Astrologii spun că Luna Plină din 3 decembrie anul acesta este o Super Lună Plină, pentru că energia Lunii influențează energia Pământului mai mult decât în celelalte luni din an și va arăta cu 7% mai luminoasă decât de obicei.
Luna decembrie, în care sărbătorim semnul Săgetătorului, ne aduce o surpriză plăcută: munca impusă de Scorpionul ambițios (de luna trecută) va întâlni cu mai multă lejeritate oportunitatea. Încheiem, așadar, un frumos și aventuros ciclu al lui 2017, anul începutului în numerologie.
Energia Lunii este preocupată cu cea ce este ascuns ochiului, cu emoțiile noastre și energia feminină.
Aspectul de Lună Plină, adică Luna în Gemeni se află în opoziție cu Soarele în Săgetător, ne invită să ne celebrăm succesul (Săgetător) de anul acesta, oricum ar părea pentru fiecare. Luna reglează energia feminină din noi, aspectul yin, adică pasivitate, receptivitate, spiritualitate, deschidere, celebrare a momentului prezent, comuniune. Atunci când Luna Plină se află sub semnul Gemenilor este mai puțin intensă și irațională, mai receptivă și deschisă. Vom observa în luna decembrie o tendință a psihicului nostru spre activități de interiorizare și introspecție, ceea ce se opune personalității extrovertite a Săgetătorului.
Să vedem cum va afecta energia lunii decembrie fiecare zodie în parte:
BERBEC – Educația și formarea ta profesională intră în vizorul tău pentru următoarea perioadă. Nu vei alege orice tip de educație, ci una care implică să fii în mijlocul oamenilor și să-i ghidezi.
TAUR – Banii și proprietățile, cele care îți asigură și de obicei siguranța interioară, vor fi din nou în atenția ta.
GEMENI – În luna decembrie, atenția ta se va axa pe relații. Fie că este vorba de relații profesionale sau personale, relații în care domină pacea sau conflictul, vei încerca să impui armonia cu orice preț.
RAC – Energia lunii decembrie te va face să-ți evaluezi orarul de lucru, disciplina și resursele fizici și emoționale care te-ar putea ajuta să fii mai productiv. Puțină claritate mentală în tăvălugul emoțiilor nu ar strica în acest sens.
LEU – Vei încheia anul 2017 așa cum l-ai început: cu preocupări pentru familie, moșteniri, restabilirea fundației familiale și grijă pentru perpetuarea acesteia.
FECIOARĂ – Și pentru tine, la fel ca pentru Taur, posesiunile materiale sunt importante pentru că îți oferă confort și siguranță. Vei deveni preocupat de a investi în viitorul tău și/sau al familiei.
BALANȚĂ – Una dintre calitățile tale intrinseci va fi explorată luna aceasta. Este vorba despre comunicare, diplomație și influențarea celorlați. Te-ai putea baza pe această aptitudine înnăscută, pentru a te perfecționa prin cursuri și chiar a face bani din asta.
SCORPION – Reprioritizarea valorilor și valorificarea talentelor. Într-un cuvânt, Scorpionii vor fi preocupați de valoare, fie că e materială sau imaterială, după mult timp în care au fost neîncrezători în aceste resurse.
SĂGETĂTOR – Decembrie este luna ta, de aceea vei fi foarte preocupat de înfățișarea ta, cum te prezinți lumii, cine ești și ce poți oferi. Vei avea câteva întrebări despre propria persoană la care e necesar să le găsești răspuns.
CAPRICORN – Ai putea fi preocupat și de ceea ce se ascunde în spatele rolului de persoană puternică. Cu toți avem secretele și rănile noastre. Un interes mai mare pentru vindecarea lor te-ar scuti de ceva dependențe.
VĂRSĂTOR – Grupul și prietenii pe care te bazezi sunt foarte importanți pentru tine. Și mai important este cum servești acest grup și cum te faci util societății printr-o pasiune de-a ta. Curaj!
PEȘTI– După o perioadă de relaxare în această privință, începi să-ți reevaluzei cariera. Este posibil să descoperi că nu faci încă bani din pasiunea ta. Ai putea începe prin a lucra la pasiunea ta în timpul liber.
Pe Cristina o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
17 octombrie 2024 – Lună Plină în Berbec (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.