Ajung, în concediu legal de odihnă, în Italia, în Marche, lângă Umbria, nu departe de Toscana, nici în nord, dar nici în sud. Cândva, aici stăpânea Statul Papal, și nu era bine. Bătrânii își amintesc, uite, cum bătrânii bătrânilor lor așa au lăsat spus: că nu era bine sub Papă.
Marche era, firește, o lume tradițională, rurală, în care meșteșugul avea un rost și un preț. Fiecare sat cu artizanii lui: unii au devenit meșteri în arta nașterii acordeoanelor, alții le-au lăsat fiilor secretul restaurărilor cărților în etate.
În câteva decenii după cel de-Al Doilea Război Mondial, Marche a devenit un paradis pentru micii fabricanți de încălțăminte, îndeosebi de lux. Au fost ani de aur, dar – după ce globalizarea și-a intrat în drepturi – anii aceia s-au încheiat. Acum, în Marche șomajul e în creștere, iar chinezii (arhetipul producătorului la preț mic) nu sunt chiar cei mai iubiți dintre pământeni.
Altceva aș vrea să subliniez. Se impune o deplasare în Marche pentru întâlnirea – și aici! – cu Marea Frumusețe. E de găsit pe colinele sale nesfârșite (cântate de poetul național al Italiei moderne, cântate de poetul infinitului, cântate de Giacomo Leopardi).
E de găsit în convent-urile milenare și în dulcele dialect marchegian (uluitor seamănă cu limba română!). E de găsit în orășelele sale – în San Severino și în Treia… E de găsit în Loreto, chiar și dacă nu știți (și nici nu vă pasă) ce înseamnă Basilica Della Santa Casa.
E de găsit la mare, în Civitanova și în Sirolo, o altă perlă a Adriaticii (doar că de data aceasta chiar e adevărat).
E de găsit în casele și în străzile și în micile piețe care nu se lasă învinse nici de cele mai mari cutremure de pământ, deși pământul uită mereu și tot încearcă să le spulbere.
E de găsit în strigătele nevestelor de pescari anunțând marfa – de fiecare dată e cea mai bună din lume, și nici nu poate fi altfel. E de găsit în mărețele apusuri de soare peste liniștea din Pollenza.
E de găsit în vechile romanțe despre mesele lungi de altădată. E de găsit în vinul care le-a luat mințile atâtor poeți minori. E de găsit până și în proverbe (chiar și în cel care anunță că e mai bine să ai un mort în casă decât un marchegian la poartă, căci marchegianii obișniau să fie cei care strângeau taxele în Statul Papal, fiindcă erau onești…).
Și e de găsit în poveștile despre timpul trecut – la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, marchegianii plecau, și ei, în Argentina și în Statele Unite, și cine știe ce avea să vină în viața lor (https://www.youtube.com/watch?v=HFyCfFJC0no), dar de Marea Frumusețe de acasă nu puteau uita. Nu, nu.
Și aveau întru totul dreptate: Marche nu se poate uita. E pentru totdeauna.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Salutări din Lombardia, Veneto și Puglia
Viața, ca o binemeritată vacanță – Book Club: The Next Chapter
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
