Mă gândeam eu, când eram o mică aspirantă la p**a, ce o fi mai exact aia „femeie nimfomană” şi orice explicaţie auzeam sau intuiam îmi părea atrăgătoare.
Când am mai crescut, am aflat că nimfomanele nu există. Dar nu am fost dezamăgită. Ba chiar m-am bucurat. Aveam să aflu că există doar femei naturale/normale. Femei cărora le place sexul şi care găsesc acolo tot universul lor. Am mai aflat, văzând cum unele fug de ele în sex, că sexul poate să nu fie chiar sex mereu, ci poate fi o scenă de demonstraţii de forţă, de validare, însă chiar şi aşa, e cea mai bună fugă. Oricum, în sex nu poţi fugi prea departe, nu poţi simula, nu poţi fi decât aşa cum eşti în toate zilele. Om firesc sau animator la scenă deschisă, culegând validări.
Tot în sex, femeia care caută contact ca expresie a plăcerii de a fi în compania unui bărbat, care caută confortul masculinităţii pentru a putea fi aşa cum este ea, la potenţial maxim, excitaţie vie, unduioasă, care caută încredere şi atingere reală, îşi formează în timp discernământul prin care să ştie ce să alimenteze şi ce nu în parteneri. “Importantele” şi le descurajează până și sieși.
Feminitatea n-are cum să încurajeze nesimţirile machomanilor, tocmai pentru că masculinitatea nu stă acolo şi se îndepărtează imediat ce simte că omul ăla de o f*te bine e, de fapt, … ne-om. Pentru că ştie cât oferă şi pentru că respectă şi decizia celui care a ales să fie aşa, neconformandu-se. Lejer, discret, fără vreo încărcătură.
Nimfomanele astea natural pe care le-am descoperit eu demască uşor, prin toată dăruirea şi vulnerabilitatea lor, pe cei care se c*că de sus pe ce primesc, doar pentru că nu a trebuit să fie umiliţi şi ţinuţi la distanţă o vreme, pentru că au fost primiţi cu căldură şi pentru că li se oferă prea uşor ceva pentru care au fost învăţaţi că mai întâi trebuie să fie dominate, ca mai apoi să poată domină.
Luptele şi agresivităţile cu care ştiu ei să „cucerească o femeie” le dă confortul prin care să nu mai trebuiască să îşi abordeze neputinţele, limitele, şi nesimţirile inconștiente. În felul acesta, femeile de care spun ştiu sigur că rămâne lângă ele doar ceea ce e demn şi uman, simplu şi masculine. Fără jocuri de putere. Unde altundeva poate fi mai sigur pe lumea asta, decât ancorată, la propriu şi la figurat, într-o astfel de p**ă?
„Şobolanul” asta, de care zic mai sus, e ăla de ajunge să condamne curvele pentru că nu se f*t cu el sau să le dispreţuiască, dacă ele încă mai dau semn de slăbiciune și cedează sau se simt afectate de atitudinea lui… deşi pe cea pe care o menajează şi cică o respectă, aia cuminte de acasă, pe care ar trata-o la fel de dispreţuitor în alte context, unde ar fi mai relevant ce este el ca om, n-o mai f*te demult şi totul e tensionat, iar momentele cu sens nu le-a mai trăit dde multă vreme.
Acum, că am stabilit la ce fel de p**a aspiră feminitatea, mă întorc la nimfomană.
Cele care se satură uşor de p**a (în sens simbolic pentru ceea ce înseamnă sexualitatea și contactul cu masculinitatea) sunt cele aflate într-o hibernare sexuală în care am observat că intrăm atunci când nu ne f*tem o vreme sau când stăm lângă un partener care nu ne mai atrage demult, doar din dependență sau alte conveniente emoționale sau de orice natură (asta omorând în noi semnalele propriului contact cu sensibilitatea și viața in genera). Totodată, ne trădăm dacă se intampla să ne simțim atrase de alți bărbați, punând vinovăția și etica morală greșit înțeleasă, la rang de adevăr. Astfel reducem oamenii față de care simțim atracție, la nivelul unor “tentații de moment”, de parcă nu ar fi ființe vii față de care se întâmplă să simți să te apropii, așa cum ai făcut-o și când l-ai cunoscut pe actualul partener.
Asta este adevarata înșelare. Cea a propriei sensibilități și a onestității față de sine și implicit de ceilalți. Din hibernarea la care se ajunge din cauzele amintite, multe femei nu mai sunt atrase de nimeni și când condiţionările de felul acesta sunt prea mari, nici nu mai e nevoie să te controleze și posede un partener pentru că o faci deja singură. Astfel, multe femei nici nu cunosc (încă, cel puțin) ce mult sens poate aduce și însemna o stare reala de excitație, plinătatea și conexiunea cu propria feminitate vie și cu masculinitatea, implicit.
Pe Alina o găsești întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
