Promit să… Îmi iau angajamentul că…
Nu, nu sunt un ipocrit. Și nici un mincinos. Nu îți voi promite marea cu sarea. Sau că-ți voi da luna de pe cer. Și nici că voi rămâne alături de tine până ce moartea ne va despărți. Cât de lugubru sună asta! Hai să fim serioși! Nu ne putem promite nimic unul altuia, cu adevărat. Nu putem fi 100% siguri de nimic. Nici măcar de ziua de mâine. Eu știu doar ce simt acum, în clipa asta. Bine, nu doar în clipa asta. Simt de mai multă vreme din moment ce te-am cerut în căsătorie și am ajuns împreună în fața altarului. Nu știu exact ce așteptări ai tu de la mine, de la căsătoria noastră, ce planuri sau vise ți-ai făcut în sufletul tău. Știu doar că acum îți pot oferi dragostea mea și o fac, iată.
Și nici n-am să te mint promițându-ți tot felul de inepții. Cum să începi o căsnicie cu astfel de promisiuni deșarte, pe care numai Dumnezeu știe dacă le poți împlini?! Mi se pare cea mai mare ipocrizie să-i promiți viitoarei soții ceva ce nu știi că vei putea îndeplini. Și să-ți începi mariajul astfel, clădit pe niște promisiuni pe care nu știi dacă le vei putea păstra, doar pentru că sună bine și dau frumos.
Aș vrea să-ți pot promite că-ți voi dărui copii frumoși și deștepți, care te vor lăsa să dormi noaptea, care nu te vor extenua din cale-afară, care nu-ți vor îngroșa picioarele și te vor umple de pofte în toiul nopții pe timpul sarcinii, care nu te vor face să-ți verși și sufletul din tine în fiecare dimineață, care nu te vor rupe în două cu durerile de spate, nu te vor da peste cap hormonal și te vor umple de nervi și de toane, care nu-ți vor rupe măruntaiele în drumul spre noua lor viață și care nu-ți vor pune nervii pe bigudiuri până la adânci bătrâneți cu năzdrăvăniile și nebuniile de care toți copiii sunt capabili. Ți-aș promite că nimic din toate astea nu se va întâmpla, dar aș fi un ipocrit. Așa că, va trebui să ne fim puternici și să acceptăm ce va veni. Împreună.
Ți-aș mai promite și că doar pe tine și numai pe tine te voi iubi toată viața, dar iar aș fi un mincinos. În primul rând, înainte să te cunosc, înainte să apari în viața mea, aveam o familie, pe care o mai am și acum și o voi mai avea și de acum înainte, sper eu, pentru multă vreme. Dragostea pentru părinții și frații mei nu va umbri dragostea mea pentru tine, dar va continua să existe până ce eu nu voi mai fi. Și vor fi momente în care va trebui să aleg între ei și tine. Nu știu cum și ce voi face atunci, cât de înțelept voi putea face alegerile la vremea respectivă, însă îți pot promite că nu te voi pune niciodată pe ultimul plan. De acum înainte vei însemna cel mai mult pentru mine, dar nu totul. Ești și vei continua să fii dragostea mea, dar sunt și vor mai apărea și alți oameni în viața mea, oameni pe care-i voi iubi. Doar că dragostea mea pentru ei va fi altfel, de altă natură. Dragostea mea se va împărți automat și cu copiii pe care-i vom avea. Sunt sigur că te aștepți să-i iubesc și pe ei la fel de mult cum te iubesc pe tine, dar iar spun, nu știu dacă nu vor fi momente în care nu-i voi iubi mai mult decât orice de pe lumea asta. Orice, nu oricine! Așa că, acum, aici, în fața altarului, îți cer permisiunea și te rog să accepți că îi voi putea iubi și pe ceilalți oameni din viața mea, care au fost, sunt și vor mai veni. Și da, asta nu se va limita doar la oameni. Îmi iubesc nespus câinele, meseria, hobby-urile și, mai presus de orice, îmi iubesc libertatea. Așa că, nu încerca să mă îngrădești în niciun fel, căci mă vei pierde. Tu vei ocupa locul central în viața mea, în familia noastră, dar nu-mi poți cere să renunț la tot restul, la toți și la toate. Mă iei astăzi de bărbat, să-ți fiu soț, cu tot bagajul cu care vin în această căsnicie, așa că nu încerca să mă limitezi sau să mă îngrădești în niciun fel.
Ți-aș spune și că dragostea mea pentru tine v-a dăinui la infinit. Dar ce înseamnă oare infinitul?! De unde pot ști eu acum, când te iubesc nemărginit pe tine, că peste ani nu va apărea în viața mea altcineva? Sau că tu nu te vei îndrăgosti într-o bună zi de un altul? Firește, legătura pe care o stabilim noi acum, aici, ar trebui să ne ferească de astfel de… ispite, dar știm bine cum stau lucrurile în realitate. Numai de noi va depinde să putem păstra această legătură așa cum o stabilim acum, aici. Să nu permitem nimănui să intervină între noi, să ne dezbine și să ne despartă.
Nu-ți voi cere niciodată să renunți la prietenele tale și nici tu nu-mi poți cere să renunț la ai mei. Așa că va fi nevoie să ne descurcăm cu ce aducem fiecare în această căsnicie, cu alegeri bune și nu atât de bune, fericite sau nu atât de fericite. Important este să învățăm să ne iubim astfel încât să putem rămâne împreună și să construim familia pe care ne-o dorim.
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
