„Atunci când joci o amintire e dificil, nu joci ceva concret, e ca și cum ai juca o fantomă, ceva ce depășește bariera realismului” spune Ioan Andrei Ionescu, actorul care îl joacă pe tatăl tânărului Octav, jucat de Eric Aradits, în lungmetrajului „Octav”, regizat de Serge Ioan Celebidachi.
Personajul său, creat cu multă inventivitate și emoție, contribuie decisiv la formarea umană și morală a tânărului Octav. „Când joci o amintire, perspectiva rolului își pierde din concretețe și poate să pară un act expozitiv. Pentru mine, lucrul la rolul de tată în amintire, în amintirea altcuiva, paradoxal sau nu, mi-a înlesnit și adăugat încă o etapă în cunoașterea de sine. Căci, cum altfel să te cunoști pe tine dacă nu pornind de la tine, copilului”, povestește actorul.
Ioan Andrei Ionescu este cunoscut pentru rolurile sale de pe scena Teatrului Național. Acesta a absolvit în 2001 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Bucureşti, secţia Actorie, promoţia 2001, la clasa profesorului universitar Gelu Colceag. A colaborat cu nume mari de regizori precum: Ion Caramitru, Alexandru Dabija sau Gelu Colceag. Deși locul său este pe scena Teatrului Național din București, Ioan Andrei Ionescu joacă în teatrul independent precum și în filme românești și străine.
Filmul „Octav” va avea Premiera de Gală pe 4 octombrie 2017, iar lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.
Mai multe detalii aici.
Citiţi şi
“Balanța” lui Pintilie a primit o nouă viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.