Am o problemă cu sprâncenele. Nu cu ale mele, ale mele suferă de comă bisericoasă: nu tu epilat, nu tu vopsit, nici măcar nituri. Şi totuşi, în realitate, nişte păcătoase, stau tolănite pe şezlonguri, crăcănate la soare. Pe ploaie se agaţă de tot ce prind, în plin ger vând cutelor frunţii vată pe băţ. Pe când erau doar nişte copii, se zburleau de spaima celor cu retuş brazilian, care umblau sub acoperire, cu deplinul acord al creionului dermatograf. Nici nu e nevoie să stau cu ochii pe ele, sunt cele mai sănătoase părţi ale poveştii personale. Toate celelalte, aflate în posesia altora, par să fi urmat tratamente complicate, devenind nemuritoare, un fel de highlanderi. Multe dintre voi nu aţi prins Ultima Frontieră, d-apoi prima generaţie de romulani! (Star Trek). De-aia şi detaşarea netedă, ca procesorul de rahat de bebeluş… Cel mai tare mă sperie gândul că toate împrejurimile ar putea arăta la fel şi nu ştiu nicio Ariadnă, care să nu se fi îndrăgostit de labirint şi nici nu m-am născut cu lâna de aur în jurul capului.
sursă foto: Tattoo-Journal.com
Trendurile astea, care se împrumută de la veşnicie, nu numai că nivelează frumuseţea până la şablon, dar refuză să ia în considerare dobânzile foarte mari, nişte chinuri de viitor. Sufăr deja de fobia sprâncenelor şi nu e niciun mister, îmi sar în ochi… de formă! Fetiţe de 13-14 ani arată exact ca mamele lor, chiar ca şi unele dintre bunici, şi nu cufundate într-o cugetare încruntată, ci chivernisite cu o mirare tatuată. S-au nivelat şi gradele de rudenie, parcă am nimerit într-un parc de vacanţă administrat de tot felul de surori. Sunt familii în care toate cele trei generaţii arată ca una singură, nici romanele nu se mai scriu aşa uşor… Aş fi presupus că e o asemănare ca de mănăstire, dar nu poate fi pe placul Lui o abatere de la standardele Creaţiei. Cum altfel pot fi interpretate ajustările, dacă nu drept nişte ofense aduse artistului? Ca să vezi păcat!
Nu te întreabă nimeni dacă vrei să trăieşti în ţara sprâncenelor nemuritoare, poţi însă să-ţi asumi curiozitatea Alicei, care s-a pierdut, alergând după iepuraş. Şi pentru că nicio nenorocire nu vine, vreodată, singură, sunt nevoită să consemnez şi dispariţia cutelor de sub breton şi balonarea buzelor, semn că digeră din ce în ce mai greu cuvintele. Pactul ăsta cu tinereţea fără bătrâneţe, dar de plastic, a devenit noul „esenţial”.
Nici mamele nu mai sunt ce-au fost… Înainte adormeai lăsând nişte monştri drăgălaşi să se nască liniştiţi şi te trezeai sub palma caldă a mamei, zâmbetul ei frumos ridicând uşor semnele fragile ale înţelepciunii (vorbesc despre riduri, şi vorbesc frumos). Ştiai că pe lume există şi bunătate şi că ai visat frumos. Azi te scoate din minţi alarma ceasului, dai cu ochii de acelaşi tablou, o Mona Lisă veşnic tânără, ca o zi fără precipitaţii şi te ciupeşti să vezi dacă nu ai adormit cu ochii pe telefon şi e doar un selfie.
Am o problemă cu sprâncenele romulane, atât cu cele de rit vechi, cât şi cu cele de rit mai nou. Eu sunt o emotivă, pe ele nimic nu pare să le mişte. Abia acum mă înfioară cu adevărat ideea de călătorie sprâncenată…
P.S. Grijă mare pentru cei cu probleme cardiace, apar intempestiv de după ochelari!
Pe Liliana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Câteva ponturi de frumusețe de la Andie MacDowell (66)
Despre sprâncene, despre unghii, despre îngrijire, dar și despre frumusețe
Maia Morgenstern: Nu se face așa ceva! E rușine! Te faci de râs! Ia vezi cum faci?!?!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
