O investigație a BBC Future a scos la iveală un aspect mai puțin discutat al inegalității de gen: femeile sunt lăsate să aștepte mai mult la urgență și au o probabilitate mai mică să primească tratament contra durerii decât bărbații.
Barbra Streisand, de o viață avocat al egalității de gen în tratarea bolilor.
Pe 15 mai, a vorbit la adunarea anuală NHI despre un subiect drag inimii ei: sănătatea cardiovasculară a femeilor. “Cercetarea și tratamentele neglijează femeile și asta le omoară.”
Multe femei povestesc despre modul în care sunt tratate de medici atunci când se prezintă cu o serie de dureri, fiind cumva, apriori, calificate ca ipohondre, iar durerile respective nesemnificative, pornindu-se de la premisa greșită că femeile acordă prea multă atenție propriului corp. Astfel, atât experiența punctuală a acestor femei, cât și cercetările academice conduc către aceeași incredibilă concluzie: avem în spate o lungă istorie de minimizare a importanței durerii în cazul pacienților de sex feminin. Cauza? Greu de spus – inegalitatea dintre sexe, lipsa cercetărilor medicale aprofundate asupra femeilor sau diferențele dintre sexe în felul în care percep durerea.
Ceea ce este clar e că, atunci când vine vorba de durere, bărbații și femeile sunt tratați diferit.
Un studiu din 2014 realizat în Suedia, arată că femeile așteaptă mai mult la urgență să fie consultate și sunt mai rar diagnosticate ca fiind în stare gravă decât bărbații. Alt studiu arată că odată ajunse la urgență, femeile nu sunt luate la fel de în serios precum bărbații.
Din păcate, această atitudine poate avea urmări letale. De curând, în Franța, o tânără de 22 de ani a sunat urgență acuzând puternice dureri abdominale, atât de puternice, încât simte că „moare”. Operatorul i-a răspuns că într-o bună zi cu toții vom muri… femeia a fost dusă la spital după o așteptare de cinci ore, iar asta i-a fost fatal. Prea târziu pentru a mai putea fi salvată.
Alt aspect îngrijorător este acela că femeile primesc mai des medicamente anti-anxietate și sunt mai des trimise către psihiatrie.
Karen Sibert, președinta California Society of Anesthesiologists, este de părere că persoanele cu anxietate tolerează mai greu durerea, argumentând astfel de ce este mai bine să fie tratată în primul rând cauza anxietății și apoi cea a durerii propriu-zise. În plus, femeile și bărbații percep diferit durerea și, de aceea, trebuie tratați diferit, asta nepresupunând însă ca femeile să nu fie luate în serios. Totuși, pentru asta mai este nevoie de studii, mai ales că cel puțin până în 1990, acestea s-au concentrat aproape în exclusivitate pe bărbați atât în SUA, cât și în Canada și Marea Britanie.
În 2015, în SUA, NIH a introdus politica luării în considerare a sexului în investigațiile medicale ca variabilă biologică. Ulterior, acest gen de politică a fost implementată în mai multe țări, dar fără să devină lege sau obligație. De aceea, încă există cazuri de femei care așteaptă și zece ani o operație de inimă, în virtutea faptului că incidența bolilor de inimă la femei este mai mică decât la bărbați. În plus, femeile tind să aibă probleme cardiace la vârste mai înaintate. Cu alte cuvinte, scapă cine poate.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.