„Aș vrea să-mi fii stăpân. Iartă-mă, n-am înțeles viața așa cum mi se arată, i-am căutat mereu dedesubturi romantice. Coboară-mă cu picioarele pe pământ.
Arată-mi. Cum este dragostea? E rotundă? Te rostogolești cu ea, până-ți pierzi răsuflarea? Are colțuri, te înțeapă și te doare? Dacă o storci… iese venin sau sirop? Dacă o guști… îți lingi buzele cu voluptate? Hai, arată-mi. Vreau să știu, mor de curiozitate. Nu m-a învățat nimeni. Doar eu. Și n-am văzut cum trebuie, căci am zburat în înalt. Nu am simțit, nu am gustat, nu am atins.
Fii stăpânul meu și urcă-mă în vârf. Să văd lumea de sus, ca tine. Dacă mă arunc de aici, de sus, voi prinde viteză și voi intra în tăvălug de sentimente. M-aș lăsa încolăcită de ele și de senzații, da, tari să fie, arată-mi cum să fac. Tu te-ai scăldat destul. E rândul meu acum.
Spune-mi. Încep prin a atinge cu vârful degetelor? Ca să simt ușor, abia perceptibil și să-mi doresc mai mult pe măsură ce înaintez cu mângâierea? Nu ating mai întâi cu palmele? Cu buzele? A, spui să nu mă avânt. Să încep încet. Mă apropii ușor, cât să simt căldura lui. A trupului, a gurii… mă voi încălzi și mă voi perpeli repede, dacă mai insist cu jocul acesta. De ce să nu mă avânt cu repeziciune, să ajung mai repede la miez?
Ah, vrei să mă potolesc? Bine. Învață-mă. Fii stăpânul meu și-ndrumă-mă. Nu vreau să pierd nimic: nici geamăt, nici șoaptă, nici sărut, nici culme de urcat, nici pantă de coborât. Învață-mă. Voi fi conștiincioasă. Mă voi stăpâni, trebuie doar să știi să mă strunești. Cum să pășesc? Încet… insinuant… să dezvălui un picior dintre pânze parfumate… să apăs talpa atingând senzual pământul… să calc ca o mângâiere… ești nebun? Mai lipsește să închid ochii și să mă împiedic! Cum? S-o fac și pe-asta? Spui că vor fi brațe să mă prindă?
Dar tu, cel care dai sfaturi! Da, tu! Cu tine vorbesc! Ai făcut asta? Pari gârbovit acum. Ah! Ai vânătăi! Ai căzut de sus? Prea de sus? Și-ți permiți să-mi dai mie sfaturi? Te-ai aruncat cum mi-am dorit și eu la început? Hai. Ia-mă. Toată. Nu e timpul pierdut. Ridică-te și ia-o de la capăt. Învață-mă să zbor și să plonjez. Nu-ți fie frică. Te țin eu. Nu știu să o fac, dar nu mi-e teamă. Hai… un pas… doi… aruncă-te!”
Ea îl privi surâzând demonic. Îi crăpase pe ascuns aripile, ca să mai cadă o dată. Îl ispitise. Fără măr. Pentru ce? Răzbunare. A Evelor.
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
