Nu am considerat niciodată că am ceva special ca femeie. Mama ar plânge de furie dacă ar citi vorbele astea… m-a crescut mai bine de atât, m-a învăţat să ţin capul sus şi să îmi apreciez calitățile şi să îmi minimizez defectele. Ce nu m-a învăţat niciodată e cum îţi pot fura cei din jurul tău încrederea în tine, cum pot să te facă să simţi că nu valorezi nimic. Probabil e ceva despre care nicio mamă nu vrea să vorbească cu fiica ei, sperând într-un mod egoist că nu se va ajunge acolo şi copilul ei frumos nu va suferi niciodată.
Aşa am trăit şi eu iluzia fericirii şi-a dragostei, ca toată lumea, fără să-mi spună cineva cum va fi. Şi mi-am mai zis că sunt super erou de desene animate şi-o să pot opri timpul dacă greşesc sau dacă îmi greşeşte cineva. Oricât de tare am strâns din pumni şi din ochi şi mi-am zis: „Te rog, opreşte-te!”, nu s-a oprit niciodată. Atunci am învăţat prima lecţie: timpul nu te iartă şi trece peste tine.
Îmi aduc aminte cumpăna care a schimbat tot. Respiram cu dificultate, în pauze ritmice. Capul îmi era mai greu ca de obicei, mâinile îmi tremurau, deşi le udam cu apă rece, iar picioarele mă minţeau că mă pot susţine. M-am cufundat în liniştea celor patru pereţi, fără să mai pot spune ceva. Mi-am spus că dacă voi adormi, mă voi trezi din vis. Pentru fiecare zi în care am sperat că nu asta e realitatea, răsăritul soarelui părea cel mai puternic inamic, iar dimineaţa aducea aceeaşi stare de neputinţă.
Aşa am ajuns să nu pot înţelege uneori ce se întâmplă în jurul meu, nu pentru că nu aș avea capacitatea necesară de a o face, ci pentru că mi-au amorţit toate simţurile. Nu am încercat să îmi găsesc scuze sau să mă justific. Am început să mă exprim autoritar, să spun sincer ce gândesc şi să nu mă mai mint că „Timpul le rezolvă pe toate”. Timpul nu rezolvă nimic, dacă tu nu ai curajul să schimbi ceva.
Astăzi nu aş mai schimba nimic, nu m-aş mai schimba nici pe mine şi ce am ajuns, nici pe tine şi cum ai fost, nici golul dintre noi. Nici măcar senzaţia pe care mi-o dă canapeaua rece, nici liniştea apăsătoare din casă pe care o mai simt din când în când. Nu aş schimba nici momentul în care am spus un ultim „te iubesc” şi ai ieşit pe uşă indiferent.
Şi-aşa am învăţat că totul este special la mine, ca femeie. Am învăţat să mă apreciez şi am văzut ce înseamnă puterea să o iei de la capăt, încrederea că astăzi e ziua în care poţi schimba ceva. Dimineaţa după ce te trezeşti şi te uiţi în oglindă, adu-ţi aminte că eşti frumoasă şi că nimeni şi nimic nu va altera asta. Cu calităţi şi defecte asumate, cu zile bune sau mai puţin reuşite, doar tu ştii care e scopul tău. Ştii prea bine cât ai muncit ca să fii unde eşti astăzi. Când te pregăteşti să ieşi pe uşă, gândeşte-te că nimeni nu a trecut prin ce ai trecut tu şi singură ai mutat munţii neîncrederii din mintea ta. Eşti propriul tău super erou!
Guest post by Raluca Neculai
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
