Nu-mi repugnă goliciunea. Decât atunci când iese din limitele decenței.
Mă aflu pe plajă. Stau cuminte, întinsă pe cearșaf și privesc relaxată în jur. Nu, nu cu insistență. Pot să remarc detalii, chiar dacă nu explorez cu luare-aminte. Soarele strălucește frumos, vântul bate atât cât îmi place mie: nici prea nervos să mă ciufulească, nici prea liniștit să mă scurg de toropeală. Lumea zărită pe plajă… pestriță. Stomacuri mari, abdomene cuminți, potolite sau nervoase. Le prefer pe cele cuminți, n-au ieșit încă din matcă. Cele potolite sunt acele abdomene care s-au oprit la timp din revoltă. Nu-i rău nici așa: mai există o speranță!
Se spune că femeile sunt frumoase. Sau că pot fi la orice vârstă. Fac parte din tagma lor și sunt mulțumită. Eu cu mine. Cu alții însă… sau, mai bine zis cu altele, nu.
Mă refer la femei. Pe bărbați să îi judece Dumnezeu sau ei înșiși.
Vorbeam de goliciunea decentă. Sunt goliciuni pline și goale, rezervate și reliefate, grăitoare și tăcute. Costumul de baie îmbracă și dezbracă. Avantajează sau bate în retragere. Pentru diferite mărimi, grosimi, subțirimi, înălțimi. Cu pretenții sau nu. Observ complet lipsită de înțelegere costume de baie mici pentru corpuri mari. Și invers. Purtate cu făloșenie sau dezinteres. Mă gândesc că prefer, totuși, făloșenia pentru că face dovada unui minim interes. La polul opus sunt doamne care poartă… ce-o fi. Asta strică atmosfera și frumusețea unui peisaj colorat de vară.
Lângă mine, pe un cearșaf vecin, două… doamne. Costume frumoase. Dar dezinteresate. Ah! Cum poți să stai lățită în felul acesta pe rogojina ta? Cu o poziție… deschisă a picioarelor, postură care dezavantajează și persoanele elegante prin excelență. Gesturi grele și vorbe apăsate care zdrențuiesc mitul femeii și se iau la trântă cu poeții. Această priveliște îmi rănește ochii însetați de frumos și de decență. De bun simț. Cele două vecine de plajă îmi amintesc tocmai prin lipsă de două personaje feminine din literatura română: doamna T- o DOAMNĂ cu majuscule crescute și binemeritate, de o eleganță înnăscută prin educație și control („Patul lui Procust”, de Camil Petrescu) și de Eva – adolescentă șleampătă, dusă de viață și de vânt în direcții incerte și devenită o doamnă minunată, nu prin autocontrol, ci prin… dragoste și feminitate conștientizată tardiv („Fiul risipitor”, de Radu Tudoran). Un corp feminin cade zgomotos în dizgrație prin gesturi greoaie și postură grosolană. Doamnelor, nu sunteți acasă, pe divan, trântite iresponsabil și fără respect pentru bărbații care v-au ales, orbi fiind, în ciuda acestor lipsuri! De ce să fiu eu obligată să văd două călcâie înfipte cu hotărâre în nisip, genunchii depărtați până la refuz de… neputință, mâinile sprijinite greoi pe sâni, într-o încercare total grotescă de a stoarce sutienul de apa mării și… cineva să mă oprească!
Doamnelor, dezbrăcați-vă cu decență! Eu cred că pe plajă și în mulțime este necesară o oarecare măsură în gesturi, un ritm susținut, nu mișcări care cad grosolan tăind aerul și atât de inestetice, încât au darul de a-și urâți stăpâna. La început, sigur, gesturile vor părea controlate și rigide, dar, cu timpul, vor deveni măsurate și firești, vor curge lin: așa apare educația.
Sigur, nu mă obligă nimeni să le observ, pot schimba orizontul acesta cu altul. Dar cine îmi garantează că nu voi vedea alte „Eve”și mai nepregătite?
Ah! Am uitat să menționez: spre marea mea bucurie, cele două nu vorbeau românește!
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
