Prin ’98-’99 eram studentă în anul III la Jurnalistică, iar profii ne duceau în vacanțe în tot felul de documentări, ca să învăţăm să scriem. Ne-am împărţit pe echipe şi s-au făcut programări. Eu urma să merg la Nehoiu, în judeţul Buzău, unde împreună cu un coleg şi o colegă urma să răscolim micul orăşel de munte şi să stoarcem tot ce se putea scrie de acolo.
Era început de iarnă şi într-o zi, pe la prânz, se prezintă cu Dacia personală în faţa porţii casei mele profesorul de Antropologie. Un tip la vreo 52-54 de ani, foarte cult, autor de cărţi bune, cu care chiar îmi făcea plăcere să dialoghez în timpul cursurilor, dornică de a arăta ce ştiu şi de a pune întrebări. Intră în casă, vorbeşte cu ai mei, ca oamenii să fie liniştiţi, şi plecăm spre Buzău, eu fiind convinsă că urma să îi luăm şi pe ceilalţi doi colegi. La un moment dat, pe drum, dom’ profesor îmi spune că vom fi doar noi doi la Nehoiu, întrucât ceilalţi nu mai pot veni. Mă neliniştesc un pic, dar îmi revin, gândindu-mă că tocmai făcuse cunoştinţă cu tata, un tip destul de dur, jurnalist şi el, şi că nu are cum să se întâmple ceva. Apoi începem să dialogăm despre cărţi şi alte chestii. Ne apropiem de Buzău şi profesorul îmi pune mâna pe picior şi îmi spune zâmbind: „Ştii ce zicea Noica? Trebuie satisfăcut şi fratele porc… Ce-ai zice ca la Nehoiu să luăm o singură cameră?” Mi-a îngheţat pe loc sângele în vene, nu-mi venea să cred că tocmai îmi propusese să mi-o trag cu el! Am spus ferm că vom lua două camere.
©Fred Einaudi
Ajungem la Nehoiu seara, cazarea era la un hotel decrepit şi pustiu, în care crăpai de frig. Ne cazăm, îmi preiau camera şi la scurt timp profu îmi bate la uşă, că trebuia să mergem să mâncăm ceva. Când deschid, îl văd că dă să intre în cameră cu un pet de vin roşu în mână: „Bârrr, ce frig e! Dă să te îmbrăţişez!” Mă retrag brusc din uşă şi îi spun că mie nu îmi plac îmbrăţişările de genul acesta. La masă, îmi reproşează voalat că nu am înţeles nimic. Apoi, fiecare s-a dus la el în cameră. Eu n-am închis un ochi toată noaptea, am stat cu lumina aprinsă, păzind uşa încuiată a cărei clanţă mi s-a părut, la un moment dat, după miezul nopţii, că se mișcă. Mă copleşiseră și frica, şi ruşinea şi nu ştiam cum să mă comport. Depindeam de el ca să mă întorc acasă de la dracu’n praznic! A doua zi, am făcut documentarea, el un pic bosumflat şi bătând apropouri, eu, serioasă şi distantă. Pe drumul spre casă am vorbit foarte puţin. Le-am povestit alor mei prin ce am trecut şi apoi, la facultate, am făcut vâlvă prinre colege, ca să nu pice în plasa în care am picat eu. La examen, nu mi-a mai dat 10, ca în semestrele trecute, ci 7, iar eu am râs de răzbunarea lui infantilă.
Cu „satisfacerea fratelui porc” m-am întâlnit, apoi, pe la 22 de ani, şi în redacţia unui radio cu pretenţii, unde un nesimţit, tot la vreo 50 şi ceva, lăsa intenţionat uşa neîncuiată la toaletă, nu răspundea când băteai, iar când intrai şi dădeai peste el, striga râzând după tine: „De ce nu aştepţi să mă întorc cu faţa?” Acelaşi nesimţit se înghesuia în noi, astea mai tinere, când treceam pe hol şi ne împingea în perete, spunându-ne, zilnic, obscenităţi.
***
De aceste episoade mi-a amintit apelul lansat zilele acestea pe Twitter de jurnalista franceză, Sandra Muller – „Dă-ţi în gât porcul”. După scandalul uriaș de la Hollywood, ea a chemat toate femeile care au trecut printr-o experiență similară să vorbească! Hashtag-ul „balance your pig” sau „squeal on your pig” a devenit, rapid, pentru mii de femei, mijlocul de a atrage atenția asupra propriilor episoade de hărţuire sexuală prin care au trecut la locul de muncă.
O altă campanie virală acum pe internet are hashtag-ul #metoo și, de asemenea, le îndeamnă pe femei să-și ia inima în dinți și să-și împărtășească experiențele similare, în cazul în care au fost victime ale hărțuirii sexuale. Această campanie a pornit și ea tot de la dezvăluirile din cazul Harvey Weinstein.
Cu câteva zile înainte să explodeze știrea despre agresiunile la care au fost supuse aspirantele la gloria cinematografică, o prietenă scria pe facebook următoarele:
„Poți să crezi că ai un prieten bun și să crezi că ai un prieten bun, că ți-e alături, deși tu ești fată și el, băiat, vă pozați în selfiuri stupide, vă distrați, mereu vă spuneți că vă ajutați și într-o seară, după doi ani, tu, ca fată, pleci cu el acasă, să te ducă acasă, la două minute, și el îți bagă mâna la pi*dă. El, prieten bun și cu soțul tău cu care, insist, ai doi copii. El, moralistul satului, pentru care niciuna din gagicile lui nu era ok, toate erau nebune. Ajungi acasă plângând, te închizi în baie, vine soțu tău: hei, ce ai pățit?
Ieși și îi spui. Era și prietenul lui, bun.
Căcat. Viața asta e căcat, fraților.
După aia, soțu tău îl sună și el râde la telefon: hai, frate… doar o știi pe D. (gen sunt o curvă și o nebună).
După o agresiune sexuală, tot femeia e de vină.”
D. a vorbit pe loc. Altele, după 20 de ani sau niciodată. „Cine nu vorbește acum să tacă pe vecie”, ca la căsătoriile catolice? Nu, tăcerea nu ajută, timpul nu vindecă. Vorba vindecă. Vorba poate stopa. Demascarea imediată. Riscul de a fi considerată nebună va fi tot mai mic cu cât vor fi tot mai multe curajoase. Mai bine mai târziu decât niciodată nu se aplică în expunerea unui prădător.
Nici nu vreau să mă gândesc câte alte românce ar avea ceva de spus despre „porcii” din viața lor. Ba, să vă spunem drept, vrem! Pentru că altă cale pentru a-i face să-și înghită vorbele, să-și țină mâinile la locul lor, să-și reprime zâmbetul libidinos ori să nu forțeze sexul nu există. Nu, „ce te-aș f*te!” nu e un compliment și nici simptom de boală! Nu există dependență de sex! E doar nestăpânire și nefrică pentru că nu există decât prea rar replică la măgărie. Sau porcie, dacă tot am vorbit de porci. Vorbește!
Nota bene: de dragul adevărului, mai trebuie spus că, fără educație și fără meritocrație, uneori chiar femeile se „oferă” la schimb cu o favoare. O fi asta o altă discuție sau tot aici putem vorbi și despre femeile cu principii flexibile, numite popular curve?…
Guest post by Nati Dumitriu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Împreună până se va face târziu în noi
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
