Ideea e că mie marea îmi amintește de părul pubian neepilat al unei fete pe care nu mai știu cum o cheamă și care era sora mai mare a unei adolescente de vârsta mea, cu care întâmplător am ajuns pentru prima dată la mare.
Am așteptat cu răsuflarea întretăiată (aveam deja 16 ani) să văd marea de aproape. Nu mai vorbesc despre clădirea comunistă în care ajunsesem în tabără la Eforie Sud, unde eram cazate câte opt-zece în dormitoare imense, despărțite de niște ziduri care aveau 150 de centimetri în înălțime (deci nu până la tavan), drept urmare, când am ajuns acolo, m-a speriat faptul că voi împarți dormitorul cu alte 40-50 de suflete și voi face duș, merge la toaletă, simțind în permanență răsuflarea atâtor străine.
Am avut întotdeauna problema intimității. Acasă dormeam într-o liniște deplină, cu draperii groase trase la geamuri. Doar așa reușeam să adorm. Așa, și legănându-mă. Mă legănam de mică, în fiecare noapte, până când, amețită și aproape de marginea leșinului, adormeam.
Am aflat din reportajele prezentate la televizor imediat după revoluție că în orfelinate copiii se legănau până la epuizare, sugându-și eventual și degetul mare. Nu mi-am supt degetul niciodată. Am mai aflat că se legănau pentru că nu se simțeau iubiți.
M-am apropiat de mare, iar în clipa aia din apă a ieșit sora mai mare, într-un splendid costum de baie leopard-print, iar părul pubian îi răsărea bogat prin lateralele slipului. Era negru și creț. Țin minte că mă întrebam întruna de ce dracu nu s-o fi epilat cum trebuie și că încercam din răsputeri să nu mă holbez la ea și că nici nu am avut curajul, nici eu, nici celelalte fete cu care eram, să-i spunem. Avea 20 de ani.
După zece-cincisprezece minute, din fericire, a plecat să-și desfacă bagajele și am putut să intru în mare, să mă bucur, nu prea tare însă pentru că nimeni în afara mea nu știa adevărul. Că nu mai fusesem niciodată la mare. Pur și simplu, nu mai fusesem la mare. Fusesem în alte două tabere, în școala primară, dar la munte. Era mai ieftin.
În vara aia, în cele zece zile petrecute la mare, am devenit femeie. Nu la propriu, ci doar în mintea mea.
Nu plecasem singură în tabără, ci însoțită de cea mai bună prietenă a mea de atunci, Cristina, care era mult mai urâtă decât mine, dar căreia îi plăcea să imite mersul lui Sue Ellen din Dallas, adică își fâțâia curul, atrăgând orice populație masculină. Cădeau ca muștele. Mi-amintesc perfect cum o nevastă i-a tras una peste ceafă „consortului”, pentru că i se scurgeau ochii, la propriu, într-o Alimentară, când pe Cristina o apucaseră demonstrațiile. Ceea ce mie nu mi se întâmpla. Toate prietenele mamei mele îmi spuneau cât sunt de frumoasă, numa’ băieții de care îmi plăcea, nu…
Nu mai zic că o suspectam de o legătură amoroasă cu preotul de la Biserica Catolică din orășelul în care locuiam. Mai târziu, a făcut și un avort, iar preotul a fost pur și simplu mutat din oraș.
Cristina era obsedată să-și facă părul permanent, iar eu eram obsedată să fug noaptea din tabără, să ajung la Costinești să mă distrez. Am făcut un schimb bun. A doua zi, am mers cu ea într-un coafor Higiena să-și facă părul creț, care a ieșit groaznic, ars, și ea a fost nevoită să mă însoțească în fiecare noapte în Costinești, să ne distrăm.
În mintea mea, e învălmașeală, nu mai țin minte dacă știam că Ionuț, băiatul de care îmi cam plăcea, era cu prietenii în Costinești sau m-am dus la plesneală. Dar cred că am știut, trebuie să fi știut… Nu aveam telefoane mobile și alte mijloace prin care să-l găsesc, cert e că l-am găsit în Ring din prima seară. Era cu una. De vârsta lui. Da’ nu mi-a păsat și am făcut ce fac fetele mai bine la vârsta aia. L-am făcut gelos. Oricum, ceva se întâmplase cu mine în vara aia, corpul androgin fără nuri, încet, încet, începuse să capete contur.
Ionuț era cu Ionuț, vărul și prietenul lui cel mai bun. Așa că în noaptea aia am ajuns cu Ionuț-vărul în căsuța de piatră în care locuiau. N-am avut curajul și de altfel nici dorința de o face până la capăt, dar ne-am sărutat până ne-au durut toate cele, iar dimineața am plecat cu trenul până-n Eforie.
Ca și acum, și atunci, la începutul anilor ’90, supravegherea elevilor în tabere (a celor adolescenți) era aproape inexistentă. Așa că toată perioada taberei am fost foarte liberă și, de la un moment dat, am plecat singură noaptea, cu trenul, spre Costinești, iar în ultimele zile nici nu m-am mai obosit să mă întorc dimineața.
Momentul ăla în care nu am mai fost însoțită noaptea de către prietena mea, Cristina, a fost momentul când cei doi Ionuți au apărut pe plaja noastră din tabără, căutându-mă pe mine. În mod evident, fără să premeditez asta, i-am luat fața. Cumva, dintr-un sentiment de… habar n-am… dreptate universală, am rămas la opțiunea vărul Ionuț. Deși, tot ce mi-aș fi dorit, era să cedez insistențelor celuilalt. După ce s-a terminat vacanta la mare și m-am întors în orășelul meu prăfuit, pe peron, pentru că s-au decis să mă însoțească, renunțând la câteva zile plătite de părinți la mare, am știut că acolo se încheie aventura cu ei. Pentru că de vărul Ionuț nu-mi plăcea, iar de The Ionuț, începuse să nu-mi mai placă.
Adevărul este că în fiecare relație din viața mea (și nu vorbesc doar de cele amoroase), foarte repede începe să nu-mi mai placă…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
