Sunt cel puțin zece ani de când visez la un reportaj anume. Nu l-am scris și nici nu știu dacă pot să îl mai scriu vreodată.
E o idee veche, despre care am citit cândva, nu mai știu unde, că s-a mai înfăptuit. Nici măcar nu mai știu unde s-a mai făcut așa ceva, cu adevărat – probabil în Franța, în epoca de aur a existențialismului.
Reportajul: să merg braț la braț cu o femeie gravidă în luna a noua, acum, în pragul Crăciunului. Să cerem adăpost în casele oamenilor. Și să ajungem, cerându-l, la inimile oamenilor timpului nostru: oameni din supermarket, oameni care beau vin fiert și se uită la iile de pe sârmele orașului, oameni de la bloc, oameni din stațiile de autobuz, oameni de pe platforma industrială Pipera, oameni din Piața Victoriei, oameni care stau la coadă la chiftele.
E o readucere la zi a situației Mariei, a lui Iosif și a pruncului încă nenăscut. Cred că aș fi aflat ceva intim, ceva profund, ceva adevărat, despre cine sunt oamenii (și, probabil, despre cine au fost și cine vor fi oamenii, în veacul veacului).
Mai departe, mereu aș fi vrut să citesc o Evanghelie după Iosif. Soțul tâmplar al Fecioarei Maria, un bărbat al cărui sacrificiu (din iubire) mi s-a părut dintotdeauna subestimat (există o Istorie apocrifă a lui Iosif Tâmplarul, datând din secolul V, după Hristos, dar nu am găsit acolo ce căutam).
Nativity, photo by Jaimie Trueblood/newline.wireimage.com
Aș vrea să știu – ba, mai mult, aș vrea să simt – cum este să fii respins de semenii tăi, să nu găsești adăpost decât într-un grajd.
Am găsit mereu povestea lui Iosif de o frumusețe neînțeleasă. Bunătatea lui este orbită de importanța Fiului lui Dumnezeu și a Fecioarei Maria. Mi se pare explicabil, dar nedrept.
Imaginați-vă numai: un bărbat care vrea să aibă grijă de femeia pe care neîndoielnic o iubește, dar nu găsește nicăieri înțelegere… Trebuie să fie acolo un tumult de gânduri până la care, iată, nu ajungem.
Sau, poate, dimpotrivă, după 2017 ani de la acea noapte, oamenii, totuși, s-au mai umanizat, au devenit mai buni, mai înțelegători, gata să privească și prin ochii celuilalt.
Din diferite motive (principalul fiind venețian în înțelesul Mazilu al Veneției: ajungând la Veneția, pierzi ideea de Veneție), nu am mai scris acest reportaj.
Dar adeseori îmi aduc aminte de el, ca de o datorie cumva neonorată, și tot adeseori mă gândesc la acel tâmplar din Nazaret, a cărui femeie l-a născut pe fiul lui Dumnezeu. Și la această mare carte, și ea nescrisă: Evanghelia după Iosif.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Spiridușul din bradul de Crăciun
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
