Până în jurul vârstei de 33 de ani, femeile nu prea au remușcări sau crize importante legate de viețile lor intime. Când realizează că Făt Frumos nu mai vine sau că ele nu mai sunt în stare să-l cucerească – uhh, și vârstă asta are ceva dezavantaje – se trezesc brusc și schimbă macazul. Încep ușor să iasă din oceanul de ipocrizie în care se scaldă, căci a te încăpățâna să calci în picioare suflete pentru Făt Frumos e o ipocrizie imensă.
Femeile vor cu insistență ca EL să fie frumos, chiar dacă dau peste toate nulitățile de pe planetă; uneori, până și femeile dotate intelectual cad în această urâtă capcană. Nu le pasă cât de sensibil, educat, îngrijit, bun la suflet, serios, loial, inteligent poate fi un bărbat, dacă nu e super frumos, nu contează! Nu vor crea niciodată cuplul real, nu se vor îndrăgosti cu adevărat de acel bărbat, cel mult vor petrece ceva timp în compania lui până vor găsi alte motive de a renunța. Ține cumva de ipocrizia cu care femeile intrate la menopauză devin măicuțe peste noapte și le vezi în fiecare duminică la slujbă, plângându-și păcatele tinereții în văzul tuturor. O scenă lamentabilă cu accente dramatice pe alocuri, încărcată de sfaturile lor către tinerele pornite în cursa pentru Făt Frumos: „aveți grijă, maică, să nu faceți ca noi”…
Deci femeia de pe la 33 de ani e gata pentru compromisuri. Mușchii lui nu mai sunt așa sculptați, nu-i nimic, nu te mai poate lua în brațe, că deh, hernia, ridurile, părul alb, chelia, un pic de burtică au apărut și ele, despre varice nu mai spun, dar nu-i nimic, frumosul mult așteptat oricum nu mai vine.
Femeia devine rezonabilă numai când semnele de pe corpul ei înmoaie, în sfârșit, ambiția de a avea neapărat un bărbat extrem de frumos, de porțelan, indiferent de caracter. Devine mai docilă, pare că a înțeles ceva din trucurile vieții. Începe să aprecieze manierele unui bărbat, se dau mari cunoscătoare, caracterul lui, faptul că e inteligent, faptul că, dacă se strofoacă nițel la sală, ar arată chiar chipeș, au, în sfârșit, revelația sufletului profund de lângă ele.
Nu e cel visat, dar mai că îl admiră ca pe Făt Frumos. Și acum urmează marea ipocrizie pe care o întâlnim pe multe bloguri, forumuri, rețele de socializare: mint la greu că ele, de fapt, l-au așteptat dintotdeauna pe ACEST bărbat, de când erau copile. Își doresc dintr-odată pe cineva care să le asculte, cu un suflet bun, loial, inteligent – ca să le stimuleze, educat, serios, cu caracter și creier. Doar averea și corpul suferă o dinamică mai ciudată… Haida, de! Și vreți să le credem?
Dacă ar fi căutat unul ca ăsta, nu că ar fi fost foarte ușor, ar fi avut deja o familie. Numai că orbirea lor durează neapărat până la semnele vârstei, până la îngrijorarea că poate acel Moș Crăciun chiar nu există, deci poate a fost o judecată greșită de la început. E trist, știu… n-are cum fi altfel. Obsesia aceasta a frumuseții (deși nimeni până acum nu a reușit o standardizare a frumuseții absolute) costă, pachetele umane vin mereu incomplete.
Să refuzi mulți bărbați, hai să spunem de o anumită valoare, din varii motive, ca apoi la vârsta revelației să strigi în gura mare că sunt toți neserioși, insensibili, mai grav, proști grămadă, neciopliți, afemeiați, unii chiar extrem de neîngrijiți și că tu ai fost exemplară în căutarea acelui neapărat înalt și frumos bărbat, lipsa de măsură, beția asta indusă pentru frumusețe, uneori lipsa de materie cenușie (chiar și după vârsta revelației), superficialitatea în felul în care ai tratat anumite tipologii masculine, toate la un loc au adus femeia eroină în situația de a face un compromis extrem: Gata cu frumusețea, să fie integru! …și asta măcar până la cealaltă revelație, cu descoperirea creștinismului duminical!
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Să lăsăm femeile frumoase bărbaților fără imaginație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
