Dragă Dochia, îți scriu ca să îți urez o primăvară minunată, ca oricărei prietene dintre ale mele! Știu că sunt zilele tale începând de astăzi, timp de șapte, nouă sau douăsprezece, după cum ți-ai format tradiția și că astea sunt momentele tale de glorie, de spectacol de tip one woman show din întreg anul, dar totuși, nu cumva exagerezi puțin?
De ce Dochia (vezi că nu te-am făcut babă!) vii și îți scuturi cojoacele astăzi asupra lumii și crezi că dacă tu ești supărată pe viață și pe natură, toată lumea trebuie să se albească din cauza ta? De ce îți proiectezi tu în afară starea ta de suflet înghețat? Ia mai liniștește-te și bagă-ți mințile în cap și vezi lumea așa cum este, frumoasă și pregătită de verde pe repede înainte! Ce ți-a venit să îngheți pământul?
Ia spune-mi tu mie, cine ți-a stricat starea de bine de te-ai apucat să ningi și să viscolești? Să răstorni anotimpurile? Ce ai de te-ai zburlit așa? Este vremea ghioceilor, a firelor cu roșu și alb care să anunțe reînnoirea. Lasă, măi, babă învechită și închipuită, ca oamenii să vadă firul ierbii și lasă soarele să-și facă treaba, să încălzească pământul, sufletele oamenilor, să bucure ochii, să înmugurescă copacii, să pună la loc primăvara pe care tu ai ocupat-o cu problemele tale existențiale. Reci, chiar înghețate, dacă stau bine să mă gândesc.
Nu prea mai seamăna a reîncărcare de anotimp cald ce ai făcut pe afară zilele astea! Lucrurile arată după cum se vede, albe rău. Soarele, săracul, este constant ca și poziţie, cu luminozitatea lui este mai dificil. Ai ceva cu el, ori ți-a intrat în ochi o rază stingheră și ai fugit orbită de furie să îți urci oile la munte.
Ai tu o gramadă de legende pe capul tău, ba erai fiica lui Decebal și te-ai făcut păstoriță ca să scapi de romani și de Traian, ba erai mama lui Dragobete și te-ai supărat pe noră-ta și ai pus-o să albească un ghem negru, ba că erai o sfântă de prin munți, care s-a călugărit de copilă la un schit prin Ceahlău. În ultima variantă, te-ai îndrăgostit ca proasta și l-ai așteptat pe tip ceva. Pentru că nu a venit o zi, două, nouă, douăsprezece, ți-ai făcut de cap când ai auzit că s-a însurat, te-ai simțit pasăre și te-ai zburat fără aripi de pe o stâncă. Doar că ai aterizat la sol și ai devenit legenda Stâncii Dochiei.
Ai mai fost și o fată tânără, al naibii de frumoasă, care erai al naibii de curtată. Nu ai acceptat niciun curtezan, drept pentru care, ca să nu cazi pe mâna inamicului, te-ai transformat în babă. Urâtă și plină de cojoace.
Clar, așa cum spune George Călinescu, te-ai transformat într-unul din cele patru mituri fundamentale românești care au modelat cultura de început de primăvară, de cea spirituală vorbesc acum.
Indiferent cum, ai pus mâna pe niște oi sau te-ai îmbrăcat cu 7, 9 sau 12 cojoace și ai urcat pe munte. Mai dai câte unul jos, mai scuturi vremea, o mai zburlești, o mai geruiești, o mai ningi.
Dar ca anul ăsta, parcă niciodată nu ai exagerat. Poate de aceea se și spune „să te ferească Dumnezeu de zilele Dochiei!”
Se spune că te ține douăsprezece zile agitația. Dar oare îți trece de iarnă după asta?
Hai, te rog, revino-ți pentru că sfânta muncă de primăvară ne așteaptă, lasă-te de glume albe cu viscol și zăpadă, ia-ți cojoacele și dezbracă-te de ele în viteza zilelor din program!
Îți reamintesc că brand zilei de astăzi, astronomic și istoric vorbind, este Primăvara, Mărțișorul, și nu de acum, ci de dinainte de Hristos. Inclusiv de pe la strămoşii noştri geto-daci, când începea anul calendaristic. De la 1 Martie, auzi tu, Dochia?
Așa că, te rog, de fapt, insist, Stop! Chiar dacă împleteai tu pe drumul spre munte două fire, unul roşu și unul alb pe care îl agăţai de o monedă cu care omul nou își lua vin roşu, pâine şi caş – în culori de roşu și alb, ceea ce spune despre tine că ești o fată bună, plină de simboluri, hai, gata, oprește-te din scuturat zăpadă din cojoace!
Lăsa-l pe omul ăsta nou de primăvară să se facă frate cu soarele, să ia ceva din cinstea şi curajul lui. Să îți poarte șnurul la mână până când înfrunzesc copacii şi sosesc berzele. Dacă omul este încă copil, lasă-l să îți poarte șnurul 12 zile la gât şi apoi să îl lege de un copac. Iar dacă copacului îi va merge bine în anul acela, aşa va păţi şi copilul.
Ce zici, te învoiești, Dochia ?
Să fii ferm convinsă că, de faci asta, te servesc cu bomboane de ciocolată, cu flori de primăvară, îți ambalez un gând bun de sănătate pe care îl leg cu un șnur alb-roșu, cu șnurul tău, de fapt. Ei, hai, bonus te și îmbrățișez până te înroșești și poate te scuturi de ifosele albe. Apoi leg șnurul bicolor de copacul vieții tale și îmi voi imagina că va înmuguri, înflori, înfructa, desfrunzi și apoi va intra la iernat. Adică îi va merge bine tot anul, de acum înainte.
Ce spui, cădem la verde?
Hai, schimbă și tu culoarea, fii în tendințe!
Cu prietenie, Monica
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Te întreb pe tine, soare (Phoenix)
Jurnal de Arizona: Dragă tată, cel mai frumos tată din lume
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
