„Femei fericite” – asta sună cam lăudăros, mai ales dacă ai cunoscut fericirea. Atât de intensă, atât de arzătoare, consumatoare de energie din categoria F. Ceas de ceas şi în proporție de masă?… N-ai cum, dom’ne, n-ai cum!
Dar, de la un moment încolo, tot așa cum folosirea vopselei de păr în scop de restaurare şi rejuvenare este un semn de înțelepciune, acceptarea realității că nu există cuplu perfect e tot semn de înțelepciune. Totul ţine de gradul de imperfecţiune! Şi de baza comună de vicii!
„Mamacita, unde o să cunoşti vreodată pe cineva, dacă îți petreci tot timpul în locuri unde nu există bărbați sau în maşină?” Eu, oripilată până la sânge, respingeam fanatic orice idee de site de dating!
„Există şi site-uri decente de dating, o să-ţi dai seama singură.” Şi m-au tot bătut la cap cu chestia asta, până când am cedat nervos şi am constatat că e bine sa mai asculţi şi de copii câteodată!
N-a trecut mult şi, pe un site de acum defunct, la prezentarea mea total în doi peri, am primit un răspuns egal de anapoda, într-un 26 ianuarie. Primul imbold a fost să-l şterg: „Cine eşti tu, să mi te adresezi aşa?” Adevărul este însă că dacă voiam ceva banal, m-aş fi prezentat „Doamnă serioasă, cu obligații, caut partener pentru excursii la weekend.” Secretul a fost că nu căutam nimic, doar îmi omoram timpul, cu deschidere la neprevăzut.
După vreo lună de schimbat mailuri care mai de care mai trăznite, am trecut la corespondența în afara site-ului, iar apoi la Skype, mânca-l-ar mama pe el de băiat deştept! Skype ne-a lamurit reciproc ce aveam de văzut unul la celalalt, dar ne-a dat şi ocazia unor momente memorabile; la 5 dimineaţa ne întâlneam online (fusele orare, deh!). Cunoscându-mă pe mine şi ura mea faţă de trezitul de cu zori, copiii s-au prins că devine serios… Într-o dimineață, l-am întâmpinat în rochie de seară, cu machiajul adecvat. În altă dimineață, era deja vară, am creat un platou de filmare de plajă, cu umbrelă, prosop, costum de baie etc. Aţi prins ideea.
Omul meu era la mii de kilometri distanţă şi n-avea gând să mai revină în ţară, dar era din acelaşi oraş cu mine. N-a fost greu să ne descoperim cunoștințe comune, ba unele chiar apropiate! În câteva rânduri, i-am pus camera pe fereastră, să vadă ce s-a mai schimbat prin urbe! (S-a lăsat cu suspine…)
A venit şi momentul când am realizat amândoi că lucrurile încep să devină serioase, doar că eu aveam o mare problemă cronologică: sunt cu zece ani mai puțin tânără decât el, care pe atunci avea 40. Deh, eram departe de președinția lui Macron! Plus că, la vârsta de atunci, eram absolut hotărâtă să nu mă mai reproduc. Ever. Ceea ce i-am şi comunicat. Răspunsul lui: „Nu-i nimic. O să creştem nepoţii.” Nota bene: trecuseră cinci luni, iar noi nu ne văzusem încă „face to face”.
Recordul absolut la întâlniri online l-am stabilit într-o duminică de iulie, când am petrecut 13 (treisprezece) ore pe Skype, cu pauze de cumpărat ţigări…
Online-ul a găzduit multe momente de suspensie în 11 luni: El a mediat o ceartă monstru între mine şi fi-miu. El a făcut-o pe fiica mea să decidă cum să se îmbrace la absolvirea facultății. Tot el a vrut să întrerupem orice legătură, atunci când a aflat că fratele lui a vândut ilegal casa părintească şi l-a lăsat fără niciun loc unde să se întoarcă; şi fără banii anecși. Asta putea să fie o teapă de proporții pentru mine, dar dezvoltările ulterioare au demonstrat că lucrurile au stat exact așa cum le-a prezentat el. I-am povestit viața mea în serial foileton, că aveam ce povesti şi nicio clipă nu am intenționat să mă arăt altfel decât sunt. N-a avut surprize! Sinceritatea a fost o bază sănătoasă. Alături de „Wish you were here” al lui Pink Floyd.
Se făcuse deja august, dar în loc să vină într-un concediu, aşa cum plănuisem împreună, el a preferat să continue să muncească, ca să nu vină „cu mâna goală”. Până când am pus piciorul în pragul virtual şi i-am dat ultimatum, că mă săturasem de trezit la cinci în zori!
Bref, pe 24 decembrie 2006 , după 11 luni de iubire virtuală, l-am aşteptat la aeroport, ne-am urcat în maşină şi l-am adus acasă. Şi acolo a rămas. Le-a fost mai tată copiilor mei decât tatăl lor. Îmi este cel mai bun prieten. Ne certăm ca chiorii din tâmpenii. Facem cele mai minunate excursii. Suntem pe aceeași lungime de undă la chestiile importante. Ne contrăm ca apucații pe nimicuri. Ne trece imediat şi ne luăm reciproc la mişto. Tocmai ne-am cumpărat biciclete.
Acel site de dating nu mai există. Noi, da.
Guest post by Sanda Moroianu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
