Am ajuns la jumătatea timpului. Îmi arunc privirea pe tabela de marcaj și văd un 2 scris mare. Înseamnă, deci, că am intrat în repriza secundă a meciului vieții. Gata, nu mai am timp de pierdut cu tot ce nu se subsumează noțiunii de frumos, cu explicații inutile, lungi și devoratoare de liniște. Începe o altă viață, o viață trăită după o altă măsură, aceea a a gestului cordial, o viață care nu mai poate tolera josnicia și lipsa caracterului sub nicio formă. Am devenit atât de exigent și selectiv, având conștiința acută a risipirii, încât am decis să nu accept în orizontul meu ambiental decât oamenii care știu sa fie buni și onești, aceia care, prin caracterul lor frumos, aduc lumină și echilibru mie și celor din jur. La rândul meu, am datoria de a fi o sursă de calm și un reazem pentru acei oameni buni, simpli , surâzători și rari.
Am învățat să-i ignor, cu neprefăcută seriozitate și cu un dram de nonșalantă, pe toți acei oameni împăunați de propria lor importanță, gregari prin comportament și lipsiți de orice urmă de nobilitate. Oameni care își afișează impudic așa-zisa lor bogăție, anesteziați valoric și fără semne de umanitate. Pentru mine, ei nu există decât sub formă statistică. Observându-i pe acești oameni, am înțeles că între cunoaștere și infatuare există un raport de inversă proporționalitate. Cu cât omul știe mai puțin, cu atât este mai infatuat, iar cu cât știe mai multe, fiind mai profund, cu atât este mai discret.
Mă bucur, în schimb, fără fals entuziasm, de splendida fragilitate a oamenilor care nu fac efortul de a fi altceva, acceptându-și senin, toate sincopele. În proximitatea lor mă simt mai curat.
Natura ne face semne spre miracol, copiii ne zâmbesc, lumea ne face invitații la destin, servindu-ne zilnic frânturi de umanitate și frumos, iar noi ne pierdem vremea cu meschinăriile celor care se cred mari, fiind, în realitate, pigmei îmbrăcați în costum.
Îmi place compania oamenilor frumoși și inteligenți. O caut, mă bucur de ea, mă inspiră, mă vitaminizează instant. Cum îi recunosc? Ei bine, frumoși sunt aceia care văd frumosul din jurul lor. Un om fără caracter este, fatalmente inapt, să perceapă frumosul. Oamenii care se văicăresc, care cârcotesc mereu, ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba ca vecinul e mai nu știu cum, nu mai intră, de ceva timp, în orizontul meu de viață.
Ceea ce credem noi despre lume este o confesiune a propriului nostru caracter. Oamenii nu par să realizeze că își trădează interioritatea monocromă, vorbindu-i pe alții de rău. De ce să îți pierzi timpul cu așa ceva când la doi pași de tine poți, indubitabil, găsi ceva care să te încânte?
Ați văzut o femeie frumoasa? Nu mă îndoiesc. Dar să știți că frumusețea femeilor, ca un amestec formidabil între minte, inimă și trup, depinde de umanitatea noastră și de actul cordialității noastre. O femeie poate arăta bine, fără nicio îndoială, dar numai prin asta, ea încă nu este întru totul frumoasă. Își atinge maximul, din ambitusul ei estetic, abia atunci când este iubită.
Frumosul e prezent. Cum să-ți risipești viața, văicărindu-te? E păcat. Copiii ne învață, în felul lor simplu, să ne bucuram. Chiar și atunci când plâng, ei sunt o rază de senin. Aș fi cel mai bogat autor dacă aș putea descrie frumusețea din ochii copiilor care zâmbesc de îndată ce s-au oprit din plâns. Cu chipul udat de lacrimi, ochii încă umeziți, ei zâmbesc, purtând în privirea lor cea mai caldă strălucire de care poate să fie aptă ființa umană. Ați văzut așa ceva? Dacă da, v-ați întâlnit, fără să știți, cu inocența în formă absolută, cu partea cea mai luminoasă a sufletului.
Mi-am dat seama, căutând expresia cea mai adecvată a propriilor trăiri, că e bine să te oprești din când în când și să te uiți împrejur, altfel s-ar putea să nici nu știi că ai trăit cu adevărat!
Am observat, bunăoară, că o iubire pierdută, atunci când o privești dintr-un unghi mai îndepărtat, induce un ecou prelung de melancolie caldă și că semi-tragismul ei inițial devine, în timp, o formă de dialog cu tine însuți.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
