S*xul a fost singurul lucru bun pe care-l făceam bine. Împreună. Și singurul lucru care ne-a ținut împreună toată relația, atât cât a durat ea. Și a fost tare fain. De fiecare dată. Și da, dacă ar fi să o pot lua de la capăt, aș face același lucruri, aș lua aceleași decizii. Mai ales în ceea ce privește s*xul cu Lary. Firește, nu ăsta e numele lui adevărat, dar nu asta contează. Ci faptul că din prima până în ultima clipă m-a făcut să mă simt 100% femeie. Nu doar s*xual, dar mai ales în ceea ce privește s*xul.
Nu multe femei se pot lăuda că au avut parte de o relație ca a mea, relativ scurtă, dar… tare. Haha! Tare bună. Ce voiam să spun e că relația a fost bună și a durat cât a durat, tocmai pentru că ne înțelegeam atât de bine în pat. Gurile proaste spun că, dacă te înțelegi bine în pat cu partenerul (de orice s*x ar fi el!), relația poate dura la nesfârșit. Prostii! Relația dintre doi oameni nu constă doar în s*x. S*xul este un liant, poate constitui o bază de pornire, dar nu constituie relația însăși.
De ce ne-am despărțit, dacă ne înțelegeam atât de bine s*xual? Pentru că nimic altceva nu funcționa între noi. Comunicare – zero. Pasiuni comune – zero. Hobiuri cât de cât apropiate – zero. Aspirații comune – zero. Prieteni de-ai lui care să-mi placă mie sau de-ai mei care să-i placă lui – zero. Și tot restul a fost zero. Cu excepția s*xului. Acolo aveam scor de 100%. De fiecare dată.
Mi se mai face dor de el, din când în când?! Desigur. Am mai dat peste un partener ca el de atunci? Nu. Dar viața e o afacere: pierzi ceva, câștigi altceva. Nu poți să fii 100% în câștig. Și nu, câștigătorul nu câștigă totul. Nu în viața asta. Nu în lumea asta. Poate pe o altă planetă, într-o altă viață. Sau în cărți cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși în care nimeni nu mai crede și pe care nimeni nu le mai citește. În realitate, lucrurile sunt așa cum sunt. Le accepți și te adaptezi, ești un om cât de cât fericit. Nu? Îți rămâne tot restul vieții să îți plângi de milă, să te îndopi cu alcool și tranchilizante și să meditezi la nemurirea sufletului. Al altora, că al tău e varză.
Eu am ales o cale de mijloc. Am acceptat ce nu era de acceptat: că nu îl pot avea pe el și viața pe care mi-o doream și la care visasem. Prin urmare, a trebuit să renunț la ceva. Am preferat să renunț la el decât la mine. Să nu mă mulțumesc doar cu s*xul. Bun, dar limitativ.
Acum, sunt într-o relație de durată. O să dureze toată viața din câte-mi dau seama. Relația cu mine însămi. E cea mai fair relație care poate exista. Asta dacă ești suficient de sinceră și de realistă să ți-o asumi. Cei mai mulți oameni n-o fac din teamă în primul rând. După principiul… de ce să ne fie bine, dacă poate să ne fie rău?!
Ei bine, coexist într-o relație duală. Cu mine și cu el. Nu el, cel cu care făceam s*x minunat, ci cu el, cel de-acum din viața mea. Nu știu cât o să dureze relația noastră. Eu sper că ceva mai mult decât cele anterioare. Alea au fost relații tampon. Relații de sacrificiu. Asta e de solidificare a încrederii mele că viața poate fi trăită și așa, 50 – 50. Și că pot să mă mulțumesc cu atât.
Și nu, nu sunt o ipocrită. Și nici mincinoasă. Nu consider că-l înșel, pentru că de la bun început mi-a cerut să avem o relație deschisă. Pe scurt, fiecare cu a lui și amândoi cu a noastră, când ne vine chef. Locuim împreună, împărțim chestii împreună, dar facem și lucruri separat. Cum ar fi s*x. S*x with my ex. Dacă stau să mă gândesc bine, nu înșel pe nimeni. Nici măcar pe mine. Cu my ex e doar s*x. Asta am convenit împreună de multă vreme. Nu știu și nici nu mă interesează dacă el face s*x la fel de bine și cu o altă femeie. Treaba lui! Iar pe actualul nu-l înșel, pentru că i-am spus de existența fostului și ce a însemnat el pentru mine. Îi admir curajul de a rămâne în relație cu mine știind că nu o să poată fi niciodată ca predecesorul lui din punctul ăsta de vedere. Pentru că e un act de curaj.
Paaarcă, parcă încep să înțeleg de ce unii bărbați vor sau au mai multe femei/neveste. Pe una o iubesc ca pe o mamă și îi mămoșește, cu alta fac s*x așa cum își doresc, o a treia poate fi doar frumoasă și atât etc. Și femeile pot fi bigame, nu-i așa?! Numai că eu nu mă consider bigamă, pentru că nu sunt căsătorită cu niciunul dintre ei și nici nu fac pe nimeni să sufere. Chiar din contră. Un menage a trois, dacă vreți, doar că nu locuim împreună. O relație în trei, doar că ei doi nu se cunosc decât din descrierile mele. Și nici n-au vreo curiozitate să dea nas în nas unul cu celălalt. Cu atât mai bine!
Cum e s*x with my ex? Sublim, ca întotdeauna. Nu știu dacă vom putea să renunțăm vreodată definitiv unul la celălalt. Nu-mi bat capul cu asta. Trăiește clipa, nu?, parcă așa se spune. Ei bine, asta m-am hotărât să fac și eu. Să trăiesc clipa. Să-mi trăiesc viața. Mironosițelor care au ceva de comentat le recomand să-și ocupe prețiosul timp cu lecturi lejere, de-al treilea raft, în loc să vorbească despre lucruri pe care nu le cunosc și de care nu vor avea parte în viața asta. Cunosc multe femei care nu s-ar mai întoarce în veci la vreun ex. Nici ca s*x, nici altfel. Le înțeleg, pentru că nu s-au culcat cu my ex. Sau, ca să fiu corectă, n-au avut un my ex al lor.
Uneori mă simt ca pusă să refac un puzzle. Să adaug în imagine ce lipsește. Dacă e una, nu e cealaltă, dacă e cealaltă, nu e una. Cred că aș fi în stare să… negociez, să mă mulțumesc să trăiesc mai puțin, să am parte de o perioadă definită de fericire, în care să am și una și cealaltă, decât o viață din asta, de 50/50. Numai că nu pot! Faust nu e prin zonă, să-i vând sufletul și să-mi îndeplinească dorința.
Am zis că, cine știe, poate după o vreme nu o să mi se mai pară la fel… de bun. Că, după, o să am relații și cu alți bărbați, o să-mi mai schimb părerea și o să mă vindec de el. Aiurea! Din contră! Și nu că aș fi fost cârcotașă să pornesc de la premisa că nu e și nu va fi niciunul mai bun decât el. Pur și simplu, nu am dat peste un bărbat cu care să mă simt la fel de bine atunci când fac… s*x. Nu ar fi corect să spun dragoste. Oricum, dragostea nu se poate face. Aia ori e, ori nu e. Cu s*xul, e altă treabă. Ăla se face, clar! Și uite, că se poate face chiar bine. Bine de tot!
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.