„Ceva din mine respinge. Ceva din mine nu știe deloc să pună în practică legile chimiei… și nici pe cele ale fizicii, din moment ce magnetismul dintre noi, pur și simplu, s-a evaporat. Cred că n-am fost destul de bună. Prea grijulie sau poate prea rece? Prea tolerantă ori prea tăioasă? Prea sinceră sau mult prea misterioasă? Ah… nu mai știu cine am fost, la naiba cu mine!”
Ca de fiecare dată, oglinda mă privea și nu-mi spunea nimic… ce-i drept, nici eu nu am ales cuvintele pentru a-i spune ce simt, dar ca întotdeauna hoața asta știa ce e cu mine! Vedea prea bine ce furtună am în suflet și, cu toate astea, nu îmi spunea absolut nimic! Câtă lipsă de empatie… aproape că începe să se asemene cu oamenii, mi-am zis.
Ce e straniu este că și mama mă știe. Mă știe cel puțin la fel de bine cum mă cunoaște și oglinda asta mută… Ba, mai mult, mama-mi și vorbește…
sursa foto: istock.com
„Tu nu ești, mamă, de lăsat. Ești numai bună de iubit și de păstrat!”
Ce știi tu, mamă! El totuși m-a lăsat! Ne-am lăsat unul pe altul, mamă, ne-am lăsat pradă frustrărilor și neîmplinirilor pe care le aveam fiecare, separat, fără să mai ținem cont că, atunci când eram amândoi, eram, de fapt, fericiți. Dar, așa e omul, niciodată nu are de ajuns și abia când pierde tot își dă seama cât de mult avea!
Mama m-a lăsat și ea… m-a lăsat să-mi termin monologul melodramatic și mi-a spus, apăsat și convingător:
„Nu aștepta, mamă, omul care nu te-așteaptă! Nu cere iubirea unuia ce știe să se iubească doar pe el. Nu te deschide în fața omului care-și pune orgoliul înainte de tine. Nu-ți bate capul cu oameni care sunt atât de plini de ei încât nu mai au loc și pentru tine.
Nu sta după bărbatul nehotărât, care azi te-ar vrea și mâine te-ar lăsa! Tu nu ești, mamă, de lăsat! Un bărbat nu poate fi nehotărât când vine vorba de tine, trebuie să fie mereu sigur: ori te vrea ori ba!”
Guest post by Raluca Răducu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.