Cum ieri am vorbit despre stil, mi s-a deschis apetitul pentru Coco Chanel. Aşa că mi-am pus irisul (şi memoria) la treabă şi-am trecut la vizionat două filme despre viaţa ei, Coco Chanel şi Coco avant Chanel.
Ce mi se pare mie ingrat este faptul că Gabrielle Chanel, alias Coco, a revoluționat moda feminină, a produs primul parfum din istorie în structura căruia au fost utlizate esențe artificiale, ce permiteau dozarea lui constantă pe parcursul zilei, a creat un imperiu și-un stil ce-i poartă numele și amprenta inconfundabilă și astăzi, dar filmele care îi urmăresc biografia se concentrează tot pe prima parte a vieții sale, punând lumina neiertătoare a reflectoarelor asupra a ceea ce ea a încercat pe tot parcursul vieții să ascundă: rădăcinile, începuturile sale.
Poate că este adevărat că, cu cât încerci să ascunzi ceva, cu atât devine mai evident pentru cei din jur. Iar scormonitul în “gunoiul” celebrităților, fie el și (sau mai ales) sentimental, produce încântare și aduce încasări obscen de rotunjite după difuzare. Poate că omul “de rând” are nevoie să știe că acei zei sunt și ei tot “oameni de rând”. Că au suferit, au plâns, au fost umiliți, respinși, marginalizați, că au făcut compromisuri, că au trăit în lipsuri și tot așa. Și da, Coco Chanel a trăit toate aceste experiențe. Pe ele se concentrează cele două filme: Coco Chanel (2008) și Coco avant Chanel (2009).
Coco Chanel a suferit. Când i-a murit mama la 12 ani, când a fost părăsită într-un orfelinat de către tată, când și-a văzut speranțele de-a face carieră în cabaret spulberate, când s-a căsătorit Boy, când a murit Boy și, cu siguranță, în multe alte momente despre care pelicula vorbește sau despre care tace.
Coco Chanel a fost umilită, respinsă, marginalizată, obligată să stea în colțul din dos, să folosească ușa din dos și să doarmă în cuibul din dos al celor cu care a împărțit un colț de iubire, de așternut, de viață. Începutul i-a fost marcat de lipsuri și de compromisuri, pe care le-a făcut scrâșnind din dinți, nerenunțând o dată. Același subiect, două viziuni diferite.
„Coco Chanel” e romanticos în spume (de fragi, să spunem), ca un blat de pandișpan generos însiropat: Gabrielle, tânăra naivă îndrăgostită până peste urechi și înșelată-n așteptările sale legate de căsătoria cu Etienne Balsan, apoi tânăra ambițioasă, care iubește cu foc, însă care refuză cererea în căsătorie a celui pe care-l iubea cu adevărat, Boy, dorindu-și mai întâi independența financiară.
„Coco avant Chanel” te-mbată ca un vin franțuzesc veritabil, însă îți amintește și că cea mai fină brânză asortată are o amprentă puternică de mucegai: Gabrielle nu mai este naivă și îndrăgostită de Balsan, ci rece, determinată și calculată, dorindu-și intrarea în societate și mizând pe cartea ambiției și frumuseții sale pentru un trai mai bun; Boy nu se mai obosește s-o ceară de nevastă, prezentându-i statutul de metresă pe care-l putea ocupa încă de la început. Mici-mari diferențe (ne)esențiale.
Barbara Bobulova (Coco Chanel) e o Gabrielle mai feminină, mai sensibilă, mai vulnerabilă, ce găsește în muncă refugiul după naufragiul în dragoste. Audrey Tatou (Coco avant Chanel) e hotărâtă, ambițioasă, cinică și sceptică, umilințele pe care pune accent filmul înăsprindu-i contururile morale și modificându-i relieful conului de percepție vizuală. Ea dorește să fie independentă, independent de dragoste și n-o interesează că e vorba de scara de serviciu, atât timp cât urcă trepte sociale. Îmi pare că determinarea și tăria de caracter a figurii legendare este mai bine scoasă în relief.
Filmele nu se încadrează în categoria de “dat pe spate”. Nu, nicio flexiune de acest gen, coloana vertebrală rămâne verticală. Dar merită văzute pentru adevărul mărului pe jumătate alb, pe jumătate roșu, din Albă ca Zăpada: e tot același măr, depinde de unde alegi să muști. Și pentru frumoasa lecție de viață pe care-o dă femeia ce și-a transformat blestemele în binecuvântări și care a găsit în fiecare obstacol o oportunitate. Până la urmă, orice diamant este o bucată de carbon suficient și deștept șlefuită.
Ah! Și încă un motiv: pentru că-ți dă sentimentul că Gabrielle Chanel este un om de rând doar dacă ea e rândul.
Vizionare cu savoare vă doresc, deci 🙂
COCO CHANEL
[yt]C5aIywO5DhU[/yt]
COCO AVANT CHANEL
[yt]bvDFPjx-uBU[/yt]
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
