Ni se spune constant să avem o viață bună, să fim oameni buni, muncitori, să mâncăm sănătos, să facem sport pentru că mai târziu trupul ne va mulțumi. Se spune că ceea ce semeni aia culegi. Oare chiar așa e?
Haideți să vă povestesc cazul real al unei prietene. Ea e o fată tânără, până în 35 de ani, a avut o viață echilibrată, a încercat să trăiască sănătos, nu bea, nu fumează. Cu toate acestea, făcând niște analize banale, află că are cancer și într-un stadiu destul de avansat. Pentru ea va urma o perioadă grea de tratament în care își va blestema zilele și viața. Taică-su, care e un bețivan de o viață, fumează câte un pachet de țigări pe zi și e mai mult beat decât treaz, nu a stat niciodată prin spitale și nu a avut probleme grave de sănătate. Deși e o pramatie de om, a mai avut și norocul să-l ajute cine trebuie, să prindă un loc de muncă bun, apoi o pensie bună, ca să aibă bani de băut și fumat. Și acum, ca om, apar frustrările și te întrebi: unde e dreptatea în lumea asta? De ce oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele, iar oamenilor răi lucruri bune? Chiar culegem ceea ce semănăm? Dacă aceste cazuri ar fi izolate ar fi bine, dar, din păcate, sunt tot mai dese și lumea în care trăim e plină de nedreptate.
Acum ceva timp în urmă, o fetiță filipineză de 12 ani l-a întrebat pe Papa Francisc: „Mulţi copii sunt victimele reţelelor de droguri şi prostituţie. De ce îngăduie Dumnezeu să ni se întâmple lucrurile acestea? Copiii nu sunt vinovaţi cu nimic.” Papa Francisc putea să înceapă să-i spună că încurcate sunt căile Domnului, ne chinuim în viața asta pentru a fi mântuiți în cealaltă etc., însă Papa a îmbrățișat-o și le-a spus celorlalți: „Ea este singura care a pus o întrebare pentru care nu există răspuns şi nici măcar nu a putut să o exprime în cuvinte, ci mai degrabă în lacrimi. Vă invit pe fiecare dintre voi să vă întrebaţi: am învăţat cum să plâng atunci când văd un copil înfometat, un copil pe stradă care se droghează, un copil fără casă, un copil abandonat, un copil abuzat, un copil pe care societatea îl foloseşte ca pe un sclav?”
Suntem oameni, atunci când apar necazuri în viața noastră e imposibil să nu apară frustrări, să nu ne întrebăm încontinuu: De ce eu? Cu ce am greșit? Unde e dreptatea în lumea aceasta? E imposibil să nu te gândești că dacă cineva în lumea asta împarte lucrurile pentru fiecare, nu o face în mod echilibrat, altora le dă numai lucruri bune și au aproape viața perfectă, iar altora le dă numai lucruri rele. Suntem oameni și e în ființa noastră să ne punem întrebări, să avem frustrări. „Crede și nu cerceta!” e o mare minciună. De când s-a creat lumea, noi, oamenii, suntem făcuți pentru a cerceta și a ne pune întrebări, de la Adam și Eva până acum, tot ne punem întrebări și cercetăm.
Guest post by „Gânduri dintre pagini”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
