După cum v-am povestit aici, când am vizitat Veneția, ne-am ales cazarea în Mestre, pentru că este mai ieftină, iar gara este mai aproape pentru a ajunge în alt oraș al Italiei.
Astfel, am zis să ne rezervăm o zi și pentru a vizita marele oraș al îndrăgostiților, Verona. Am mers la gara centrală și pentru 18 euro dus-întors, am avut de mers cu trenul o oră și jumătate spre Verona Puorta Nuova.
Nu prea înțelegeam eu foarte bine de ce este supranumit orașul îndrăgostiților, dar mi-am spus că, până la finalul zilei, mă voi dumiri. Ne-am nimerit acolo și în data de 14 februarie, deci dragoste la dublu, ca să zic așa. Dacă mai ajungi și la Casa Julietei, așa cum ne-am propus, deja devii prea extaziat și amorezat!
Până în centrul vechi al Veronei
Am coborât din tren și ne-am bucurat instant de un soare strălucitor, deși încă domnea frigul în jurul nostru. Aveam de mers vreo 15 minute până în centrul vechi, unde se găseau majoritatea obiectivelor de atins. Ce era de vizitat?
Balconul Julietei, Ponte Pietra, Duomo, Castelul San Pietro cu o priveliște superbă asupra orașului, Arena di Verona și multe altele. Toate acestea adunate în centrul vechi al orașului, spre care ne îndreptam, trecând pe lângă cursul râului Adige.
Într-o zi nu am reușit să atingem toate obiectivele, deci nu pot scrie un ghid de călătorie. Dar experiențele trăite tot merită punctate în acest articol.
În limbarea noastră spre centrul vechi al orașului italian, întâlneam oameni cu pungulițe de cartofi prăjiți în mână la tot pasul. Apoi, am văzut că se găseau destul de des aceste magazine cu cartofi prăjiți take away. Și ne-au mai plăcut și localurile cu paste preparate rapid (Pasta To Go), în care, pentru cinci euro, îți făceau și pastele pe loc și adăugau și sosurile dorite.
Abatere de la drum
Am ajuns la Arena di Verona foarte ușor, odată ce am trecut de turnul cu ceas, o arcă care indică intrarea principală în oraș (Portoni della Bra), iar apoi ne-am desprins de mulțimea de turiști și ne-am pierdut pe străduțele mici, specific italienești.
Se făcuse ceva mai frig printre clădirile înalte și înghesuite, deși la fiecare pas descopeream câte o bucățică de oraș simpatică, câte o surpriză la ferestrele blocurilor, localuri special amenajate pentru a sărbători dragostea. Este orașul perfect pentru o plimbare lentă, pentru a te pierde de mulțime, pentru ca apoi să revii, încărcat cu frumusețile și detaliile descoperite, care chiar fac diferența în viața de zi cu zi.
Celebrul Ponte Pietra și Castelul San Pietro
Am ajuns în cele din urmă pe cel mai cunoscut pod de deasupra râului, Ponte Pietra, pe care ne așteptau nu doar o priveliște superbă, ci și comercianții cu tarabele lor care te îndeamnă să mai pierzi câteva zeci de minute pentru a le admira creațiile. Din păcate, cursul râului a scăzut destul de mult, după cum puteți vedea în poze.
Noi fuseserăm avertizați de știrile din România, cu vreo două săptămâni înainte de plecare, că vor seca în Veneția canalele, însă realitatea nu a fost chiar așa. Dar Râul Adige, înconjurat de pământ ud și de algele uscate de pe pereții care-l înconjoară ne-a indicat o realitate neplăcută a lumii în care trăim și, implicit, efectele acesteia asupra mediului înconjurător.
De acolo, peste drum, ne așteptau treptele frumos amenajate către Castelul San Pietro, cocoțat pe deal. Drumul este încărcat de liniște și de decoruri romantice și este numai bun pentru o plimbare în doi. Te poți bucura de o priveliște binevenită asupra orașului pe la jumătatea drumului, dar abia în vreo 10-15 minute ajungi și sus, deasupra Veronei.
Lumina puternică a soarelui de la miezul zilei a afectat destul de tare fotografiile, dar aici puteți zări exact imaginea iconică a Veronei, cu râul în centru și clădirile vechi și colorate în depărtare. Printre clădirile acelea se găsește și Casa Julietei. Aici, sus, s-a întâmplat să dăm de câțiva turiști, fără a fi neapărat aglomerație și astfel să nu ne putem bucura de moment.
Mărturisesc că se crease cadrul perfect pentru cine voia puțină solitudine, relaxare și o priveliște frumoasă. Aici da, am înțeles de ce Verona este orașul îndrăgostiților. O după-amiază caldă, un soare strălucitor, liniștea de la înălțime, departe de larma orașului, verdeața care înconjura castelul. Să privești fie la clădirile din depărtare și să descoperi forfota orașului ca într-un film, fie să stai, pur și simplu, cu capul în brațele celuilalt, pe zidul de piatră, privind amândoi la cerul întins și senin.
Casa Julietei
În cele din urmă, ceva mai liniștiți și mai odihniți, am coborât și am trecut iarăși podul, și ne-am oprit la un magazin la colț de stradă pentru o felie de pizza. Ne-am continuat drumul și am ajuns în centrul comercial cu magazinele unor felurite branduri, plin de oameni – atât localnici, cât și turiști, cu pungi în mână.
În tot haosul creat, nu ai cum să ratezi Casa Julietei, nu pentru că este ieșită din comun, ci deoarece coada de vizitatori se întindea până în stradă. Femei urcate pe pereți, copii care scriau și pe pietrele de pe jos, fotografii, mesaje de dragoste, mâzgălituri, inimioare, nume de îndrăgostiți pierdute și șterse sub semnătura unor cupluri care au trecut mai recent pe acolo.
Să ne trecem și noi numele? Neah. În acea curte interioară se găseau și două magazine cu suveniruri care exploatează ideea de dragoste. Se vând chiar și celebrele lacăte cu marker inclus, special pentru a vă declara dragostea în fața tuturor!
Cum să capeți noroc în dragoste?
Iar în spate, acoperită de mulțimea de turiști, se prezenta timidă statueta Julietei, care înfățișa o tânără romantică și delicată. De această dată însă, nu suferea din dragoste ca în opera lui Shakespeare, ci era atacată de turiști care se pozau atingându-i sânii, pentru că ar aduce noroc în dragoste.
Deasupra, celebrul balcon în stil gotic (cum este, de fapt, construită întreaga casă), de unde așteaptă fiecare turistă să fie prinsă în unghiul perfect de către Romeo al ei. Interiorul casei poate fi vizitat pentru 6 euro, dar nu prea mai aveam timpul și dispoziția să stăm la coadă, atacați de mesaje la fiecare pas.
Un perete plin cu bilețele stătea țanțos într-un colț al curții, alt stâlp plin cu gumă de mestecat, toate dovezi ale iubirii eterne.
Iubirii îi șade mai bine îmbrăcată în modestie
Am încercat să văd frumusețea din spatele aglomerației și al marketingului, să încerc să ajung la substanță, la poveste, dar mi-a fost foarte greu cu agitația care se crease. Am plecat dezamăgită. Și am nimerit din lac în puț, fiindcă un alt târg ne aștepta mai încolo, cu tot felul de suveniruri, scrisori și mesaje care se voiau a fi romantice, dar care își pierd farmecul. Orice magnet sau imagine purta imaginea balconului cu Romeo și Julieta.
Și am înțeles încă o dată că dragostea cu adevărat se trăiește în intimitate, că despre ea nu se urlă în gura mare, că orice formă de declarație care depășește granițele celor doi se poate transforma ușor în prost-gust.
Castelul de pe deal, cu priveliștea asupra orașului, cu sunetul păsărilor, cu liniștea îndepărtată de trafic, acesta putea fi unul din cadrele pentru îndrăgostiți. Nicidecum înghesuiala, numele scrise pe lacăte, pozele pe Facebook, maimuțăreala, grandomania, desenele kitsch-ioase, gumele lipite lângă saliva altor mii de îndrăgostiți, declarațiile scrise pentru milioane de cupluri, care și-au pierdut de mult semnificația.
Despre Verona și mai puțin despre dragoste
Mi-a plăcut Verona, vreau să cred că orașul este unul pur, cu istoria și poveștile lui, și că doar oamenii, în goana după publicitate, atenție și bani, au distrus ușor-ușor ceva ce putea fi încărcat cu semnificație și romantism.
Cu toate acestea, Verona știe să își păstreze eleganța prin clădirile și decorurile sale, prin istoria frumos amenajată și împletită cu structurile contemporane. Știe să aibă grijă de îndrăgostiții ei, adăpostindu-i și oferindu-le colțuri pline de farmec și intimitate. Și nu vorbesc doar de cupluri, ci și de cei îndrăgostiți de viață, povești, arhitectură, călătorii, Italia, lume, prieteni…
Îndrăgostiții de toate felurile trebuie să fie doar dispuși să descopere comorile Veronei, dincolo de publicitatea făcută!
Guest post by Oana-Andreea Răcaru
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
