Şi atunci ea privi în depărtare. Ochii i se umplură de lacrimi. El privi în jos, lovind ușor cu piciorul roata mașinii.
– Și-acum, ce faci, plângi?
– Nu, răspunse hotărâtă. Pe mine nu mă vede nimeni plângând. Nici măcar soțul nu m-a văzut vreodată plângând!
Se apropie de ea și o strânse în brațe. Rezemă capul pe pieptul lui. Îi auzea inima. Bătea puternic. Zâmbi. Îi plăcea să o asculte. El o sărută ușor și-i șopti :
– Vrei ?
– Da.
– Chiar vrei?
– Da. De ce nu? continuă în gând.
De fapt, nu voia, dar trebuia. Nu-l putea considera iubit, era mai mult de atât. Era acel amic special care era acolo ori de câte ori avea nevoie. O sărută din nou și se lăsă dusă de val.
Știa că e ultima lor întâlnire și nu putea rata ocazia. Își dorea atât de tare să se răzbune pe soțul care îi controla viața, să-l doară și pe el așa cum a durut-o pe ea 21 de ani! Nu rata nicio ocazie să o înjosească. Se săturase de câte ori îi strigase că o va părăsi, iar ea va fi un nimeni fără el. În fața tuturor, el era soțul ideal, iar ea, o nemulțumită de viața perfectă pe care o afișau în societate. Își privea fetele și își mușca buzele. Cum să le spună că a obosit? Era mamă și nu dorea să le vadă suferind. Iar el era tatăl perfect. Tot ce putea face era să-și cufunde fața în pernă și să plângă, seară de seară, fără ca nimeni să știe ce simte.
Până într-o noapte când, printre lacrimile ce deja o sufocau, îl imploră pe Dumnezeu să o audă, să facă ceva, să îi trimită pe cineva care să o vadă că există. Și se pare că Dumnezeu a auzit-o. La doar câteva zile, a apărut el. Totul a început cu un „La mulți ani!” pe care nu va înțelege niciodată ce a făcut-o să i-l trimită pe privat, la acea oră târzie, de ziua lui. Era mult mai tânăr, un copil. Și de atunci au vorbit zilnic, iar el o asculta și o încuraja. Și-a deschis sufletul în fața lui.
I-a amintit că este femeie, că trebuie să aibă încredere în ea, a învățat-o să se respecte și să se iubească, să își asculte inima și să nu o mai intereseze părerea celor din jur. I-a intrat în inimă și a ocupat un colțişor unde a rămas ascuns. Copilu’ drag, cum îi plăcea să-i spună, i-a schimbat viața, a învățat-o atât de multe și i-a răspuns la atât de multe întrebări.
Conștientă de ceea ce va urma… da, a făcut-o și pe asta și apoi fiecare a mers pe drumul lui.
S-au mai întâlnit întâmplător, pe stradă. Îi apărea în față numai în momentele dificile, dar el habar nu avea. Câteodată, poate că nici nu o vedea. Dar simpla lui apariție în astfel de momente îi amintea tot ce învățase de la el, o încuraja și-i dădeau putere. Își amintea ce el îi spusese cândva :
– Și încă ceva !
– Ce?
– Să nu uiți niciodată, dar niciodată, să zâmbești!
Și nu a uitat…
Pentru tine, „Copilu’ drag”, azi, de ziua ta, în loc de „La mulți ani!”
„Amica dragă”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
