Timpul trece peste noi ca un bulgăre care adună imagini, gânduri, senzații și amintiri, până când ne va absorbi cu totul – exact asta îmi trece prin cap când întreb într-o doară:
– Tu ce ai vrea să fii sau să fie când pleci de aici, când ajungi la marginea lumii ăsteia?
Se încruntă puțin și îmi răspunde fără ezitare, de parcă am fi repetat scena asta dintotdeauna:
– Să te mai întâlnesc o dată.
Râd surprinsă și mă alint mai departe:
– Chiar!? Credeam că o dată îți este prea destul.
Sub sprâncenele groase, ochii lui sunt un lac de munte de culoarea pădurii și a cerului amestecate în oglindă. Din mijlocul irisului pleacă o cărare umbrită pe care alunec în transă spre un loc știut. E locul în care mă întorc de câte ori afară e urât sau obosesc sau mă îndoiesc de lume și de mine. Sufletul lui e acasă al meu, deschis mereu ca un refugiu la capătul tuturor drumurilor. Știu că mă iubește mai mult decât mă iubesc eu și știe că îl iubesc mai mult decât se iubește el. Asta ne face alienările compatibile și acceptabile.
Pe paisprezece februarie se împlinesc paisprezece ani de când am spus „da”. În cele câteva luni de când ne-am cunoscut și până când m-a întrebat, am spus „da” în șoaptă de multe ori, cu inima și mintea deodată. Eu îmi traduc lumea în cifre, ipoteze, experimente și variabile cercetabile. Mă sprijin pe logică și raționament, pe cauzalitate, pe matematică. Am nevoie de claritate și am încredere îndeosebi în ceea ce poate fi și este explicat. Aleg cu mintea ceea ce inima poate înțelege și cu inima ceea ce mintea poate percepe.
Sunt recunoscătoare că am iubit mult înainte să îl fi întâlnit pe el, de fiecare dată definitiv și dramatic, cu toate și cu totul, ca și când de asta depindeau planeta, galaxia și universul. Cred că iubirea exersată îndeajuns este un proces eficient de învățare în care înțelegi în cele din urmă că dragostea autentică vindecă tot și nu doare nimic. Dintre toate motivele pentru care îl iubesc, am ales paisprezece:
- Râdem mult împreună și ăsta a fost primul gând devenit principiu comun: să fim împreună cât timp râdem mai mult decât plângem. Râd cu el, de el, de mine, de absurd și de mințile noastre întortocheate și împletite.
- Al doilea gând a fost eroic. Pardon, erotic 🙂 Există amor ludic și instinctual, cu surpriză și familiaritate deopotrivă, cu anticipație și simțurile încordate și există zen-ul boem ca o pătură moale sub care te cuibărești după amor.
- Apoi a fost mintea lui în cotloanele căreia sunt diamante și întunecimi. Îl iubesc pentru dimensiunea ideilor pe care le susține, sprijină și provoacă. Nu mă plictisesc niciodată deși adesea nu suntem de acord. În general suntem de acord să nu fim de acord.
- Îl iubesc pentru că ultimii paisprezece ani au fost cei mai buni din viața mea: am reabilitat copilăria și adolescența, am scris, am pictat, am schiat, am alergat, am citit, am călătorit, am construit, am iubit, am gândit și m-am răzgândit fără pauză.
- Îl iubesc pentru că este un tată bun, generos, prezent și răbdător. Iar asta nu aveam de unde să știu și face parte din procesul meu de descoperire și gratitudine.
- Învăț zilnic să fiu fericită și pentru asta trec prin toate stările: dor și frustrare, empatie și încredere, tăceri și introspecții abisale. Învăț să fiu vie.
- Îl iubesc pentru că este întreg și integru, pentru că am încredere în el și pentru că încrederea lui în mine mă face puternică și curajoasă.
- Am găsit echilibrul și îl cultiv fără efort. Dragostea noastră este sănătoasă, crescătoare, asumată, egală, fără dubii, orgolii și jocuri nesăbuite și asta îmi dă și îmi lasă energie să visez, să planific și să construiesc mult.
- Îl iubesc pentru că am creat două vieți cu ochi albaștri care sunt expresia fizică a imensei noastre iubiri imateriale. Îl iubesc pentru că văd în copii lumile nostre interacționând permanent, cu artificii și începuturi, cu erori și sublim, cu mirare și continuum.
- Pentru mine el este frumos și fragil ca orice îndrăgostit. Mă bucur să fiu în mijlocul lumii lui și să împărtășim experiența umană. Uneori, când mintea mea o ia razna, mă gândesc că suntem oameni de Lego care au ajuns la un nivel de conștiință la care își aleg o experiență umană dureros de frumoasă (cam ca un cub mic, perfect ascuțit, înfipt în călcâi). Da, știu, dar nu m-am putut abține! 🙂
- Îl iubesc pentru toate scrisorile și toate cuvinte pe care mi le trimite când e fizic departe. Pentru că în fiecare paisprezece din fiecare lună primesc trandafiri albi și pentru că îmi aduce ciocolată când sunt irascibilă (!). Îl iubesc pentru masajul degetelor mici dezghesuite din clăpari sau pantofi înalți.
- Mă ascultă și mă aude, este sincer și face efortul de a mă înţelege chiar şi atunci când nici eu nu ştiu ce vreau.
- Îl iubesc pentru că dragostea lui mă face (să cred că sunt) mai bună și mai frumoasă, mai deșteaptă și mai înaltă 🙂
- Mă simt iubită întru totul cu toate imperfecțiunile și capriciile. Uneori sunt nesigură, vulnerabilă, ridicolă și dificilă, dar nu simt nici o presiune să fiu sau să par altfel. Mă simt în deplină siguranță în preajma lui și asta mă ajută să mă accept, în sfârșit, și eu.
Pe Monica o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
