Poate cea mai dureroasă realitate din România e imensa sărăcie în care trăiesc milioane de oameni. Și disprețul altor milioane de români față de acești oameni.
Circulă pe internet tot felul de păreri ale milionarilor cu privire la săraci. Se degajă, așa, ca o halenă, ideea centrală că săracii sunt întru totul de vină pentru sărăcia lor, și că – în principiu – sărăcia e o alegere, care vine dintr-un deficit de caracter. E o teză vehiculată și de tot felul de cetățeni care trăiesc din presă, cetățeni care se visează mari gânditori de dreapta, deși sunt mici cărăuși de clișee. I-aș lăsa bebeluși pe Aleea Livezilor din Ferentari, lângă ușa unui dealer de heroină, să-și depășească de acolo condiția prin voință.
Sărăcia este principala problemă a României: ea sugrumă sute de mii de copii care dorm înfometați. Ea vine la pachet cu lipsa accesului la educație și la sănătate, ea vine cu rătăcirea într-un cerc negru.
Ruralul românesc este, cu puține excepții, ruinat. Țăranii nu mai există, degeaba îi înjurați în trafic. Există post-țăranii: o populație care a fost abandonată, pentru care n-a existat niciun plan, și care are o singură șansă să iasă de aici – munca de jos în Occident.
Dacă nu o preferă, sunt șobolani și paraziți sociali (nu peste mult vor cere deratizarea, dacă nu o cer deja), reclamă nobilii gânditori de dreapta. Curat de dreapta: păi, nu reglează, domnule, piața, nu se pupă cererea cu oferta și în chestiunea salariului? Mister.
Nu există o strategie coerentă de combatere a sărăciei (a încercat ceva Guvernul tehnocrat, dar n-a reușit aproape nimic). Nu știm nici măcar câte de zeci de mii (sute de mii?) de oameni nu au nici măcar acte de identitate, ca în Africa subsahariană.
Unde vor ajunge acești oameni? Ce se va alege de ei? Care sunt costurile pe care le suportă economia românească, pierzând atâția cetățeni, care nu au cum să își găsească un loc de muncă? Cine plătește pentru anii în care săracilor nu li s-a întins nicio mână care să încerce cu adevărat să îi smulgă din sărăcie?
E ușor să strigi că văleleu! ne mănâncă banii asistații social. E ușor, tocmai pentru că nu e adevărat. Dar pe cineva trebuie să urăști – și pe cine, dacă nu pe cel mai vulnerabil decât tine?
România nu progresează pentru că și-a abandonat aproape jumătate din populație. Electorat captiv, ținut intenționat în subdezvoltare pentru o schemă de democrație originală.
Problema în România nu e că ar fi prea multă protecție socială, ci dimpotrivă, că e prea puțină. Că milioane de oameni au fost, decenii, umiliți, lăsați singuri în calea manipulărilor și a hoților.
România nu se poate vindeca, dacă o jumătate de țară trăiește cu un picior în groapă, măcinată de boli, atinsă de disperarea care te duce la raclă, cu ochii agățați de programele televizate care rezistă în minciună.
Ura. Ura este sentimentul dominant în România, astăzi. O ură de clasă: de jos în sus și de sus în jos.
Deasupra ei, păpușarii fac, desigur, profit. Marile averi se fac acolo unde curge sânge pe străzi. În România curge, sunt râuri de sânge, chiar dacă nu le mai vedem. E sângele urii noastre.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
