România 100: filme românești clasice la TIFF 2018

23 May 2018

Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania celebrează Centenarul Marii Uniri printr-o selecție de opere reprezentative pentru trecutul extrem de diversificat al filmului românesc. Filme populare sau rarități din perioada comunistă, producții de gen, drame istorice sau de actualitate, cele șapte titluri din secțiunea Romania 100 au toate datele să activeze nu doar nostalgia generației care a crescut cu ele, ci și curiozitatea unui public tânăr, familiarizat poate doar cu celebritatea marilor actori români din distribuție. Programul e prezentat în parteneriat cu site-ul Cinepub și Arhiva Națională de Film, iar intrarea va fi liberă.

Răscoala (1965), filmul care i-a adus regizorului Mircea Mureșan Premiul pentru debut la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, a fost prima propunere a României la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Un titlu de referință pentru cel mai popular gen al filmului românesc, drama istorică, filmul ilustrează realitățile lumii rurale româneşti din primul deceniu al secolului al XX-lea și reconstituie, cu mii de figuranți, un moment istoric esențial anterior Marii Uniri, Răscoala țăranilor din 1907. Ecranizarea romanului omonim scris de Liviu Rebreanu a fost văzută de cinci milioane de spectatori, iar din distribuție au făcut parte legendarii Ilarion Ciobanu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ernest Maftei, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Constantin Codrescu, dar și celebrul bariton Nicolae Secăreanu, aflat în acel moment la primul rol din cariera sa cinematografică.

Rascoala

Răscoala (1965)

La polul opus, Gaudeamus Igitur (1965) este un film de actualitate, regizat de Gheorghe Vitanidis și turnat în Cluj-Napoca. Povestea unor tineri absolvenți de liceu care aspiră la un parcurs universitar în orașul considerat unul dintre cele mai puternice centre academice din România este nu doar prilejul de a descoperi cum arăta Clujul în anii ′60, ci și șansa de-a o vedea pe Anna Széles, distinsă în acest an cu Premiul pentru întreaga carieră la TIFF, într-un rol mai puțin cunoscut. Alături de ea, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani și Ștefan Iordache completează galeria de mari actori din distribuție.

Gaudeamus igitur

Gaudeamus Igitur (1965)

O surpriză pentru amatorii de trufandale cinematografice este debutul în lungmetraj al lui Mircea Veroiu, cunoscut pentru ecranizările sale după opere clasice, cu un neașteptat thriller polițist. În Șapte zile (1973), Mircea Albulescu, Irina Petrescu și Victor Rebengiuc interpretează trei personaje prinse într-un triunghi amoros și o intrigă de spionaj industrial, iar regretatul Adrian Enescu, premiat la TIFF în 2013 pentru întreaga carieră, compune aici prima lui coloană sonoră pentru un film.

Sapte zile

Șapte zile (1973)

O producție de gen este și extrem de popularul Explozia (1973), regizat de regretatul autor al seriei B.D., Mircea Drăgan, decedat anul trecut. Veritabil action movie, cu un suspans pe muchie de cuțit, acest film spectaculos în care nu s-au folosit trucaje a fost inspirat de o poveste reală: în 1971, incendiul izbucnit pe nava „Poseidon” risca să provoace o explozie ce ar fi dus la distrugerea orașului Galați și a Combinatului Siderurgic. Distribuția este de top, în frunte cu Gheorghe Dinică, în rolul antologic al lui Gicu Salamandră, secondat, printre alții, de Radu Beligan, Toma Caragiu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Draga Olteanu Matei și Florin Piersic.

Explozia

Explozia (1973)

Comedia romantică este reprezentată în acest program de recuperări cinematografice de unul dintre cele mai populare filme ale anilor ′80, Fata Morgana (1981) de Elefterie Voiculescu. Nelipsit de netezirile moralizatoare specifice filmelor din epocă, debutul lui Voiculescu își păstrează intacte cel puțin trei puncte de atracție. Un personaj masculin atipic – petrecăreț, afemeiat și cu o aură irezistibilă de bad boy. Magnetismul zdrobitor al protagoniștilor (Dinu Manolache și Diana Lupescu), cărora le datorăm și una din rarele scene de sex văzute într-un film din comunism, pe cât de eliptică pe atât de îndrăzneață. Și, nu în ultimul rând, șlagărul pop de pe soundtrack, La fereastră, care se downloadează nostalgic și astăzi.

Două rarități completează programul România 100, filme de actualitate cu și despre tineri, regizate de doi cineaști din generații diferite: Ultima noapte a copilăriei (1966) al regizorului clujean Savel Stiopul și Muntele ascuns (1974), debutul lui Andrei Cătălin Băleanu. Ambele filme sondează frontal abisul psihologic al adolescenței, având ca figură centrală un băiat forțat să se maturizeze după divorțul părinților săi, și au adus, la vremea respectivă, un suflu proaspăt în cinematografia română grație unui simț vizual aparte, stilului de filmare ciné-vérité și actorilor tineri și neprofesioniști din distribuție. Muntele ascuns este debutul în cinema al popularului actor Horațiu Mălăele, care va fi prezent la festival.

Ultima noapte a copilariei

Ultima noapte a copilăriei (1966) 

Romania 100 la TIFF va însemna și lansarea unei expoziții dedicate centenarului. O selecție de reproduceri ale unor fotografii din prima jumătate a secolului XX, din colecția Sorin Nica, Photo Historia promite o incursiune în viața țăranilor români din acea perioadă și redescoperirea unor locuri emblematice, în forma în care arătau acum aproape 100 de ani. Expoziția debutează în prima zi de festival și va putea fi vizitată la Muzeul de Artă din Cluj pe toată durata TIFF 17.

Mai multe detalii aici și aici.



Citiţi şi

Colea Răutu – Coșarul (1967)

Irina Petrescu – Doamna filmului românesc

Cu dor de marele ecran: filme multi-premiate la ediția aniversară TIFF

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro