Mai vorbește cineva astăzi despre fericire? Acel mic amănunt care face viața suportabilă, singurul drog care nu creează adicție, de vreme ce, în loc să-l căutăm cu asiduitate, dimpotrivă, ni-l refuzăm, trecem pe lângă el, în goană după senzaționalul cotidian. Cum să facem bani, cum să-i cheltuim, cum să supraviețuim jobului, familiei, prietenilor și tuturor celor care vor o bucată din mintea ori din sufletul nostru, cum să convingem, să învingem, să împingem, să respingem, să…
Toate astea cer energie, pentru că nu sunt altceva decât garduri, șanțuri, labirinturi. Unii ar spune că de fapt, fericirea nu este decât serotonină. Ok, atunci să mâncăm serotonină. Sau că o floră intestinală efervescentă produce precursori, bla, bla, care va să zică niște castraveți murați ar fi o soluție, după cum o oră de sport ar putea convinge mușchii noștri să dea drumul la chimia care ar putea produce substanțe pe care le regăsim în unele antidepresive. La sală cu voi!
Nexting-ul ar fi altă găselniță și vă las plăcerea să descoperiți singuri ce înseamnă (corporatiștii știu, de la trainingurile plătite de HR), după care ar fi o întreagă literatură de raft, care ne îndeamnă să găsim fericirea în zece zile, în cinșpe alimente, în doișpe meditații și în predicțiile astrologilor.
Sursa foto, aici.
O lume nebună. Sunt unul care se întâlnește zilnic cu 40 – 50 de oameni. Îi întreb cum o duc, din politețe. Rău, îmi răspund ei, de vreme ce venim la medic. Încerc o glumă, încerc o încurajare, uneori mai scad din valorile tensiunii arteriale ca să nu-i fac și mai nefericiți.
10 ore, zilnic, de gestiune a nefericirii. Dar eu sunt medic, mi-am asumat confruntarea asta. Ce faceți voi? Cum ieșiți din tunel? Postările voastre de pe FB nu mă conving. Ieri am observat că forsiția din curte a înflorit. Un galben solar, cald, viu, generos. L-am privit în apusul care lumina dealurile dinspre Saint Michel. Mi-am simțit serotonina urcând din stomac, din mușchi, din toate celulele mele, însetate de fericire. Am simțit cum ADN-ul meu se dizolvă în clipa serii. Un tot de celule vegetale, umane, cosmice, într-o armonie calmă. Ca și cum universul mi-ar fi arătat că sunt unicul beneficiar al darului său.
Eram conștient că sunt fericit, după cum sunt convins că serotonina nu este singura măsură a fericirii. Avem un ritm biologic care este în rezonanță cu infinitul. Este patrimoniul genetic pe care ni l-a imprimat Creatorul sau Big Bang-ul, cum vă place. Viața pe care o ducem riscă să-l distrugă. Cancerul nefericirii este boala ultimei șanse. Mă întreb dacă nu este prea târziu pentru Homo sapiens sapiens. Sau ?… 
Citiţi şi
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Lucrezi de acasă? Iată cum să îţi creezi spaţiul perfect pentru muncă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
