Ea, tot visătoare şi romantică, fără a recunoaşte vreodată pe de-a întregul nici măcar în întuneric. Mereu s-a vrut o femeie puternică, conştientizând însă că nu ar putea trăi fără partea aceea inocentă de care ţinea cu orice preţ şi care o proteja de răutăţile lumii de „om mare”, dar parcă fugea mereu de această imagine pe care alţii o considerau prea copilăroasă. Mereu şi-a căutat locul în lume, fără niciun rezultat concret şi mulţumitor. Mereu a oscilat puternic între dou personalităţi diferite. Mereu a căutat un sens în rutina zilei, mereu au întristat-o şi au bucurat-o întâmplări mărunte, pe care alţi oameni nici nu par să le observe. Şi mereu a căutat pasiunea. În tot ce este în jur…
Şi, mai presus de atât, a ţinut mereu aproape amintirile dragi, cu care să îşi hrănească sufletul dornic de această pasiune arzătoare, ştiind parcă ce va urma.
Aşa se face că, după 15 ani, memoria nu îi juca deloc feste. Îşi amintea cu drag şi cu durere în acelaşi timp lucruri în cel mai mic detaliu. Lucruri care pentru ea, atunci, au însemnat tot! Pentru asta trăia! Pentru el şi atât! Nu mai exista nimic în jur şi când el era şi când nu era! Când era aproape, o fericire maximă îi inundă sufletul, stoluri întregi de fluturi zborau încolo şi încoace, iar o dorinţă arzătoare de a opri timpul pentru a rămâne în momentul acela pentru o veşnicie nu îi dădea pace. Iubirile adolescentine se dovedesc a fi, în cele mai multe cazuri, cele mai intense.
Aşa a fost şi în cazul de faţă. Nu se potriveau la caracter, se completau însă perfect. Iar chimia…. oh, acea chimie pe care o putea simţi oricine se apropia de ei… Ea era o tânără rebelă, alternând între rockeriţă şi orice altceva, mereu considerată instabilă de către cei din jur care nu îi înţelegeau căutarea asta continuă a sinelui. El era total opusul ei, foarte cu „picioarele pe pământ”, ştiind încă de mic care îi era drumul în viaţă… dar se împleteau perfect. Împreună, se transformau în ceva extraordinar.
A fost singura persoană din viaţa ei cu care s-a simţit liberă de a fi ea însăşi. Nu simţea niciodată nevoia să pară altcineva, nici măcar pentru a-i face lui pe plac… El nu o înţelegea, dar pentru asta o iubea, de fapt. Pentru misterul ei pe care el a încercat atâta timp să îl desluşească şi, de fiecare dată când se simţea aproape de adevăr, ceva îl arunca mai departe de locul de unde şi-a început căutările. Acest lucru îl fascina de-a dreptul. Ea era totul pentru el, ar fi mutat munţii din loc să o facă fericită! El era totul pentru ea şi ar fi călcat lumi întregi în picioare să îl ştie mulţumit.
A fost frumos, până când ea s-a mutat în alt oraş. Distanţa şi lipsa mijloacelor comunicării şi-au lăsat greu amprenta asupra lor. El a început să fie suspicios şi a devenit mai agresiv. Ea a început să fie răzbunătoare. Încercau să îşi scrie scrisori cât mai des, dar încet, încet s-au îndepărtat. A fost atât de dureros, încât simţeau cum viaţa se scurge din ei, picurând. Ea a început să îl mintă, cum că s-a îndrăgostit de alţii. El a început să plece tot mai departe. Pentru ea era atâta de dureros să îi facă acest lucru, dar se considera matură. El urma o să o urască şi ar fi fost mai uşor pentru amândoi. Dar lucrurile nu stau mereu aşa cum plănuim. El nu a putut să o urască niciodată, ea nu s-a putut ierta niciodată.
Cu timpul, au încercat să îşi refacă vieţile în alte părţi… de mai multe ori au avut o vagă impresie că au reuşit. Dar această impresie se spulbera mai repede decât apăruse. De fiecare dată!
După mulţi ani, vreo 15 la număr, de ziua ei, el a scris. Un simplu „La mulţi ani” s-a transformat în şi mai multe amintiri ieşite la iveală, în păreri de rău de ambele părţi, în a recunoaşte că fiecare l-a căutat pe celălalt în alte persoane în toţi aceşti ani. Credeau că au reuşit să treacă peste! Dar a fost de ajuns o simplă conversaţie să-și dea seama că iubirea dintre ei a rămas neschimbată, nealterată de trecerea timpului. S-au simţit din nou ca în adolescenţă, unde ar fi făcut orice unul pentru celălalt. Unde au putut iubi pe altcineva mai mult decât pe ei înşişi.
Timpul nu rezolvă tot, timpul uneori consolidează.
Şi ea, cu stolul ei de fluturi cu tot, i-a răspuns timid:
– Mi-a fost aşa dor de tine!
Răspunsul lui a venit neîntârziat:
– Şi mie mi-a fost dor! Te-am căutat 15 ani, dar nu te-am găsit! Pentru că eşti doar tu..
Guest post by Mara
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
