Dacă v-aș da crezare, m-aș putea considera o femeie de moravuri ușoare, o curvă cum ziceți voi, o nerușinată sau mai știu eu cum, pentru că mi-am permis să mă las îndrăgostită și să iubesc.
Dacă v-aș asculta toate jelaniile, aș vedea în mine femeia care ruinează viitorul unui bărbat tânăr, care trebuie să-și construiască un viitor (în calea căruia mă pun, iubindu-l), o familie și copii, pentru că așa ”trebuie” și așa ”e normal”, în cele din urmă. Nu vă gândiți că nu există cale mai sigură de a-ți ucide pasiunea decât căsătoria, nu-i așa, dar cu tradițiile nu te joci, și apoi, dacă nu e căsătorit la o anumită vârstă, spuneți voi, ori e ciudat de nu-l vrea nimeni, ori e gay, corect? Da, știu că peste zece ani veți spune că a ieșit cu mama la plimbare în Centrul vechi, dar cui îi pasă dacă ne vom iubi și atunci, în ciuda legilor anatomiei?
Dacă m-aș lua după ”schemele” voastre de ”întrebuințare a relațiilor”, ar fi trebuit să-mi dau seama că ”nu mă merită”, că ”își bate joc” de mine, că ”are pe cineva, dar joacă la două capete”, că ”profită” de mine sau că ”pentru scurt timp, e curios cum e să aibă o amantă mai în vârstă decât el”. Pentru că nu se pune problema, pentru voi, decât că bărbatul e principial un ticălos care nu are altă treabă decât să sucească mințile fiecărei femei care se lasă pradă farmecelor lui. Și tot ce vrea e sex, sex, sex. Nici nu vă trece prin minte că doi oameni își pot găsi legături atât de puternice încât să treacă peste orice obstacol, chiar în ciuda timpului și a depărtării.
Pentru voi, doi oameni nu se pot iubi cu disperare decât fiind căsătoriți. Între două mâncăruri, spălat de rufe și călcat, planuri de viitor cu câțiva copii, dacă se poate unul după altul, nimic mai pitoresc, spuneți voi, decât o partidă pe furate, până la următoare durere de cap. Pe mine nu mă doare capul, dragile mele, niciodată, pentru că îl văd rar și asta mă ține cum nu se poate mai împătimită după trupul lui tânăr și mirosul de pasiune care dă cărnii culoarea aceea unică și gust de nebunie a simțurilor.
sursă foto: pinterest.com
Și dacă citesc tot ce vă frământă, mă voi îmbolnăvi de dragul lui. Da, are alte priorități, iar ele au devenit prioritățile mele, așa că nu vreau să-i fiu povară în gândurile de carieră care, cu siguranță, îl frământă. Nu îi dau sfaturi, pentru că știe bine ce vrea și e atât de sigur pe ceea ce face, încât nu pot decât să-l încurajez discret, și numai când își dorește lucrul acesta.
Da, aș putea crede că mă abandonează dacă nu-mi scrie cu zilele, dar ce fericire când văd că scrie, își publică articole atât de interesante pentru ceilalți, că se preocupă de cei săraci, umiliți, bolnavi și câte și mai câte!
Cu cât v-ați simți voi mai ”trădate”, cu atât mă simt eu mai orgolioasă pentru liniștea pe care i-o dă prezența mea la depărtare. Nu cred că iubirea înseamnă posesie și nu vreau să știu unde se află în fiecare secundă. Știu că oriunde ar fi, se gândește la mine, pentru că simt. Undeva în plexul solar, e un loc mereu cald, pe care numai el îl știe și pe care numai el îl poate locui. Mai știu că eram la fel ca voi, și sufeream al naibii de mult, ajunsesem să-mi consum zilele și nopțile spionându-l și făcându-mi mereu scenarii, care de care mai apocaliptice. În anii aceștia mulți, incredibil de mulți, ne-am despărțit de o sută de ori mai mult decât ne-am întâlnit și ne-am spus o mie de cuvinte de despărțire, față de cele câteva de dragoste.
Dacă aș fi crezut ce-mi spuneți voi, să am orgolii și să fiu puternică, aș fi fost cea mai nefericită femeie din lume, pentru că în orele acelea astrale, care nici nu se cunosc între atâția ani de absență, am cunoscut adevărata fericire, aceea pe care ți-o dă apropierea de bărbatul pe care îl recunoști ca singura parte care te completează în viața asta.
Și da, voi rămâne lângă el și totodată departe, îl port cu mine pretutindeni, îi arăt toate peisajele prin ochii mei, știu că marea ne place cel mai mult, pentru că imensitatea ei dă măsura bucuriei noastre de a fi.
Nu-i cer nimic și îmi dă totul, pentru că nu fapta contează, dragile mele, ea atrage după sine certitudinea monotonă a realității, ci sufletul care animă gândurile, punându-le să facă dragoste. Iubirea se consumă în doze mici și atât de concentrate, încât să ardă pielea! Așa ciudați, așa nepotriviți în ochii lumii, așa nonconformiști, iubiții cei mai stranii din această lume, suntem acele jumătăți pe care nu le poate frânge nimic, pentru că atunci când ne întâlnim nu există nicio fisură între noi.
Cine știe, poate doar așa mi-am salvat dreptul la fericire și la pacea ei inalterabilă.
Guest post by Baby
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
