Premiu de 7000 de euro pentru crearea noului trofeu Constantin Brâncoveanu

16 March 2018

Gala Constantin Brâncoveanu, organizată anual din 2014 de către Fundația Alexandrion, a răsplătit 50 de personalități ale lumii culturale românești cu trofeul purtând numele domnitorului întemeietor de modernitate. Până anul acesta nu s-a făcut un concurs de creație pentru alegerea trofeului, o idee care, iată, se va concretiza la ediția a cincea.

alexandrion

Vechiul trofeu, opera sculptorului Ioan Bolborea

Concursul pentru noul trofeu al Premiilor Constantin Brâncoveanu a fost lansat din dorința de a menține lucrarea într-o ediție limitată și cu speranța ca “opera câștigătoare să fie creată de un artist tânăr, pe care să îl ajutăm să devină cunoscut” a declarat Președintele Fundației Alexandrion, Nawaf Salameh. “Dar decizia este a juriului”. Format din critici și istorici de artă, sculptori, artiști plastici și reprezentanți ai Fundației Alexandrion: Doina Mândru, istoric de artă-președintele juriului, Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion – vicepreședintele juriului, Ioan Scurtu, istoric – membru al juriului, Mircea Roman, sculptor – membru al juriului, Magda Cârneci, istoric de artă – membru al juriului, Ștefan Râmniceanu, artist plastic, membru al juriului Premiilor Constantin Brâncoveanu – membru al juriului, Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș – membru al juriului, Cătălin Bălescu, rector UNARTE – membru al juriului, Ioana Vlasiu, critic de artă.

Concursul

Conform datelor trecute în Regulamentul oficial, competiția se adresează sculptorilor și artiștilor plastici care doresc să creeze noul simbol al premiilor oferite anual de Fundația Alexandrion valorilor culturii românești, inspirat din viața și personalitatea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, a cărui existență a fost marcată de sacrificiu, în numele credinței, al limbii, culturii române și al poporului său.

Înscrierile se fac în perioada 13 martie – 01 iunie 2018, direct pe site-ul Fundației Alexandrion  în secțiunea Concurs de creație – Trofeul Constantin Brâncoveanu. Machetele  pot fi expediate prin curier sau pot fi depuse la sediul Fundației Alexandrion (Str.Nicolae Grigorescu nr. 19A, Otopeni – Ilfov, cod poștal 075100, alături de fișa tehnică de producție și datele de identificare și de contact ale creatorului/creatorilor.

După finalizarea perioadei de înscrieri, timp de 15 zile va avea loc jurizarea lucrărilor. Câștigătorul concurului va fi anunțat public pe 18 iunie 2018, pe site-ul Fundației Alexandrion.

Le dorim inspirație tuturor artiștilor, deja consacrați sau aflați pe drumul spre recunoaștere și succes, și ne gândim, cu aceeași speranță ca inițiatorul acestui concurs, la momentul anunțării câștigătorului. Pentru că doar din câteva vorbe schimbate cu tinerii artiști întâlniți la evenimentul de lansare am simțit uriașul potențial de creativitate și curaj. Și multă încredere în juriu.



Citiţi şi

Fundația Alexandrion anunță laureații celei de-a XI-a ediții a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu

Alexandrion Group a demarat turul internaţional pentru prezentarea Carpathian Single Malt, printr-un eveniment organizat la Washington DC

Grădina cu Artiști aduce arta mai aproape de natură, la Roaba de Cultură din București

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro