4 ani de când Maya Angelou predică despre viață, iubire, înțelepciune, valoarea timpului și a umanității undeva departe de relativități, într-o lume mai bună. Ar fi împlinit 90 de ani, o vârstă respectabilă, la care însă ar mai fi avut puterea și îndrăzneala de a trezi conștiința oamenilor la adevărata ei măsură, pentru că punea pe primul plan capacitatea lor de a se emoționa și de a răspunde afectiv celorlalți: „Am învățat că oamenii vor uita ce ai spus, ce ai făcut, însă nu vor uita niciodată felul în care i-ai făcut să se simtă.”
Sursă foto: tumblr.com
O viață tumultuoasă, dedicată semenilor, nu doar cei aflați în suferință – pentru care a avut o compasiune dincolo de cuvinte – , ci și pentru cei care doreau și puteau să învețe ceva din experiența ei. Și să se vindece, așa cum ea însăși a făcut-o. Marguerite Annie Johnson (numele ei adevărat) și-a început povestea cu o teribilă nefericire, în urma unei agresiuni sexuale care i-a luat graiul preț de cinci ani dureroși, dar i-a dat în schimb cuvântul scris, pe care l-a transformat într-un leac universal. Lectura și scrisul, poezia, memorialistica, dragostea de oameni, au dat o turnură benefică a ceea ce putea fi o mare înfrângere și au constituit motorul unei opere de o efervescență intelectuală extraordinară. Astfel a fost posibilă eliberarea din captivitatea propriului destin și găsirea unei voci care să elibereze, la rândul ei, pe oricine îi va fi ascultat glasul, atât de profund și de curajos în același timp. De altfel, titlul primului volum de versuri din 1969 este „Știu de ce cântă pasărea în colivie” sugerează trezirea conștiinței la ceea ce avea să devină una din cele mai puternice voci feministe din întreaga lume, pledând pentru egalitatea de gen, condiția femeii, încetarea abuzurilor și a discriminării, a războiului și necesitatea instaurării păcii universale.
Sursă foto: blackpublicmedia.com
Ceea ce este absolut impresionant, dincolo de toate onorurile, distincțiile și premiile care i s-au acordat, a fost recunoștința pe care i-au purtat-o cei apropiați, care au simțit în spatele personalității ei puternice sensibilitatea unei mame de un devotament absolut. „Scrisori către fiica mea” (chiar dacă n-a avut o fiică, s-a identificat cu toate, în schimb) este o carte pe care nicio femeie din lume n-ar trebui să o ignore, pentru că oferă un model de psihologie și conduită feminină esențial oricărei tinere în devenire. A avut însă un fiu, Guy Johnson, la rândul lui autor, care a scris un memento despre personalitatea Mayei în cadrul unui proiect inițiat de Google în 4 aprilie 2018. Iată ce spunea:
„Astăzi, când celebrăm ceea ce ar fi trebuit să fie cea de-a 90-a aniversare a mamei mele, mă gândesc la tonul melodios cu care vorbea despre necesitatea toleranței, a înțelegerii, a iertării și a iubirii. Viziunea mamei mele era aceea că instinctul social al oamenilor devine mai puternic atunci când sunt uniți. Văzuse atât de multă lăcomie și ură, nu numai ca factori de discordie, dar mai ales ca semne ale puterii răului. Și-a dat seama că, spre deosebire de virtuțile pozitive, lăcomia și ura nu trebuie predicate; ele vin natural și trebuie dezvățate, pentru a face posibilă eliberarea oamenilor de povara acestor sentimente negative. Ea considera drept una dintre cele mai temerare încercări voința de a ne iubi pe noi înșine, urmată firesc de curajul și înțelepciunea de a-i iubi pe ceilalți. Spunea adeseori: Nu ne dăm seama cum și de ce apare iubirea. Sincer, nici nu realizăm că până și gravitația nu este decât o altă formă de iubire. Ea a simțit cu adevărat că dragostea este una din cele mai importante emoții și una din cheile esențiale în deschiderea ușilor interioare prin care ne eliberăm și teamă și ignoranță.
Mesajul principal al mamei mele a fost unul al incluziunii, anume că, în ciuda diferențelor etice, religioase și culturale dintre noi, există mult mai multe puncte comune decât divergente între oameni. A observat contrastele lingvistice, de orientare sau ideologice ca pe un semn al bogăției imaginației și al creativității noastre, asemănătoare celorlalte elemente specifice naturii noastre umane care merită prețuite. Ne-a considerat pe toți imagini ale dumnezeirii, indiferent de aspectul fiecăruia sau numele pe care îl dăm Divinității.
Ceea ce a văzut, mai presus de toate, a fost că lumea se află într-o continuă nevoie de afecțiune și atenție din partea noastră; de la foametea și sărăcia prezente în atât de multe țări, la războaie, conflicte și acte teroriste, până la despăduririle masive, poluarea și scăderea biodiversității care afectează întreaga natură. Planeta noastră imploră ajutor, iar mama spunea că „nu ajunge să ne plângem de problemele pe care le observăm în jurul nostru, ci trebuie să ne suflecăm mânecile, să ne punem pe treabă și să găsim soluții prin care să le remediem. Nu e permis să nu ne confruntăm real cu problemele umanității, pentru că astfel facem un deserviciu copiilor noștri, și nici să ne lăsăm înfrânți de eventualele obstacole, inerente în orice acțiune umană. Trebuie să luptăm, înarmați cu perseverență și curaj, pentru tot ceea ce se cheamă dreptate…” Pentru mama, cea mai importantă virtute era curajul, pentru că, în lipsa lui, nicio altă înzestrare a oamenilor nu poate da rezultate consistente.
Mama n-a urmat o facultate pentru a obține un titlu. Dar atunci când s-a ridicat să vorbească în public a fost recompensată de mai mult de 50 de universități și colegii, dintre cele mai importante din lume, cu diplome doctorale onorifice. Pentru ea, educația era esențială; era o împătimită a lecturii, pur și simplu devora două sau trei cărți pe săptămână, din perioada adolescenței și până în când i-a slăbit vederea, aproape de 80 de ani. Obișnuia să mă întrebe: „Îți poți imagina cum ar fi lumea, dacă toți copiii ar avea acces la o educație de calitate și ar putea să-și găsească lumina din interior? Oh, cu siguranță am avea tratament împotriva cancerului și soluții pentru toate problemele grave din jurul nostru. Cunoștințele care vor proveni din evoluția inteligenței ne-ar putea deschide calea către stele, către univers și către prpriile noastre idealuri.”
Sursă foto: legacy.com
Mama gândea ființa umană în termenii dualității, în sensul că nu suntem nici zei, nici demoni, ci avea în noi câte puțin din ambele, dar ceea ce stă în puterea noastră e să ne controlăm demonii furiei, ai geloziei, invidiei și urii, pentru că numai așa vom putea descoperi spiritul compasiunii și al iertării divine în sufletul nostru.”
Aceasta a fost Maya Angelou, ființa angelică al cărui nume era predestinat. Și câteva din vorbele cu care vă puteți face ziua mai bună:
- Dragostea nu recunoaşte nici un fel de bariere. Ea sare peste şanţuri, peste garduri, trece prin pereţi pentru a ajunge, plină de speranţă, la destinaţia sa.
- Dacă mai ai doar un zâmbet, oferă-l oamenilor pe care-i iubeşti. Apoi ieşi pe stradă şi începe să spui “Bună dimineaţa” la străini.
- Am învăţat că în fiecare zi ar trebui să întinzi mâna şi să atingi pe cineva. Oamenii au nevoie de o îmbrăţişare călduroasă sau doar de o bătaie uşoară şi prietenească pe umăr.
- Succesul presupune să-ţi placă de tine, să-ţi placă ceea ce faci şi cum faci.
-
Dorinţa de-a ajunge la stele este ambiţioasă. Dorinţa de-a ajunge la inimi este înţeleaptă.
- Orice carte care ajută un copil să-şi formeze obiceiul de a citi, să facă din citit o nevoie adâncă şi continuă pentru toată viaţa sa, este bună.
-
O femeie înţeleaptă nu doreşte să fie inamicul cuiva; o femeie înţeleaptă refuză să fie victima cuiva.
- Viaţa, adevărata viaţă, nu se măsoară în capacitatea respiratorie, ci în momentele care ne lasă fără respiraţie.
- Am învăţat că, indiferent de ceea ce se întâmplă, indiferent de cât de rea pare ziua de astăzi, viaţa merge în mod sigur mai departe, iar mâine va fi mai bine.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
