Care femeie vrei să fii, te întreabă Thierry Mugler – strălucitoare și voluptuoasă, radioasă și misterioasă, feminină și spontană sau dinamică și senzuală? Te uiți și încerci să te definești după viziunea acestui artist excentric, complex, un munte de talent și inspirație. Nu, nu sunt asocieri imuabile, poți fi orice combinație de atribute vrei, oricând, pentru că tocmai acesta este marele atu al femeii: puterea de a se reinventa la nesfârșit. Doar să vrea, doar să aibă curajul de-a porni motorul imaginației, al voinței, al încrederii. Restul sunt ajutoare de zeiță pe care le alege inteligent, urmându-și instinctele, să-i completeze aura… Tocmai am spus AURA? 🙂
”AURA este o magie incontrolabilă pe care magnetismul parfumului o face reală.” Thierry Mugler
Unică și irezistibilă se simte o femeie odată ce-l poartă. Înzestrată ca prin farmec cu o supranaturală forță de a-și marca prezența într-un fel imposibil de neobservat. Intrigă, atrage, provoacă, impune, o joacă în care doar cunoscătorii sunt privilegiați. Trebuie doar să îndrăznești. Și pentru acest boost de curaj există AURA.
O sticlă, operă de artă, ca o inimă de smarald, care închide concertul celor trei “inimi” ale parfumului: instictul, vibrația verdelui vegetal și senzualitatea unei feline sălbatice.
Când am văzut sticla mi-am amintit pe loc de filmul din 1984, Idilă pentru o piatră prețioasă, cu Michael Douglas, Kathleen Turner și Danny DeVito. Iar după ce am lăsat parfumul să se dezvolte pe piele, am fost convinsă că poate fi oricând un declanșator de idile.
Un strop de parfum și începe călătoria spre inima ființei tale – acolo unde, latentă, este rădăcina feminității tale, natura ta duală de om și sălbăticiune nedomesticită. Partea pe care te temi s-o trezești și s-o lași să-ți amplifice trăirile spre plenitudine.
AURA vine și începe să-ți spună povestea ta ca o clarvăzătoare: e infaibililă, e puntea către sine, dar și către o lume ieșită din tipare, căreia i te arată rapid în cea mai bună și seducătoare variantă a ta – excepțională! Autentică, pasională, fără cătușele dogmelor și prejudecăților puse pe dorințe. Excesul necesar, care, bine jucat, câștigă.
Mirosul
Note distincte, orchestrate magistral: oriental, botanic, carnal. Tiger Liana este coloana vertebrală a parfumului. Prospețimea vegetală, intensă și vibrantă, este dată de frunza de rubarbă și de florile de portocal. Iar inima sălbatică este a vaniliei și a unei arome chimice lemnoase – Wolfwood.
Cine l-a imaginat și l-a pus în operă
Parfumierul casei MUGLER, Pierre Aulas, împreună cu o echipă de patru parfumieri de la Firmenich – Daphne Bugey, Amandine Clerc-Marie, Christophe Raynaud și Marie Salamagne, sunt răspunzători de această formulă absolut memorabilă.
Două ingrediente exclusiviste și misterioase au făcut parte din experimentul numit AURA – wolfwood (o aromă chimică lemnoasă) și unul care a primit numele Tiger Liana, extras dintr-o rădăcină de plantă medicinală chinezească neidentificată, descrisă ca mirosind “vegetal, animal și a fum”. Cum s-au armonizat cu celelalte ingrediente cunoscute nu rămâne decât să simțiți singure. Cuvintele devin câteodată sărace, nedestule.
Și încă ceva. Parfumierii au ajuns la concluzia că milenialii ar aprecia parfumurile cu o ușoară notă florală gurmandă. Ei, bine, se pare că Mugler a dat din nou lovitura! La lansare, după primul contact pe piele și prima încercare de a detecta cele trei inimi ale AUREI, lângă mine s-a auzit un “ah, e ca o prăjitură!”. Dacă asta va simți și el, numai lucruri bune te așteaptă! Nu rămâne decât să pui pe tine primul nor și zarurile au fost aruncate! 🙂
Nota Bene: are un siaj moderat (exact cât trebuie să-ți facă simțită prezența și să aibă timp să intrige) și o persistență pe piele de până la 12 ore.
După lansarea din 7 februarie, e o chestiune de zile până când îl veți găsi pe rafturile parfumeriilor.
Citiţi şi
Parfumurile cu care am crescut
Cum stăm cu sexismul NY Times, BBC, Associated Press?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.