Prostia rămâne fundamentul civilizației umane. Fără ea, ce-am fi?
Ai spune că în trecerea timpului, omul s-a mai vindecat de prostie, dar nu – nu s-a vindecat. Continuă să rămână foarte prost (ceea ce conferă un larg spațiu de manevră hoților care-i prostesc pe proști, ceea ce nu înseamnă că nu sunt și ei, hoții, la rândul lor, tot proști).
Există o masă enormă de cetățeni care le exploatează altor cetățeni prostia. În medicina alternativă, în politică, în healing și în dezvoltare personală și în lumea investițiilor financiare. Oriunde te uiți, impostura prosperă – vânzători de leacuri minune care combat ceea ce, în definitiv, nu reprezintă decât efecte secundare ale prostiei.
Oamenii au rămas proști, mai ales, în afacerile de inimă (de unde și vorba populară: inimă proastă). De ce sunt oamenii atât de proști în afacerile de inimă (dând o pâine de mâncat blogărilor specializați – Dumnezeule mare! – în sentimente)? Pentru că, în văpaia amorului (mai ales a celui imaginat), ne aflăm în cazuri de abolire a rațiunii (atâta cât e – și, de obicei, nu prea e). Iar când rațiunea încetează, demonul prostiei dă buzna în sufragerie și se împreunează cu glastra florilor. E trist, mai ales că e adevărat. Oamenii sunt atât de proști în afacerile de inimă fiindcă refuză realitatea de bază cu care se poate lucra pe globul pământesc: adecvarea.
Nu sunt adecvați nici măcar la nivel elementar cu partenerii doriți întru amor. Și de aici – vai, suferință nețărmurită, lacrimi, dar și suspine.
Mai departe, inadecvarea durează și în slujbele în care își trec viața (ce doavadă de prostie mai mare decât să îți treci viața făcând lucruri pe care nu le dorești?). Și mai departe, inadecvarea în relațiile cele mai elementare de la om la persoană, cum s-ar spune. Fiindcă ajung cetățenii cu părul alb și tot nu știu că un om e acceptat (sau respins) în funcție, mai ales, de gradul de confort pe care îl oferă, de la minimul dialog. Și mare e mirarea celor care hăulesc non-stop că nu stă nimeni să-i mai asculte cum își căinează soarta! Și cum văd ei atâta nedreptate acolo unde e, de fapt, atâta prostie.
Și mai departe, cade totul tot în cârca bunului Dumnezeu. El n-a vrut drăguțul să facă să fie bine (n-a avut fata noroc!, n-a avut băiatul noroc!). El e vinovat, nu deciziile – cum altfel? – proaste care l-au dus pe om pe lungul drum al nefericirii care i-a ținut loc de existență.
Soluții? Una, dar grea: combaterea prostiei din interior.
Doar prostul, învățând din prostia lui, se poate vindeca de sine.
Iar alta, din păcate, nu e.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.