22 septembrie – Noaptea Albă a Filmului Românesc

18 September 2017

Pe 22 septembrie, în București, va avea loc cea de-a opta ediție a evenimentului “Noaptea Albă a Filmului Românesc”. Cele mai noi povești regizate de cineaști români, dar și filme devenite clasice, vor fi difuzate printre alte locuri, la Muzeul Țăranului Român, Cinema Elvire Popesco, Grădina cu Filme, Unteatru, J’ai Bistrot sau Deschis Gastrobar.

Iată câteva dintre filmele care vor putea fi vizionate vineri noapte:

Ana, Mon Amour (regia Călin Peter Netzer), un film nerecomandat minorilor despre o relație de cuplu complexă și toxică, premiat la Berlin cu Ursul de Argint pentru contribuția artistică;

Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), distins cu Premiul Special al Juriului la Locarno, Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF și patru trofee Gopo;

A084R6KD

Ana, Mon Amour

Inimi Cicatrizate

Inimi Cicatrizate

– Fixeur îl are ca protagonist pe Radu, un stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, căruia i se dă ocazia de a-și dovedi competențele, dar care înțelege că înverșunarea cu care își urmează vocația este una îndoielnică. „Un film despre abuz și manipulare”, cum descrie Adrian Sitaru cea mai recentă producție a sa,

– Vara s-a sfârșit (regia Radu Potcoavă) readuce atmosfera de la finalul anilor ’90, în preajma eclipsei, când doi puști se împrietenesc și iau decizii care le vor afecta viețile.

– Ultima zi, regizat de Gabriel Achim, un „thriller comic” despre un bărbat dintr-un oraş de provincie care s-a hotărât să se călugărească.

Secțiunea 10 ani de la debut, inaugurată la ediția de anul trecut a Nopții Albe a Filmelor Românești, aduce o proiecție specială a filmului California  Dreamin’ (Nesfârșit), regizat de regretatul Cristian Nemescu și distins cu Premiul Un Certain Regard la Cannes.

Fixeur

Fixeur

Vara s-a sfarsit

Vara s-a sfârșit

Ultima zi

Ultima zi

Acestor producții li se adaugă și o selecție a celor mai noi scurtmetraje românești, care au rulat în cadrul TIFF 2017, în Zilele Filmului Românesc. Din selecție fac parte Offstage (regia Andrei Huțuleac), Sechestrați fără voie (regia Tudor Botezatu), Prima noapte (reagia Andrei Tănase), Fragment 22 (regia Stela Pelin) și No Mans Land (regia Olteanu), plus două filme-surpriză care vor fi anunțate chiar pe 22 septembrie, cu puțin timp înainte de proiecția lor.

Mai multe detalii, pe pagina oficială de Facebook.  Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.



Citiţi şi

Cele mai bune filme pentru tineri rulează în premieră la KINOdiseea

California dreamin’

Vânătoare… la Curte – The Favourite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro