Cât de importante sunt educaţia, abilităţile de comunicare, valorile personale, principiile temeinice, capacitatea de a conduce în ascensiunea şi formarea politică a unui prim-ministru? Foarte importante, indispensabile.
Ce se întâmplă dacă pui un prim-ministru care nu are acest profil, toate aceste cunoştinţe şi calităţi? Le are la jumătate, deci face treaba pe jumătate? Poate ca da! Le are pe sfert, sau o zecime, şi atunci face un sfert sau o zecime de treaba? Nu, atunci face un dezastru! este de părere George Butunoiu, “head hunter” din 1992, când a lansat această meserie și în România.
Într-un interviu acordat revistei life.ro, George Butunoiu vorbește despre atuurile pe care le are sau trebuie să le dovedească un politician de acest calibru, administratorul unui stat european, precum şi despre calităţile care îi compun acţiunile, mesajele şi strategiile.
Sursa: HEPTA
Iată un fragment:
(…) Ca să poţi înţelege (înainte de toate!) un job de prim-ministru, şi să-l mai şi duci la capăt, ai nevoie de câteva calităţi intelectuale care trebuie să fie foarte, foarte apropiate de limita maximă posibilă: inteligenţa, capacităţi de analiză, de sinteză şi de raţionament abstract, de învăţare (nu e deloc atât de evident şi de la sine înţeles pe cât pare!), imaginaţie, creativitate.
Cultura generala e absolut decisivă în prestaţia şi performanţa unui prim-ministru, desigur! Fără cunoştinţe teoretice semnificative în următoarele domenii, dintre care măcar o parte validate academic sau printr-o experienţă practică relevantă, mi-e greu să cred că un prim-ministru şi-ar înţelege rolul, darămite să mai facă şi ceva util sau măcar să nu strice prea mult: filosofie generală, filosofie şi stiinţe politice, drept constituţional, psihologie socială, sociologie, istorie, geografie, economie generală, management, marketing, resurse umane, project management, limbi străine (cel puţin trei: engleza perfect, franceza bine, germana sau spaniola la nivel mediu, cel puţin, sau poate ca o alta limba), planning şi organizare, standarde curente de lucru.”
Pentru restul, cel puțin la fel de interesant, accesați interviul integral. În care veți găsi trimitere și spre o altă opinie, oferită pe același subiect de Oana Marinescu, specialist în comunicare strategică. Din care preluăm doar câteva idei:
“Un prim-ministru trebuie să aibă o inteligenţă rafinată, cultură instituţională, cultură politică, abilitate, diplomaţie, o bună stăpânire a limbii române şi a unor limbi străine de largă circulaţie. Are nevoie de un background profesional şi de o experienţă umană care să-i permită să înţeleagă complexitatea problemelor cu care se confruntă şi să se adapteze la reguli noi, situaţii noi, în care are responsabilităţi noi. Când colo, noi avem un premier care nici nu vorbeşte corect româneşte şi a devenit personaj favorit de glume. Bulă ar fi gelos pe ea! Viorica Dăncilă nu se reprezintă pe sine când vorbeşte cum vorbeşte, ea ne reprezintă pe toţi românii. Această reprezentare este o imensă responsabilitate pentru ea, dar pare să nu o bage de seamă.
Nu ştiu în ce măsură a reuşit să se impună în Guvern. Am citit o ştire pe surse că de fapt miniştrii nu o ascultă şi că a fost nevoie să intervină Liviu Dragnea pentru a-i face şi pe ei ascultători. E grav. Potrivit legii de organizare a Guvernului, primul ministru are o foarte mare putere: deciziile în Executiv se iau prin consens, iar dacă nu există consens, decizia este luată de premier şi ea aparţine întregului cabinet. Această modificare a fost adusă de Adrian Năstase, care a vrut să-şi consolideze puterea. Cum foloseşte Viorica Dăncilă puterea dată de lege? Uneori îmi doresc să asist la şedinţele de guvern, doar ca să urmăresc procesul decizional şi relaţia dintre membrii Cabinetului.”
(…)
“Putem oare să le punem una lângă alta pe doamna Dăncilă şi pe doamna Merkel ? Da, putem şi cred că e un bun exerciţiu de trezire a minţii: să ne uităm la ce avem, pentru a fi controlaţi de un lider politic ahtiat de putere, şi la ce putem avea, dacă investim ca societate în lideri politici de valoare. Problema nu este de gen; inadecvarea Vioricăi Dăncilă nu vine din gen, ci din toate calităţile pe care nu le are şi care definesc un adevărat lider politic.”
Și, în încheiere, punctul de vedere al fostului prim-ministru Adrian Năstase, intervievat și el pe același subiect. Foarte rezervat și diplomat, declară:
…”Dacă încercăm să vedem care ar fi cele câteva calităţi ale premierului din România: o cultură generală care să permită sensibilitatea la cât mai multe domenii care au legătură cu guvernarea. Apoi, o anumită experienţă internaţională (în condiţiile globalizării este foarte important să ai această capacitate de a privi dincolo de frontieră). În al treilea rând, capacitatea de a dialoga, de a fi capabil să asculţi şi să încerci să înţelegi poziţiile celorlalţi. Un lider are o mare problemă în general, este tentat să vorbească şi să spună ce trebuie să se facă. Liderii care au succes sunt mai degrabă cei care ştiu să asculte şi cei decişi (iar aceasta este chiar o calitatea deosebită) de a alege consilieri dintre oameni mai pregătiţi decât ei înşişi. Una dintre marile probleme la noi este că liderii nu acceptă în jurul lor oameni care să fi citit mai multe cărţi decât ei. Or, chiar acesta este rostul consilierilor. Şi, dacă ei aduc idei foarte bune, atunci cel care beneficiază este chiar premierul. Felul în care şeful executivului îşi formează the inner circle este esenţial pentru succesul mandatului său.“…
Restul interviului, aici.
Citiţi şi
Femeile în airsoft: schimbarea dinamicii într-un sport dominat de bărbați
baby – poem modern scris de o fată lăsată baltă cu tot cu iubirea ei
“Ne-am întâlnit pentru că suntem prim-miniștri și nu pentru că suntem femei.”
