaela Leventer este medic primar, Doctor în ṣtiinţele medicale ṣi unul dintre specialiṣtii foarte implicaţi în informarea ṣi educarea pacienţilor privind prevenţia cancerului de piele. A realizat peste 1,000 de intervenţii de microchirurgie Mohs în ultimii 10 ani, iar în prezent conduce un program internaţional de supraspecializare în microchirurgia Mohs, acreditat de către ASDS (Academia Americană de Chirurgie Dermatologică). În România, Dr. Mihaela Leventer este unul din puţinii medici care practică microchirugia Mohs, cea mai eficientă tehnică pentru tratarea cancerului de piele la momentul actual.
Dr. Tiberiu Tebeică este medic specialist Anatomie Patologică şi coordonator al Laboratorului de Histopatologie de la Centrul Dr. Leventer. În 2013 a participat la un program de Fellowship în Dermatopatologie, desfăşurat la Compass Dermatopathology, San Diego, USA, pentru instruire intensivă în interpretarea biopsiilor cutanate. Din anul 2014, Dr. Tiberiu Tebeică deţine Certificarea Internaţională în Dermatopatologie la nivel European, conferită de International Committee for Dermatopathology şi Union Europeenne des Medecins Specialistes.
Dr. Anca Stanciu, medic specialist dermatolog, este în prezent fellow în programul Academiei Americane de Chirurgie Dermatologică (ASDS), sub îndrumarea Doctorului Mihaela Leventer. Din 2011, Dr. Anca Stanciu este membră a Societăţii Române de Dermatologie și a Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie.
Despre Centrul Dr LEVENTER
Dr. Mihaela Leventer a deschis primul cabinet privat de dermatologie în 1996. Centrul Dr. Leventer este, în acest moment, certificat de Academia Americană de Dermatochirurgie (ASDS) în calitate de centru de competență pentru Europa de Est în domeniul operațiilor cu tehnica Mohs. Colaborarea Centrului cu membrii ASDS se realizează prin intermediul Blade and Light – asociaţie care grupează specialiști ASDS și derulează acțiuni de creștere a competenței medicale în lume.
Citiţi şi
Dr. Leventer Centre: consultații dermatologice de la distanță
Ai pete pe față? Iată de la ce pot apărea și cum le poți trata!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.