Era primăvară în sufletul ei. O primăvară blândă, senină și plină de culori.
Era singură în acea seară. O seară obișnuită, cuminte, când miresmele florilor încep ușor de tot să se facă simțite. Privea pe geamul larg deschis și parfumul liliacului alb îi bucura simțurile.
Nu mai era tânără, dar sufletul ei era încă tânăr. Simțea acolo, undeva în adânc, că încă mai tresare la splendoarea lunii pe cerul întunecat, la adierea nopții, la cântecul păsărilor devreme, în zori de zi. Și atunci realiza surprinsă cât este de vie. Era vie, era acolo ea și toată grădina din fața ei.
Se bucura de tot ceea ce însemna viață în jurul ei.
Își aduse aminte despre lucrurile bune și frumoase din viața ei. Da, astă seară putea să-și recunoască sieși că avusese o viață frumoasă, chiar dacă de multe ori gândise altfel.
Acum nu mai simțea deloc gustul amar al dezamăgirii, al neputinței, al neîmplinirii. Era fermecată de frumusețe, de lumina lunii, de mirosul ierbii crude care se așternea în fața ferestrei.
Acolo, undeva, în zare, îi zâmbea fierbinte vara. Vara care va urma. Vara… cea mai frumoasă între frumoase. Venea. Cu atâta lumină! Cu atâta veselie! O muzică fantastică a naturii! O muzică unică pe care o auzea de pe acum.
Nu mai știa câtă fericire putea să cuprindă sufletul ei.
Pur și simplu, era copleșită de câte vise se înghesuiau din nou în mintea ei… Părea că trăia o reînviere.
Ea reînvia acolo, în seara aceea și, mai mult decât atât, simțea gustul fericirii pe buze.
Se simți dintr-o dată foarte frumoasă. Atât de frumoasă, încât își putea imagina propriul chip oglindit într-o apă lină asemănător unei zâne, cu ochii mari și luminoși, cu părul parfumat de flori, cu buzele fragede și frumos conturate. Și zâmbea… și zâmbea… totul părea o joacă de copil. Se juca în seara aceea și nu o oprea nimeni.
Era atât de bine… și se întreba totuși oare când se va rupe vraja? Când se va trezi din vis?
Oare atunci când o să coboare toamna cea rece peste primăvară ei? Peste viorelele și ghioceii proaspăt răsăriți în sufletul ei.
Dar apoi zâmbea iarăși… Nu se va lăsa învinsă de acest gând.
De fapt, toamna… nu, nu-i deloc mohorâtă.
Un nou gând îi veni în minte. Proaspăt, tânăr ca ea.
Toamna e atât de frumoasă, atâta bogăție de culori, atât de multă melancolie învelită în frunze ruginii. Soarele va deveni atunci mult mai blând, ca un părinte luminos, și razele lui o vor învălui ca niște brațe puternice; soarele în toamnă va fi mult mai romantic. Toamna e anotimpul în care se culeg strugurii cu aromele lor magnifice, cu amețitorul și parfumatul vin, o băutură tainică a celor ce încă iubesc. Și ea încă iubea. Iubea viața.
Așadar …toamna putea să vină! Putea să vină pentru că ea o va aștepta cu brațele deschise, cu sufletul plin de emoție, ca pe un dar al pământului, cu podoabe mii, dulci și parfumate.
Și apoi, ochiul ei iubitor de frumos va căuta peisajele toamnei din fiecare pădure pictată diafan în culori maro, în galben sau în nostalgicul arămiu. Iar dacă ploaia va veni într-o zi cenușie de toamnă, ea va sta cu fața ridicată spre cer, astfel încât cele mai mari picături de ploaie să-i atingă pleoapele și să-i sărute obrajii. Astfel, ploaia se va bucura de ea și o va spăla de toate rele.
Acum știa. Cu siguranță, va iubi și toamna…
Și apoi, în mod firesc, va veni iarna! Așa cum e ea, iarna, geroasă și aspră, cu fulgi reci de nea, cu ace de gheață. Răstită uneori, nervoasă, cu mantii albe de zăpadă, dar și cu fețe de copii veseli. Dar nu se va teme de iarnă! Se va înfofoli bine de tot în haina ei de blană și, cu mult curaj, va râde spre cer și dacă trupul ei firav îi va permite, va dansa un vals cu toți fulgii de nea, lăsând pe drumuri și grădini urme ei albe pe zăpadă.
Așadar, cu siguranță, va iubi mult de tot și iarna!
Da, da! Va iubi toate anotimpurile. Pentru că ea iubea viața, cu toate clipele ei, cu toate prezențele ei, cu toate anotimpurile ei.
***
Și atunci… acolo, singură, îmbrățișa cerul, îmbrățișa pământul… ochii ei mari, strălucind de vise se închiseră cu un tremur ușor. Părăsi această lume feerică și mult iubită, înălțându-se undeva sus, sus de tot… într-o tainică și necunoscută chemare.
Guest post by Dorana Ana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
