A existat cândva o iubire ce dăinuia. O iubire ce începea de la o vârstă fragedă și creștea pe măsură ce băieții și fetele deveneau bărbați și femei. Era o iubire atât de pură și puternică, încât nu putea fi distrusă de nimeni și de nimic. Orice obstacol, oricât de mare, oricât de imposibil de trecut ar fi părut la prima vedere, era inexistent în fața unei astfel de iubiri.
Iar oamenii luptau pentru o astfel de iubire. Nu dădeau bir cu fugiții atunci când iubirea lor era pusă la încercare, nu renunțau la ea, ci luptau. Se războiau inclusiv cu trecerea anilor ce încerca să le șoptească la ureche: „Nu mai este ce trebuie, nu mai simți ce trebuie, totul s-a dus”.
Pentru că oamenii de atunci știau că anii nu ucid iubirea, ci, din contră, o fac mai puternică, mai stabilă, mai frumoasă. Știau că iubirea nu înseamnă să existe mereu focul de la început, ci că iubirea este ceva mult mai profund. Știau că iubirea există chiar dacă nu se mai simte. Știau că iubirea înseamnă și sacrificii, compromisuri, acceptare, răbdare, certuri. Și știau că în fața omului iubit, în fața celui căruia i-ai dăruit cei mai frumoși ani ai vieții tale și pe care l-ai pus cândva mai presus de propria-ți persoană, nu trebuie să fii orgolios.
Acum, acea iubire s-a dus. Nimeni nu mai stă să lupte pentru ea. Toată lumea își dorește altceva. Bărbați, femei, cu toții sunt nemulțumiți, cu toții vor un început de relație perpetuu, o iubire pasională și lipsită de griji. Iar la apariția primelor probleme, la prima încercare la care iubirea lor e pusă, fug ca lașii. Cu toții au orgolii, nimeni nu e dispus să lase de la el. Mulți vor libertate, vor singurătate, vor diversitate. Și mulți cedează la primele avansuri făcute de altcineva, fără să se gândească măcar la omul de acasă.
Și, cu timpul, toată lumea suferă. Suferă bărbații, suferă femeile și suferă, mai ales, copiii. Și mai trist e că nimeni nu-și dă seama că suferința lor e creată de propriile lor mâini, de propriile lor decizii, de propriile lor slăbiciuni. Cu toții fug… fug de iubire, preferă albul și negrul și nici măcar nu-și dau seama că iubirea e ceea ce dă culoare vieții.
Guest post by Actoru’ cu Mască
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
