Cine e domnișoara, că pare interesantă?

Universul se va crăpa pe dunga Dâmboviței, în caz că vă întrebați. De la noi va pleca Singularitatea Prostiei care va înghiți Sistemul Solar. Odată angajată și intrată în echipa respectivă, colegii neveste-mii au început să-i predea cursurile de integrare: ”Că avem o șefă groaznică, o scorpie și o viperă cu care nu te poți înțelege, că ăla e prost, ailaltă e curvă, mai avem și o tută și toată instituția e de căcat.”. A venit acasă cam debusolată după prima zi de lucru, un pic tristă și rezervată, și mi-a povestit ce i-a trecut pe la ureche toată ziua. Concluzia firească pe care am tras-o împreuna a fost că e posibil ca toată echipa aia să fie de căcat, mai puțin șefa, curva, prostul și tuta. Nevastă-mea e genul de om care aplică principiul meu de viață și poate de aceea ne suportăm noi așa bine. Ea nu se ia după descrierile și caracterizările altora că, dacă s-ar fi luat, nu accepta niciodată să iasă la întâlnire cu mine. Nici eu nu m-aș fi combinat cu o cutră obraznică și cu nasul pe sus, noroc că nu mă uit în gura lumii.

Oamenii au darul de a se descrie mai mult pe ei atunci când îi rogi să caracterizeze pe cineva. Toate chestiile astea nu dovedesc decât halul în care ceilalți nu ne cunosc. De asta eu cred că nu are rost să ceri informații despre cineva de la terți. Dacă vrei să-ți formezi o părere, mai bine interacționezi direct cu persoana respectivă decât să asculți părerile altora. Acesta este motivul pentru care și lupta antiteroristă nu câștigă prea mult teren. Toate camerele de interogatoriu din serviciile secrete sunt pline de d-ăștia care se plâng toată ziua: “că teroristul ăla e vai morții lui, că nevastă-sa e o proastă, că idiotul de la logistică mi-a făcut o vestă explozivă de mi-e rușine să ies cu ea pe stradă, că celula noastră teroristă ar fi mers brici dacă mă puneau pe mine șef, ș.a.m.d.”. Nici nu apuci să întrebi bine ceva că te și trezești cu toată valma de frustrări personale și judecăți de valoare pe care nu le-ai solicitat. N-ai pe cine să prinzi cu informațiile astea. Dacă vrei să nu te găsească poliția niciodată, pune-ți colegii să descrie portretul tău robot și, dacă vrei să nu te însori niciodată, pune-o pe mă-ta să te descrie femeilor.

De departe cele mai inutile detalii sunt de tipul: ”Cine e domnișoara, că pare interesantă? – Aaaah, păi e divorțată și are doi copii!”. Am înțeles, deci e ca și moartă. Eu nu înțeleg de ce o mai lasă ăștia pe stradă. Ea nu știe că e terminată și o caută moartea p-acasă? Astea sunt descrierile pe care le întâlnesc cel mai des când vine vorba despre femei. Asta pentru că femeia e un produs perisabil din punctul de vedere al societății. I-ai rupt sigiliul, ți-a făcut copiii și numeri secundele până când expiră. ”N-are și ea un bărbat, un rost în viață?” Mda… aproape că îmi vine să plâng. Și copiii ăia, cine știe cu cine or fi făcuți. Cum să crești copiii altuia? Dacă e Râmaru? Ce, tu nu ești în stare să-i faci pe-ai tăi? Discuțiile astea apar pentru că proștii nu pot fi practici. Din perspectiva unui bărbat comod, copiii gata crescuți sunt o bucurie. Nu mai bocesc în continuu, fac la oliță, articulează cuvintele, știu să mănânce, sunt deja montați corect, asamblați și gata instalați. Plug and Play.

La fel sunt și descrierile la bărbați. Bărbatul se strică mai greu, dar tot un ciuruc second-hand rămâne. ”Cine e tipul? – E ceva… scriitor, nu-știu-ce… . Are 45 de ani, e divorțat, mai are și copii!”. Săracul… înseamnă că e nebun! Are el ceva la cap, că altfel era în rândul lumii ca noi. Cine să-l mai iubească? Nu vezi că e ca o jucărie stricată? Mă întreb de ce societatea românească nu adună divorțații și neînsurații într-o cușcă, ceva. Cred că ar trebui să le dăm drumul cu pluta pe Dâmbovița cum făceau inuiții cu bătrânii lor. Una peste alta, șefa, curva, prostul și tuta s-au dovedit a fi oameni mișto, doar că neînțeleși și obosiți de prostia altora. Eu, când trebuie să coordonez o echipă, la prost mă opresc prima oară pentru că acela poate fi cel mai inteligent om din grup. Altfel de ce ar fi atras toată antipatia mediocrilor? Cu prostul și cu tuta faci cea mai multă treabă. Vei fi plăcut surprins de ei, vei răsturna ierarhia internă care coclește de ani de zile și îți vor dărui și loialitatea lor. Pe curvă o pui la relații cu clienții, pentru că cel mai probabil și-a câștigat renumele pentru că nu a fost o cutră acră ca restul otrăvitelor din birou.

Culmea e că majoritatea oamenilor habar n-au cine ești, ce te mișcă sau cu ce te ocupi, dar au alte informații care par mai importante decât orice. Când le ceri informații, bagă picanterii de la ei în speranța că vor obține o reacție de confirmare a propriilor valori și trăiri. Uneori îmi place să țâțâi alături de cei care mi-au făcut descrierile astea și să dau din cap dezaprobator. Oamenii se simt mai bine când cooperezi formal cu imbecilitatea lor.