Când rostesc „DA” în fața ofițerului de stare civilă, înecați de emoție, femei și bărbați o spun convinși că este, cu adevărat, pentru tot restul zilelor. Mai ales cei care o fac pentru prima dată. Ceilalți, aflați la al doilea, al treilea sau al… x-ulea mariaj, sunt puțin mai realiști, însă nu-și pierd speranța că, de data asta, va fi cu adevărat, până la sfârșit…
Așa au crezut și ei, pecetluindu-și relația cu un DA și cu câte o semnătură în marea carte a intrării în „rândul lumii”. Dar ei au fost printre cei care au făcut-o dintr-o profundă convingere. Au plecat la drum înarmați cu hotărâre și entuziasm, cu fericirea lăfăindu-se fără măsură în suflete și în priviri. Hotărâția ca împreună să dărâme și să reconstruiască lumea într-o zi și-o noapte.
Întâi, au stat cu chirie într-o garsonieră modestă. Apoi, deși râvneau să aibă un locșor al lor, pe care să-l numească „acasă”, au refuzat speriați (sau neinformați), să-și ia un credit și au continuat în garsoniera mică, luptând să economisească, luptând să pune bazele viitoarei lor vieți. Dar care „viitoare”? Viața începuse deja și nu semăna deloc cu ceea ce visaseră și plănuiseră.
Când s-a născut primul copil, au plecat din garsonieră întâi la părinții lui. Apoi, după un timp, la ai ei. Însă soacrele (niciuna) nu dorm în papuci. Într-o parte, ea era nora cea leneșă, urâtă și cu nasul pe sus, în cealaltă parte, el era un golan bădăran, nedemn de diplomele ei. Și apoi ține ea și hotărârea, ține și iubirea… dar cât să țină? Până când vorbele înveninate din exterior își fac culcuș cald în urechile fiecăruia pentru a se prăvăli apoi între ei, extrem de repede și de ușor, sub formă de reproș, de ceartă, de permanentă nemulțumire… Și așa a apărut o primă fisură. Prima, dar nu și ultima. Și suficientă pentru ca, în următorii doi ani, iremediabilul să capete consistență și să fie consfințit cu noi semnături. De data asta, pe actele de divorț.
Separat, au respirat un moment ușurați de tensiunea pe care căsnicia lor ajunsese să o pună pe fiecare membru al fostei lor familii. Numai copilul a respirat încurcat, căci, dintr-odată, noțiunile de mamă și de tată nu se mai conjugau împreună. El ce să înțeleagă din asta? După un timp, ambii și-au dat seama că s-au lăsat pradă ambițiilor, nervilor și dorințelor de control străine și absurde venite din partea propriilor mame. Că și-au lăsat viața, fără să vrea și fără să-și dea seama, pe mâinile acestora care, la rândul lor, chiar dacă bine intenționate în sinea lor, nu au făcut altceva decât să le distrugă. Poveste veche, nu? Și totuși încă sunt cupluri care se încăpățânează să o trăiască pe pielea lor, cu sau fără copii la mijloc.
Dar povestea nu se încheie aici. Fiecare și-a refăcut viața, dar fără să aibă acea sclipire în ochi, acea speranță cum că, măcar de data asta, va fi pentru „totdeauna”. Căci ceva îi trăgea înapoi. Regretul că nu au încercat. Regretul că s-au lăsat controlați. Regretul că au renunțat să-și dschidă și firma pe care atât și-o doriseră și pentru care aveau aproape totul pregătit, inclusiv cum s-o finanțeze. Regretul că fiecare făcuse câte un copil cu noii parteneri și că viața continua să curgă dureros de goală. Și că, separat, lucrurile prindeau contur real, așa cum și-ar fi dorit să se întâmple, de la început, cu ei doi.
Ironia sorții a făcut mai apoi ca întâlnirile obligatorii (atunci când copilul se ducea de la unul la altul), dintr-o corvoadă, să se transforme pe nesimțite într-o bucurie vinovată… a cărei urmare a fost o poveste de dragoste nechemată, nedorită… Da, pur și simplu s-au reîndrăgostit unul de altul, fără să-și poată permite nici măcar luxul de a deveni amanți.
Concluzia? Da, viața bate filmul, dar aici este vorba de ceva mai mult… Căci ce poate fi mai dureros decât să conștientizezi pe deplin, până la capăt, că ești călăul propriei fericiri? Că nici măcar nu ai pe cine da vina, cu excepția propriilor decizii complet greșite…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
