Cum se face că toți bărbații iși doresc femei puternice, deștepte și stăpâne pe sine, când ei nici măcar nu au curajul să te părăsească?
De când lumea, se știe că iubirea este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla în viață. Acea chestie pe care o trăim cu toții, dar nu avem cuvinte s-o descriem. De fapt, fiecare percepe iubirea în felul său. Dacă mă întrebați pe mine cum percep eu iubirea, aș răspunde foarte simplu: „îmi pasă”. Îmi pasă de tine!
Îmi pasă de tot ce simți! Îmi pasă de felul cum te trezești dimineața, dacă ți-ai luat medicamentul de răceala. Îmi pasă dacă te simți împlinit, dacă ai câștigat meciul de tenis de azi. Și, cel mai mult, îmi pasă dacă eu te fac fericit, căci, dacă m-ai lăsa, aș putea să te aduc în culmea fericirii!
Și când îți pasă prea mult de cineva, uiți să îți mai pese de tine. Uiți să te iubești pe tine.
Și tu… tu mă îmbătai cu vorbe de iubire si eram mai beată decât sunt studenții după terminarea sesiunii. Mă iubeai cu vorbele și mă loveai cu faptele. Mă iubeai cu ochii, dar mă înjunghiai cu nepăsarea ta. Mă iubeai cu intenția, dar mă umileai cu neaprecierea ta.
Și tot beată eram.
Și cum orice beție trece la un moment dat, m-am trezit în mahmureala minciunilor. Și atunci începe conștiința amețită să mă întrebe: „ce s-a întâmplat?”. Mi se pare mie sau nu îți mai pasă? De ce nu mai adori cafeaua servită de mine dimineața, preparată exact cum știam că îți place, cu zahăr brun și puțin lapte călduț și, în schimb, cauți cafeaua de la terasa din centru unde domnișoara ospătar îți pune ceașca pe masă și îți schițează zâmbetul comercial ca să te duci, dracului, în treaba ta și să lași bacșișul pe masă? De ce nu mai ajungi acasă când știi că pregătesc cina pentru noi doi? Cină pe care, până nu de mult, nu voiai să o ratezi. Dar preferi să stai după serviciu împreună cu draga ta colegă căreia să îi povestești planurile tale de viitor. Tare curioasă mai sunt dacă îi povesteai și ei despre mine, așa cum veneai și îmi povesteai mie cât de mult îți plăcea prezența ei, „aura ei deosebită”.
…mă amuză 🙂
Toate acestea și multe alte întrebări fără răspuns erau, de fapt, doar o așchie în degetul arătător. Ceea ce reprezenta săgeata din inimă erau răceala și nepăsarea ta. Spatele pe care mi-l întorceai în fiecare seară, fără să îmi mai spui „noapte bună, iubirea mea”.
Și, mai ții minte? …crizele mele din lipsă de atenție și afecțiune? Mai ții minte de câte ori „ți-am f*tut capul” cu „aberațiile mele”, de câte ori voiam să mă apropii de tine, nu de ego-ul tău, de tine! De nenumărate ori.
Am încercat să obțin conexiunea la semnalul sufletului tău ca să ne contactăm împreună la rețeaua iubirii noastre… No connection! Și ce pățești când rămâi fără conexiune? Eu am așteptat o bună vreme… poate, poate, o reveni semnalul. Între timp, se descărcase bateria. Nu mai aveam ce să ofer. Și totuși, încă îmi păsa de tine. Încă te mai așteptam să revii în lumea noastră. Degeaba!
Și în dimineața în care mi-ai spus „neața”, așa senin, în treacăt, repezindu-te la muncă, fără să te intrige de ce ai dormit tu singur în dormitor și eu pe canapeaua din living… am decis!
Deși mi-am adunat cu greu puterile și de-abia mi-am făcut curaj, de frică și parcă sigură de răspuns, te-am întrebat. „Vrei să plec?”. Nu mai știu cum să fac să fie bine, simt că mă usuc, nu mai am energie pentru amândoi, s-a consumat toată!
Și, ca de obicei, nici măcar atunci nu ai știut să te desparți frumos de mine, nu ai avut demnitatea să îmi spui ce simți și de ce te-ai îndepărtat așa de omul căruia îi păsa cel mai mult în lumea asta de tine. Nu. NU ai putut!
Exact cum obișnuiai mereu, ai refuzat să îți asumi, ca să fiu eu cea care pleacă din relație (asta dacă o mai puteam numi relație). Și dusă am fost!
Am mușcat din mine și nu m-am mai uitat înapoi. M-am rugat pentru tine, dar nu te-am mai iubit!
Acum, când mă gândesc, realizez, de fapt, cât de mult bine mi-ai făcut când nu ți-ai asumat nimic și nu m-ai oprit din drumul meu. Îți mulțumesc pentru asta și pentru multe altele. Le știi tu… M-ai făcut să-mi dau seama că merit mult mai mult de-atât.
Și tu meriți ceea ce ai! Nimic în suflet! N-am să-ți urez de fericire și tot ce e mai bun și mai frumos în viață. Am să-ți urez să ai parte de ceea ce meriți!
Cu alte cuvinte, să „rămâi cu mă-ta!”. Asta meriți!
Dar ce te faci când nici măcar mă-ta nu te mai vrea??
Guest post by Lavinia Govor
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
