Am obosit să aștept. Am obosit să-l aștept. Să se hotărască ce vrea în viață, dacă să rămână pe drumul început sau să-l schimbe cu unul complet nou, riscant, dar care l-ar face fericit. Și știe asta, însă inerția are o forță ce depășește puterea lui de a acționa. Puterea lui de a sta în picioare și a decide. Orice, numai să ia o decizie!
Îl aștept de trei ani. Eram amândoi în câte o relație când ne-am cunoscut. Am tatonat în glumă terenul, până când am înțeles că gluma devenea serioasă. Așa că, oarecum speriată, am întrerupt orice legătură. Între timp, eu am ieșit din relație și atunci, inevitabil, mi-am adus aminte de el. Nu l-am căutat, dar s-au aliniat ceva astre – sau numai programul prietenilor comuni – și ne-am întâlnit, întâmplător, la o petrecere. Eu, singură, el, nu, dar am reușit să stăm mai mult de vorbă. Mai mult decât era cazul pentru un bărbat aflat într-o relație, aș adăuga, dacă stau să mă gândesc că dimineața ne-a găsit înghesuiți între frigider și masa din bucătărie, sărutându-ne ca doi adolescenți nesătui. Am început atunci ceea ce eu numesc tango-ul amăgirilor. Nici nu avem o relație, dar nici inocenți nu suntem. Vorbim pe net zilnic, ne întâlnim din când în când la o cafea și, rar, petrecem câte o noapte împreună. M-a rugat să-l aștept, să găsească o modalitate elegantă de a ieși din actuala relație. Și de trei ani se pare că o tot caută. Însă eu consider că i-am acordat mai mult decât suficient timp cât să o găsească sau cât să se lămurească dacă vrea sau nu să iasă din acea relație. Pe de altă parte, ori de câte ori am încercat să mă despart – mă rog, nu surâdeți malițioși, vorba vine – a insistat aproape în genunchi să nu mă îndepărtez, să-i mai dau o șansă, să…
I-am spus că i-am dedicat tot acest timp, nu am avut nicio altă relație, așteptându-l ca pe bărbatul cu care sunt decisă să-mpart viața și patul de acum încolo. Bărbatul lângă care să mă trezesc ciufulită dimineața și să nu mă sfiesc să mă las văzută așa, bărbatul lângă care o seară în training, pe canapea, să fie mult mai bogată și mai plină de savoare decât una în mai știu eu ce restaurant select, bărbatul cu care să-mi împărtășesc cele mai „casnice” idei de amenajare a bucătăriei sau cu care să pot bârfi ultimele mele supărări de copilă necoaptă… Un bărbat care să știe când să mă ia în râs și când în brațe… În fine, asta era ideea, el e bărbatul în care eu am proiectat toate asta și încă pe atât și care a știut să-mi dea speranțe deșarte, dar care nici nu m-a luat și nici nu m-a lăsat.
Am obosit să te aștept. Ți-am spus-o de mai multe ori în ultimul timp și nu m-ai luat în serios. Te-ai gândit că un weekend împreună va „rezolva” întreaga situație… Serios? Știu că mă citești, așa că nu-mi rămâne decât să repet public ceea ce deja știi (dar ignori):
Te iubesc, dar am obosit să te aștept. Am luat eu o decizie pentru amândoi, de azi eu nu mai exist pentru tine și nici tu pentru mine. Suntem doi oameni liberi în ceea ce privește legătura noastră (ca să-i spun cumva). Adio!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
