Sunt furioasă. Simt o furie care cred că nu va trece niciodată. Într-un singur an, mi s-au resetat toate valorile. Nu ştiu ce e rău şi ce mai e bine. De ce, dacă tu nu vrei să faci rău, primeşti rău şi, mai ales, unde e Dumnezeu în momentele astea?
Nicoleta era omul care nu voia să facă rău, care nu voia să facă pe nimeni să sufere. Era prinsă între propria viaţă, propria fericire şi fericirea altora. Să privim adevărul în faţă. O femeie nu are dreptul să fie fericită decât cu un preţ imens. Fericirea ei este permisă doar în cadrul unei casătorii. Dacă o femeie hotărăşte că fericirea ei nu mai e lângă bărbatul ales cândva, ea e blamată. Să nu uităm că, în acelaşi timp, el nu e blamat. Dacă el alege altă femeie, e doar bărbat… uneori admirat. Sau poate ea nu e bună, nu găteşte, nu face ce trebuie, el e îndreptăţit să caute în altă parte. Ea, nu… Ea trebuie să tacă şi să îndure.
Nicoleta n-a putut spune “ba pe-a mă-tii”. Nici lui, care după ce a lovit-o crunt se dădea victimă, nici familiei ei, care era ruşinată şi îi plângea lui de milă.
Cunosc pe pielea mea ce înseamnă tăcerea. Să fii făcută curvă doar pentru că alegi altceva şi să taci pentru că unui om bătrân nu poţi să-i spui…”ba pe-a mă-tii”… să fii făcută mamă rea doar pentru că alegi alt drum decât cel impus de alţii care nu trăiesc în pantofii tăi, să urli în interior să ştii cât de mult lupţi pentru copii, dar să nu poţi spune “ba pe-a mă-tii”, pentru că nu vrei să răneşti, să jigneşti, să ataci. Preferi să priveşti în viitor şi să speri că lucrurile se vor aşeza şi că viaţa va fi mai bună că oamenii vor alege să fie buni.
“Nu face rău!”, ne-am promis cândva, de mult, noua în oglindă, printre urletele taţilor şi blestemele familiei. Noi nu suntem ca ei, noi nu facem rău. Acceptăm bocanci în suflet şi nu ripostăm. Acceptăm cuţite întoarse în suflet doar pentru ca alții să nu sufere.
Doar că alţii nu se opresc şi dau din ce în ce mai tare. Atacă, lovesc, distrug, omoară. Nu ripostezi ca să nu-i jigneşti, dar ei lovesc şi lovesc rău.
O femeie nu are voie să construiască mai mult decât acceptă societatea. Dacă ea devine puternică şi frumoasă e un pericol. Femeia e doar un obiect frumos, crescătoare de copii, breloc la pantalonii bărbatului care, dacă e slab, e pentru că ea nu l-a ridicat, dacă înșală, e pentru ca ea l-a împins, dacă bea, e pentru că ea nu e bună.
Un vis s-a prăbuşit aseară. Cunosc acest vis de la prima cărămidă. Cunosc şi opoziţia din jurul lui. Cunosc şi neîncrederea celor din jur. Gradiniţa Funny Land era Nicoleta şi aseară cineva a hotărât că acest vis al unei femei superbe este prea periculos şi că trebuie distrus.
O femeie puternică şi independentă nu era acceptabilă şi au aşezat-o acolo unde lumea se simte confortabil cu ea. În mormânt. Femeile prea puternice trebuie ucise pentru că altfel ar da lumea peste cap.
Citiți și Pentru ca moartea Nicoletei să nu rămână un fapt divers.
Lumea o blamează tot pe ea… că l-a acceptat alături. Ştiu de ce l-a acceptat. Pentru că nu voia să-i facă rău. Pentru că l-a crezut atunci când îi spunea că vrea să vadă copiii. Pentru că a avut încredere în el, cel care e tatăl copiilor ei. Pentru că nu a vrut să-i facă rău din nou, deşi putea. Ea nu s-a folosit de armele ei să-l distrugă, aşa cum el s-a folosit de armele lui.
Da, putea să o facă, da, putea fi o luptă egală sau cu legea de partea ei, dar nu a vrut să fie rea. Da, putea anunţa poliţia, dar ea credea în umanul din el, în bine, în frumos, în dreptate. Credea că binele va învinge. Avea o gândire frumoasă şi vedea oamenii frumoşi. Îl vedea şi pe el, ca pe bărbatul pe care l-a iubit cândva, nu demult. Încerca să-l ierte şi să-l accepte. NU VOIA SĂ FACĂ RĂU.
A plătit cu viaţa pentru că a fost bună, nu pentru că a fost proastă, aşa cum ne e uşor să credem. Încetaţi să mai blamaţi victima!
Sper că furia mea nu va trece niciodată pentru că aş vrea să pot să schimb lumea în care bunătatea se plăteşte cu bocanci în gură şi cuţite în inimă.
Dragi oameni, dacă un om nu spune “ba pe-a mă-tii” nu înseamnă că e prost… poate doar ţine la voi. Nu mai omorâţi iubirea!
Nicoleta a fost copilul unui tată agresiv. Foarte agresiv. A visat pentru fiica ei altceva. Violența domestică nu e cum o știm noi. Nu se vede cu ochiul liber. Este despre… hai, dragă, că nu s-a întâmplat nimic… ce mare lucru?… lasă că și ea o merită!… nu ne face de râs!
Nicoleta a visat mult. Despre copii, despre viață. Visa să facă bine, să crească copii, să educe copii, să vadă lumea. Și, mai ales, să-și crească fiica în respect. Relația ei n-a mai mers și a hotărât că are dreptul să fie fericită. Numai că în țara familiilor tadiționale, divorțul nu intră în discuție. Femeia e înșelată, bătută, trădată, umilită și tace. Tace de dragul copiilor.
Nicoleta a suportat multă presiune din partea familiei ei. Și da, vreau ca asta să se știe. Familia creștină și tradițională o presa să renunțe la plângerea făcută bărbatului agresiv și să-l primească acasă, că doar o iubește, că dacă nu o iubea, nu o lovea.
Familia o va conduce acum pe ultimul drum. Ea va lăsa în urmă doi copii, o fiică pentru care visa un alt fel de familie.
Mai sus sunt două tablouri din grădiniță. Două citate în care ea credea.
În jurul nostru e o lume de întrebări. Ce puteam face altfel, noi, cei de lângă ea?
Luați în serios femeile bătute. Nu mereu caută atenție. Uneori chiar trăiesc o dramă mută, terminată în moarte.
Pe Cătălina o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
